Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 305 din 6 septembrie 2002, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca neîntemeiată cererea de revizuire a sentinței penale nr. 276 din 3 august 1999, a aceleiași instanțe, formulată de condamnatul A.G., deținut în Penitenciarul Mărgineni, jud. Dâmbovița.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor, pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, nu se regăsește printre motivele de revizuire expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 493 din 6 noiembrie 2002, a respins apelul condamnatului, pentru aceleași considerente.
Împotriva menționatelor hotărâri, condamnatul A.G. a declarat recurs, susținând, ca și în apel, că încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor este greșită, iar pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru aceasta este prea severă în raport de circumstanțele sale personale.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută numai când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; și când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Cum aspectele sesizate de condamnat, respectiv greșita încadrare juridică a faptelor și greșita individualizare a pedepsei, nu se regăsesc printre motivele prevăzute expres și limitativ în textul de lege citat, în mod just prima instanță a respins cererea de revizuire formulată în cauză, soluție confirmată de instanța de apel.
Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de condamnat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient A.G. împotriva deciziei penale nr. 493 din 6 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Obligă pe recurentul condamnat revizuient la plata sumei de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 6 martie 2003.