Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1147/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2003.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 363 din 17 septembrie 2002, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpații:

S.G. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art. 74 raportat la art. 76 C. pen. și

D.C.F. la un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 și următoarele, art. 74 raportat la art. 76 C. pen.

Conform art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului minor prin sentința penală nr. 1014 din 26 aprilie 2000, a Judecătoriei Ploiești, dispunând executarea acesteia alături de cea stabilită în cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus perioada arestării preventive a inculpaților de la 13 martie 2002 la zi.

S-a admis în parte acțiunea civilă și inculpații au fost obligați în solidar, inculpatul minor în solidar și cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 36.047.250 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă S.N.Î.F. SA, sucursala Prahova.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul S.G. a bunurilor care au servit la comiterea infracțiunii.

S-a reținut că, în baza unei înțelegeri prealabile, în data de 7 martie 2002, inculpații s-au deplasat în comuna Ariceștii Rahtivani, pe raza amenajării pentru irigații Movila Vulpii, unde au decopertat, tăiat și sustras o parte din componentele instalației de irigații.

În baza aceleași rezoluții infracționale, inculpații au revenit la locul faptei în data de 10 martie 2002 și, pe timpul zilei, au sustras celelalte componente ale instalației, pe care, de asemenea, le-au transportat tot la locuința inculpatului S.G.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 370.780.156 lei, pretențiile acesteia fiind admise, în parte, în limita valorii prejudiciului stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză, respectiv 36.047.250 lei.

Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel, atât inculpații, cât și partea civilă.

Inculpatul S.G. a solicitat reducerea pedepsei, iar inculpatul D.C.F. a solicitat, în principal, achitarea în raport de împrejurarea că nu a participat la săvârșirea infracțiunii și, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Partea civilă a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate numai cu privire la latura civilă și obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de 370.780.153 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia penală nr. 485 din 4 noiembrie 2002, a respins apelurile declarate în cauză, ca nefondate, cu motivarea că prima instanță a analizat și interpretat corect probele în baza cărora a reținut vinovăția inculpaților, a individualizat just pedepsele și că latura civilă a fost legal soluționată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, partea civilă S.N.Î.F. SA, sucursala Prahova, a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

S-a susținut că, în mod greșit, instanța de control judiciar a respins apelul acesteia, apreciind că expertiza este concludentă, fără a fi luate în considerare documentele ce justifică cheltuielile cu aprovizionarea pieselor noi și înlocuirea celor sustrase și distruse.

S-a mai susținut că, în mod eronat, s-a reținut că partea nu ar fi solicitat o altă expertiză.

Totodată, în mod greșit s-a reținut că partea civilă nu ar fi susținut că bunurile sustrase au fost distruse și că nu erau noi.

În concluzie, partea civilă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză numai cu privire la latura civilă, în vederea refacerii raportului de expertiză tehnică și stabilirea întinderii reale a prejudiciului.

Recursul declarat este fondat.

Din probele administrate în cauză în ceea ce privește latura penală, se constată că instanțele au stabilit corect situația de fapt, au dat încadrarea juridică corespunzătoare și au aplicat pedepse just individualizate.

În ceea ce privește latura civilă, se reține că prin încheierea ședinței publice din data de 28 mai 2002, instanța de fond a admis proba cu expertiza tehnică, fixând obiectivele și cerând expertului să aibă în vedere înscrisurile depuse la dosar de partea civilă.

După întocmirea raportului de expertiză, partea civilă a formulat obiecții, arătând că expertul nu a răspuns la toate obiectivele și nici nu s-a referit la altele puse la dispoziție.

Instanța de fond a respins obiecțiunile formulate, iar instanța de apel, la rândul său, a apreciat că valoarea prejudiciului a fost corect stabilită prin raportul de expertiză, cu atât mai mult cu cât, partea civilă nu a solicitat o altă expertiză.

Având în vedere că, la efectuarea raportului de expertiză tehnică, expertul nu s-a conformat dispozițiilor date de instanță prin încheierea ședinței din 28 mai 2002 și că, prin obiecțiunile formulate, dar respinse de instanțe, partea civilă făcuse referire la actele deja puse la dispoziția expertului, dar neluate în seamă, se constată că prin hotărârile instanțelor s-a făcut o greșită aplicare a legii, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen

Așa fiind, se va admite recursul declarat de partea civilă, se vor casa hotărârile pronunțate și, constatând că este necesară administrarea de probe pentru stabilirea prejudiciului real cauzat de inculpați prin infracțiune, conform art. 38515 pct. 2 și alin. (4) C. proc. pen., se va trimite dosarul spre rejudecare la prima instanță.

Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților perioada arestării preventive de la 13 martie 2002 la zi.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu pentru inculpați se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de partea civilă S.N.Î.F. SA, sucursala Prahova împotriva deciziei penale nr. 485 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpații S.G. și D.C.F.

Casează decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 363 din 17 septembrie 2002 a Tribunalului Prahova, cu trimiterea dosarului spre rejudecare la prima instanță.

Deduce din pedeapsă pentru ambii inculpați, reținerea și perioada executată în arest preventiv de la 13 martie 2002 la zi.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu asigurată intimaților inculpați S.G. și D.C.F., în sumă de câte 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2003.