Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 2 /I / P din 20 februarie 2003 Curtea de Apel Oradea, secția penală, admițând plângerea formulată de inculpatul S.C. împotriva ordonanței din 11 februarie 2003, emisă de Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție Oradea, a dispus revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2 din 11 februarie 2003, emisă de același organ.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență că, față de faptul că, cercetările în cauză au fost începute în luna decembrie 2001 de către Parchetul Militar Oradea, care în luna noiembrie 2002 și-a declinat competența în favoarea Parchetului Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție Oradea, iar arestarea inculpatului a avut loc abia la 11 februarie 2003, deci peste un an de la data comiterii presupusei infracțiuni, fără ca în acest interval de timp să fi schimbat în vreun fel starea de fapt, nu se mai poate susține că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică situație în care, continuarea cercetărilor s-ar putea face cu inculpatul în stare de libertate.
Împotriva menționatei încheieri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în termen legal a declarat recurs, solicitând casarea acesteia în temeiul art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., susținându-se că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a legii, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului nefiind justificată.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 148 alin. (1) lit. d) și h) C. proc. pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod, respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă penală și numai dacă, în primul caz sunt date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte, iar în cel de al doilea, inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Împotriva inculpatului s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) și c) și art. 7 din Legea nr. 78/2000 prin ordonanța din 11 februarie 2003 a Parchetului Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție Oradea.
Din actele dosarului rezultă că, în calitate de ofițer, încadrat în Poliția municipiului Oradea, având gradul de căpitan, actualmente inspector principal și având și funcția de șef Birou ordine publică, la data de 24 decembrie 2001, împreună cu C.D., ofițer în cadrul aceluiași birou, au pretins și primit de la B.D. suma de 1000 mărci germane pentru a-i restitui o cantitate de aproximativ 150 - 200 cartușe de țigări netimbrate și fără documente de proveniență, ce au fost în prealabil ridicate de inculpatul C.D. Cu aceeași ocazie, inculpatul a pretins suma de 1000 mărci germane, în fiecare lună, în numele coinculpatului C.D., subordonatul său, pentru a asigura „protecția” lui B.D., în sensul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind modul în care se respectă dispozițiile Legii nr. 12/1990 (republicată) referitoare la regimul comerțului.
S-a mai stabilit că aceste acte materiale fac parte dintr-o activitate infracțională complexă în care sunt implicate și alte persoane, inculpatul fiind cercetat și pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 raportat la art. 261 C. pen., cât și pentru încercarea de a determina mărturia mincinoasă.
De menționat este faptul că în declarațiile date la procuror, martorii B.D., V.T. și M.A. au relatat că inculpatul S.C., împreună cu C.D., coinculpat în cauză, au făcut presiuni asupra lor pentru a-i determina să-și schimbe declarațiile date inițial la organul de urmărire penală, unora dintre ei oferindu-le și sume de bani în acest scop.
Motivarea instanței, în sensul că declarațiile celor patru martori, autentificate la notariat, ar fi fost date pentru a folosi inculpatului în fața Consiliului de disciplină nu poate fi acceptată, întrucât din cuprinsul declarațiilor luate acestora de către procuror, rezultă fără dubiu, că prin obținerea lor, inculpatul a urmărit să scape de răspundere pentru infracțiunile comise.
Existând deci indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, cât și dovezi că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor martori, revocarea măsurii arestării preventive dispusă de Curtea de Apel Oradea nu se justifică.
În consecință, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea fiind întemeiat, urmează a fi admis, în temeiul art. 38515 pct. 2 C. proc. pen., a se casa încheierea atacată și a se respinge plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanței din 11 februarie 2003, emisă de Parchetul național Anticorupție, Serviciul Anticorupție Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, privind pe inculpatul S.C.
Casează încheierea nr. 2 I / P din 20 februarie 2003 a Curții de Apel Oradea.
Respinge plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanței din 11 februarie 2003, emisă de Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție Oradea.
Pronunțată, în ședință publică, azi 6 martie 2003.