Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 249 din 11 iunie 2002, Tribunalul Galați l-a condamnat pe inculpatul L.D., la 5 ani și 2 luni închisoare în baza art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.
S-a dispus menținerea măsurii arestării preventive și a fost dedusă prevenția de la 30 decembrie 2001 la 11 iunie 2002.
S-a constatat că partea vătămată P.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul a fost obligat la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanța a reținut, în fapt, că în seara de 29 decembrie 2001, în jurul orelor 22.00, partea vătămată P.G., motivat de o ceartă cu soțul său, P.M., și-a anunțat părinții că intenționează să vină la domiciliul lor, în care scop i-a rugat să o aștepte în stația maxi-taxi din apropierea locuinței din municipiul Galați.
Întrucât părinții nu au ajuns la timp la locul de întâlnire, partea vătămată a pornit pe jos spre locuința acestora.
Văzând-o singură pe drum în cartierul Micro 21, inculpatul L.D., fiind sub influența alcoolului a acostat-o pe partea vătămată, cerându-i banii și bijuteriile.
La refuzul acesteia, inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona ochiului drept. În cădere, partea vătămată a fost prinsă de inculpat de mâneca hainei din blană, rupându-i-o. În aceste împrejurări partea vătămată și-a scos de pe degete verigheta și inelul și, împreună cu suma de 46.000 lei, pe care o avea, le-a remis inculpatului.
În timp ce era căzută, partea vătămată a fost controlată de inculpat pentru a constata dacă mai deține bani sau bijuterii.
Întrucât partea vătămată a strigat după ajutor, părinții săi, fiind în apropiere, l-au surprins pe inculpat aplecat asupra acesteia, imobilizându-l.
Aflând de la fiică ce i s-a întâmplat, mama P.A., l-a controlat în buzunare pe inculpat, fiindu-i remise, însă, de făptuitor, verigheta și suma de 46.000 lei, inelul nefiind găsit.
Inculpatul a fost condus în scara blocului părinților părții vătămate, care l-au sunat pe fiul lor, P.C. După venirea acestuia, a fost anunțat organul de poliție, care a preluat cercetarea cazului.
Susținerile inculpatului, în sensul că, întâlnind-o pe partea vătămată, a ajutat-o să se ridice întrucât alunecase pe gheață, după care, la rugămintea ei, a condus-o spre casă, destăinuindu-i că s-a certat cu soțul, fiind lovită la ochi și, în acest context, spunându-i „să o ia dracu de căsnicie”, și-a scos verigheta și i-a remis-o, negând să-i fi luat și inelul și suma de bani, au fost înlăturate de instanță ca nesincere, necoroborându-se cu împrejurările reținute în descrierea situației de fapt și care rezultă concordant din declarațiile martorilor părinți P.P. și P.A., a fratelui P.C., precum și din plângerea și declarațiile părții vătămate.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul L.D. a declarat apel, solicitând, în principal achitarea, întrucât nu a săvârșit infracțiunea de tâlhărie, iar în subsidiar, reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei sub limita minimă specială prevăzută de lege.
Prin decizia penală nr. 452 din 10 septembrie 2002, Curtea de Apel Galați a respins apelul inculpatului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că mijloacele de probă susțin vinovăția inculpatului, iar declarația martorului P.M., soțul părții vătămate, invocată în apărare și din care rezultă că, acesta a lovit-o pe partea vătămată și că inelul pretins sustras a rămas, în realitate, în locuința comună la momentul plecării victimei, care însă nu poate fi prezentat întrucât ulterior a fost transformat de martor în alte bijuterii, a fost justificat înlăturată de instanța de fond, reținând că soții sunt în divorț, fiind în relații de dușmănie și această declarație nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă.
Nu a fost primită nici cererea de reducere a pedepsei, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii și conduita nesinceră a inculpatului, fiind realități care nu justifică acordarea circumstanțelor atenuante.
Decizia penală sus-arătată a fost atacată cu recurs de către inculpat, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei mențineri a hotărârii de condamnare, întrucât nu a săvârșit fapta penală imputată și, în subsidiar, pentru netemeinicie în privința individualizării pedepsei, solicitând reducerea acesteia prin reținerea circumstanțelor atenuante.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că motivele invocate de către inculpat constituie cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.
Așa cum rezultă din mijloacele de probă administrate, instanța a reținut o situație de fapt pe baza declarațiilor constante și concordante ale părții vătămate, părinților și fratelui acesteia, care, în pofida clamării de către inculpat a nevinovăției sale, se coroborează cu unele elemente de fapt rezultate din chiar declarațiile acestuia.
În acest context, este neîndoielnic că părțile din cauză nu s-au cunoscut anterior, realitate confirmată de către inculpat, așa încât afirmația sa, în sensul că partea vătămată i-a remis voluntar verigheta, recunoscând că aceasta a fost găsită asupra lui nu are vreo susținere, nici rațională, nici în mijloacele de probă.
Strigătele de ajutor ale părții vătămate, care i-a alertat pe părinții aflați pe drum în zonă, sunt cele care vin și explică împrejurările în care inculpatul a ajuns în posesia bijuteriilor și care înlătură afirmațiile referitoare la însoțirea pașnică a victimei pe drum spre locuință.
Inculpatul L.D., în apărarea sa, a arătat că, în discuțiile civilizate și prietenești cu partea vătămată în timp ce o conducea, la cerere, spre casă, a aflat de la aceasta că este certată cu soțul, care a lovit-o. Acest fapt, pe care l-a descris prin declarația dată chiar a doua zi, nu ar fi avut cum să îl afle decât de la partea vătămată, așa încât, versiunea acesteia privind împrejurările comiterii agresiunii și deposedării de bunuri este nesinceră.
În adevăr, apărarea astfel construită are logică și dacă ar fi și susținută de realitatea faptică ar crea dubii în privința existenței faptei și a vinovăției inculpatului.
Numai că, așa cum rezultă din declarația martorului P.M., soțul părții vătămate, aflați în divorț, dată în fața instanței pe lângă informații vădit în contradicție cu celelalte mijloace de probă, acesta în noaptea de 29 decembrie 2001, după comiterea faptei, a fost dus la secția de poliție, unde se afla și inculpatul, pentru lămuriri. Evident că discuțiile purtate nu au putut evita și motivele plecării părții vătămate de la domiciliu, explicându-se astfel cunoștințele inculpatului referitoare la situația familială a acesteia, pe care, apoi, le-a valorificat, abil, în favoarea sa.
Constatând că nu există nici o îndoială în privința existenței faptei și a vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii, critica vizând greșita stabilire a situației de fapt care a determinat eroarea gravă în legătură cu condamnarea sa, nu este întemeiată.
Nici critica privind greșita individualizare a pedepsei nu este fondată.
Circumstanțele atenuante judiciare reclamate de către inculpat nu se justifică în raport cu gradul ridicat de pericol social al infracțiunii și conduita acestuia în desfășurarea procesului penal.
Împrejurările favorabile privind lipsa antecedentelor penale și vârsta inculpatului, de 26 ani, au fost valorificate în procesul de individualizare prin aplicarea pedepsei în imediata apropiere a minimului legal special.
Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., existența vreunui caz de casare a hotărârii criticate, recursul inculpatului L.D. urmează să fie respins ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 30 decembrie 2001 la 5 martie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.D. împotriva deciziei penale nr. 452 din 10 septembrie 2002, a Curții de Apel Galați.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 30 decembrie 2001 la 5 martie 2003.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 5 martie 2003.