Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 874 din 30 septembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul P.M.A. la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. și art. 109 C. pen.
S-au aplicat art. 71 și art. 64 C. pen.
Pe latură civilă, în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente T.M., la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă I.E.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 28 aprilie 2002 la zi.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt.
În ziua de 27 aprilie 2002 inculpatul întâlnindu-se cu partea vătămată I.E., pe care o cunoștea din vedere, locuind în același cartier, l-a întrebat dacă dorește să cumpere un telefon mobil marca Nokia 3310.
După ce s-au înțeles ca prețul de vânzare a telefonului să fie 1.000.000 lei, inculpatul a propus părții vătămate să meargă împreună la persoana care deținea telefonul său lăsat garanție pentru un împrumut în sumă de 500.000 lei. Partea vătămată a acceptat să meargă cu inculpatul în strada I.A., respectiv în interiorul unui imobil, unde acesta susținea că locuiește persoana care deține telefonul mobil.
Pe drum partea vătămată s-a întâlnit cu martorul R.N. pe care l-a rugat să-l însoțească relatându-i faptul că dorește să cumpere un telefon mobil de la inculpat.
Ajunși în incinta blocului indicat, inculpatul i-a cerut părții vătămate să-i arate dacă deține banii necesari cumpărării telefonului, fapt care a determinat-o pe aceasta să scoată din buzunar trei bacnote de câte 100.000 lei, timp în care inculpatul i le-a smuls din mână și a fugit.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza declarațiilor părții vătămate, a martorului R.N., cât și a declarației de recunoaștere a inculpatului.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, considerată ca fiind prea aspră în raport de valoarea modică a prejudiciului și circumstanțele sale personale favorabile, solicitând reținerea de circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.
Prin decizia penală nr. 715 din 4 noiembrie 2002, Curtea de Apel București secția a II-a penală, a admis apelul inculpatului, a desființat în parte sentința și pe fond a făcut aplicarea art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen., reducând pedeapsa aplicată acestuia de la 2 ani și 6 luni la un an și 6 luni închisoare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care invocând dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost în mod nejustificat coborâtă sub minimul legal, că greșit s-au recunoscut circumstanțele atenuante și s-a solicitat înlăturarea acestora și majorarea pedepsei prin admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.
Recursul declarat este neîntemeiat.
În conformitate cu dispozițiile art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Potrivit art. 74 C. pen., pot fi considerate circumstanțe atenuante conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii precum și atitudinea sa după comiterea faptei rezultând din prezentarea în fața autorităților și comportarea sinceră în cursul procesului.
Or, din examinarea actelor dosarului se constată că instanța, evaluând corect datele pozitive ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale și vârsta deosebit de tânără, comportarea anterioară general bună în familie și societate, recunoașterea și regretul manifestat pentru fapta săvârșită, a considerat că se impune angajarea unei răspunderi penale atenuante a făptuitorului.
Prin urmare, pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului P.M.A., în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 din același cod, prin reținerea incidenței circumstanțelor atenuante personale, a fost stabilită cu respectarea criteriilor prevăzute de textele de lege evocate.
Totodată, se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului.
În consecință, pedeapsa fiind corect individualizată nu se justifică înlăturarea circumstanțelor atenuante și a efectelor acestora, astfel cum s-a solicitat în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Întrucât motivul de casare invocat este neîntemeiat, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive a inculpatului de la 28 aprilie 2002 la 5 martie 2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 715/A din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul P.M.A.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 28 aprilie 2002 la 5 martie 2003.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 5 martie 2003.