Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 299 din 5 septembrie 2002 Tribunalul Bacău a dispus condamnarea inculpatului H.G. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., timp de 2 ani.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare, s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la datele fixate la Serviciul de reintegrare socială și supraveghere de pe lângă Tribunalul Bacău;
-să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
-să comunice și să justifice informații de natură, a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță se face de către Serviciul de reintegrare socială și supraveghere din cadrul Tribunalului Bacău.
S-a atras atenția inculpatului cu privire la împrejurările care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată prin arest preventiv de la 1 mai 2002 la 21 mai 2002.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 5.000.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Inculpatul H.G. a încheiat cu S.R.T. contractul civil de angajament nr. 39803 din 27 martie 2002, în temeiul căruia urma să desfășoare activitate de control privind existența abonamentelor de televiziune la domiciliul sau sediul deținătorilor de receptoare TV și să constate acolo unde este cazul, contravențiile, aplicând amenzi și stabilind despăgubiri în baza art. 41/1994, O.G. nr. 2/2001 și H.G. nr. 517/1994.
În luna aprilie 2002, inculpatul H.G. și-a început activitatea de control în calitate de inspector al S.R.T., fiindu-i eliberată legitimația nr. 1228.
Astfel, la data de 21 aprilie 2002 acesta s-a deplasat la magazinul A.F. P. din municipiul Bacău, unde a observat televizoare pe rafturi și a întrebat-o pe vânzătoare despre existența abonamentului TV
Deoarece, nu i-a fost prezentat un astfel de document, inculpatul a revenit a doua zi, găsindu-l pe numitul P.D., reprezentantul legal al A.F. P. care nu i-a putut prezenta actul solicitat, abonamentul TV
Ca urmare, inculpatul i-a adus la cunoștință reprezentantului legal că urmează să-i aplice o amendă contravențională cuprinsă între 10 și 15 milioane lei și că datorează S.R.T. o despăgubire de 187.632.000 lei.
În această situație, inculpatul a susținut că numitul P.D. i-a oferit un bun de valoare din cele expuse la vânzare în magazin, cu condiția să nu mai întocmească procesul-verbal de constatare a contravenției, în timp ce P.D. susține că inculpatul i-a pretins un televizor Sony cu bandă scurtă pentru a nu mai întocmi actele de constatare a contravenției.
Totodată, inspectorul H.G. i-a cerut lui P.D. să-și facă de urgență abonament TV pe numele A.F. P. Numitul P.D. nu i-a putut da pe loc inspectorului H.G. televizorul solicitat, deoarece nu se afla în stare de funcționare, însă a propus ca în compensare să-i dea un alt televizor ce urma să-l primească.
Acordul de voință fiind realizat, inculpatul H.G. a strâns documentele, fără a mai întocmi procesul-verbal de constatare, la care îl obligau prevederile contractului încheiat cu S.R.T.
Pentru ridicarea televizorului, inculpatul urma să vină altă dată. Tot atunci, inculpatul s-a arătat interesat și de o combină frigorifică expusă la vânzare.
La plecare, inculpatul l-a avertizat pe P.D. ca, în situația în care nu se va ține de cuvânt, va aplica legea, adică îl va amenda.
Reflectând asupra celor întâmplate, P.D. a avut bănuiala că H.G. este un impostor, apoi a ajuns la concluzia că pretenția acestuia de a plăti S.R.T. despăgubiri pentru o perioadă de 3 ani în urmă, în condițiile în care magazinul fusese deschis în urmă cu câteva săptămâni, constituie un abuz, o ilegalitate.
Pentru a se lămuri, P.D. a sesizat organele de poliție.
La data de 29 aprilie 2002, orele 15,15 inculpatul a revenit la magazinul A.F. P., întrebând de patron. Cum acesta nu se afla acolo, i-a adus la cunoștință vânzătoarei H.Z. că acceptă să primească un televizor color marca Blaupunkt care funcționa și se afla pe raft, expus la vânzare. Aceasta nu i-a putut da inculpatului televizorul solicitat, în lipsa patronului său.
Inculpatul a vorbit la telefon cu patronul magazinului, aducându-i la cunoștință că a doua zi, la data de 30 aprilie, în jurul orei 15,00 va reveni pentru a ridica bunurile, conform celor stabilite anterior.
La data și ora stabilită, inculpatul însoțit de fiul său, H.B., a venit cu autoturismul său Dacia 1310, la magazinul A.F. P. În magazin l-a întâlnit pe P.D. și pe vânzătoarea H.Z. A indicat televizorul pretins anterior, precum și telecomanda acestuia.
Inculpatul a ridicat de pe raft televizorul, a ieșit cu bunul respectiv din magazin și s-a îndreptat spre autoturismul său parcat în apropiere. În momentul în care inculpatul așeza televizorul pe bancheta din spatele autoturismului, au sosit organele de poliție, care, fiind sesizate, l-au prins pe inculpat în flagrant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul H.G., criticând–o în sensul greșitei individualizări a pedepsei aplicate. Aceasta a arătat în apelul său că față de conduita sa ireproșabilă în societate, până la săvârșirea acestei fapte, de competența lui profesională, de faptul că nu a avut inițiativa săvârșirii infracțiunii, denunțătorul fiind cel care l-a determinat să accepte televizorul pentru a nu mai încheia actele de constatare a contravenției.
A solicitat admiterea apelului, casarea sentinței atacate și reducerea pedepsei sub limita minimă a textului de lege incriminator, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen.
Prin decizia penală nr. 380 din 12 noiembrie 2002 Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul H.G., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor atacate, reducerea pedepsei aplicate prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., iar ca modalitate de executare a acesteia, să se mențină aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată, că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză și i-au aplicat o pedeapsă just individualizată.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, în cauză, se constată că la aplicarea și menținerea pedepsei de 4 ani închisoare, orientată spre minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, instanțele au apreciat în mod corespunzător criteriile generale de individualizare a sancțiunii penale în raport de gradul ridicat de pericol social al faptei, împrejurările concrete și modalitatea de săvârșire a ei, dar și datele ce caracterizează persoana acestuia, care a avut o atitudine oscilantă pe parcursul desfășurării procesului penal și se află la primul conflict cu legea penală.
Chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale, a avut o conduită bună înainte de comiterea infracțiunii, aceste împrejurări nu justifică reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
În consecință, se constată că nu există temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate inculpatului, urmând ca recursul acestuia să fie respins, ca nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul H.G. să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.G. împotriva deciziei penale nr. 380 din 12 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariu de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 5 martie 2003.