Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 41784/3/2010 în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpaților I.A.A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 2 august 2011 emis de Tribunalul București, în Dosarul nr. 55620/3/2011; I.V., arestată în baza mandatului de arestare preventivă din 15 iunie 2011 emis de Tribunalul București, în Dosarul nr. 47890/3/2011 și I.M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 17 iunie 2011 emis de Tribunalul București, în Dosarul nr. 48433/3/2011.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpaților I.A.A., I.V. și I.M. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpaților I.A.A., I.V. și I.M., solicitând punerea în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) și art. 38514 C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților prin sentința penală nr. 754 din 31 octombrie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la pedeapse totale cuprinse între 6 ani și 8 luni și 15 ani și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen. pe o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani, ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.
În sarcina inculpaților s-a reținut că au deținut în mod repetat diferite cantități de droguri, respectiv heroină, care au fost depozitate în locuința lui I.V. și comercializate în Municipiul București.
În jurisprudența constantă a C.E.D.O. s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.
Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpaților, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen..
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 paragr. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.
Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaților fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de oare aceștia se bucură conform legislației în vigoare.
În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariile apărătorului din oficiu să fie avansate din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.A.A., I.V. și I.M. împotriva încheierii din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 55908/3/2011.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 4 ianuarie 2012.