Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2794/110/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpaților R.I., I.G., S.I.N., C.M., E.D.A., I.B., S.G. și G.M.I.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpaților R.I., I.G., S.I.N., C.M., E.D.A., I.B., S.G. și G.M.I. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Cu privire la cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul R.I. s-a apreciat că atitudinea sa oscilantă, confuză apoi de protejare a prietenei sale, antecedentele penale precum și dezvoltarea unor legături de natură ilicită spre diverse zone geografice denotă existența unui risc rezonabil în reluarea activității infracționale.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpații R.I., I.G., S.I.N., C.M., E.D.A., I.B., S.G. și G.M.I. solicitând punerea lor în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) și art. 38514 C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de numărul mare de participanți și de complexitatea cauzei cât și de circumstanțele personale ale inculpaților, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpaților, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.
Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaților fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale conferite de legislația în vigoare.
În ceea ce privește susținerea apărătorului inculpaților că perioada de 9 luni petrecută în arest preventiv a depășit durata unui termen rezonabil, Înalta Curte constată că în C. proc. pen. nu există o definiție a noțiunii de termen rezonabil în care se poate desfășura o procedură, spre deosebire de materia arestării preventive, unde este reglementată instituția termenului rezonabil al arestării.
În jurisprudența constantă a C.E.D.O. s-a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.
Dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României, precum și art. 10 din Legea nr. 304/2004 prevăd că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Este adevărat că detenția trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală însă raportat la datele speței, pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaților în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate.
Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților prin sentința penală nr. 209/D din 29 septembrie 2011 a Tribunalului Bacău, secția penală, la pedepse rezultante cuprinse între 4 ani și 6 ani închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni informatice, precum și pentru infracțiunea prev de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenșiei Europene a Drepturilor Omului.
În esență, cu privire la starea de fapt, s-a reținut că începând cu luna septembrie 2010, inculpații R.I., S.I.N., I.G. și alți complici cetățeni români din Germania și Statele Unite ale Americii, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, cu caracter transfrontalier specializat în exploatarea dispozitivelor de fraudare a mijloacelor de plată electronică, acționând prioritar ca factor decizional, pe componentele de fabricare, exploatare, comercializare echipamente de skimming, de transmitere și utilizare neautorizată de date de identificare cu rezultat de accesare și debitare frauduloasă a conturilor unor cârduri aparținând unor titulari legali, cetățeni străini, facilitând falsificarea de instrumente de plată electronică, prin manipularea și punerea la dispoziție de date informatice și coduri de acces obținute prin skimming, extinzând conexiunile pentru realizarea planurilor infracționale ale anturajului ilicit pe care l-a organizat, și cu alți subiecți infracționali, respectiv cu inc. G.M.I., C.M., S.G. și E.D.A., totodată având și aportul ilicit și al inc. C.R.V.
Cu privire la inculpatul I.B. s-a reținut că începând cu toamna anului 2010 a aderat și a făcut parte din grupul infracțional cu caracter transfrontalier specializat în confecționarea artizanală, comercializarea și exploatarea dispozitivelor de fraudare a mijloacelor de plată electronică, acționând, prin conexiunea directă cu inc. S.I., în principal pe celula de confecționare dispozitive de fraudare bancomate în stadii intermediare și finale prioritar asamblarea componentelor electronice, totodată deținând și manipulând și aplicații informatice de skimming.
Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Referitor la cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul R.I., în baza examenului propriu, Înalta Curte constată că inculpatul „are vocația" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispozițiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care se presupune că ar fi fost comise.
În acord cu instanța de apel, Înalta Curte apreciază că atitudinea oscilantă, confuză a inculpatului care inițial și-a rezervat dreptul la tăcere apoi a dat declarații incomplete, contradictorii, ulterior de protejare a prietenei sale, antecedentele penale precum și dezvoltarea unor legături de natură ilicită spre diverse zone geografice din Europa, denotă existența unui risc rezonabil în reluarea activității infracționale.
Astfel că la acest moment procesual, Înalta Curte apreciază că nu este oportună instituirea unui control judiciar în sarcina inculpatului R.I.
Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Recurenții-inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariile apărătorilor din oficiu să fie avansate din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.I., I.G., S.I.N., C.M., E.D.A., I.B., S.G. și G.M.I. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2794/110/2011.
Obligă recurenții-inculpați I.G., S.I.N., S.G. și G.M.I. la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenții-inculpați R.I., C.M., E.D.A. și I.B. la plata sumei de câte 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.