R O M A N I A
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva deciziei penale nr.377 din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
S-a prezentat recurentul inculpat I.P., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oificiu, avat M.B.
A lipsit intimata parte vătămată D.A.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și reducerea pedepsei aplicate.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului declarat de inculpat dar sub aspectul înlăturării dispozițiilor art.64 lit.c din Codul penal.
Inculpatul I.P., având ultimul cuvânt a arătat că regretă comiterea faptei .
C U R T E A,
Asupra recursului de față;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr.285 din 26 iunie 2002, Tribunalul Prahova, Secția penală a condamnat pe inculpatul I.P. la 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c și e din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.174, raportat la art.175 lit.c și d din Codul penal, cu aplicarea art.71, raportat la art.64 din același cod.
Tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsa stabilită perioada arestării preventive de la 15 aprilie 2002 la zi, a luat act că D.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut , în fapt, că, în ziua de 15 aprilie 2002, inculpatul a plecat de acasă pentru a cumpăra un sac cu tărâță, spunând soției sale că se va opri și pe la mama sa.
După ce a cumpărat tărâța, inculpatul a consumat, la același magazin, 250 ml. țuică și a mai cumpărat încă 50 ml. pentru a o consuma cu mama lui, în drum spre aceasta oprindu-se la sora sa, D.A. unde a lăsat și căruțul în care se afla sacul cu tărâța.
Pe mama sa a găsit-o în bucătărie și, după ce și-a pus haina în cuier, a început să consume din țuica adusă, treptat luându-se la ceartă cu aceasta, fiind nemulțumit de modul în care ea s-a gândit cum să fie împărțite bunurile după deces.
Devenit extrem de violent, a lovit-o de mai multe ori și, după ce a doborât-o pe podea, a continuat să o agreseze cu picioarele, până când i-au căzut pantofii, iar cu un scaun a lovit-o în cap, până ce acesta s-a rupt.
Potrivit concluziilor Raportului medico-legal de autopsie, nr.226 M din 16 aprilie 2002, întocmit de Serviciul Medico Legal Ploiești, moartea victimei I.M. a fost violentă, ea s-a datorat contuziei și hemoragiei meningo-cerebrale (traumatism cranio-cerebral contuziv, acut, închis prin loviri repetate cu corp dur, ale extremității cefalice, posibil cu scaun) componentele centrale ale unui politraumatism contuziv, soldat și cu fracturi costale multiple, hemotorax bilateral și hematom mezenterial (fila 22 din dosarul de urmărire penală).
In termen legal, inculpatul a declarat apel împotriva sentinței, considerând-o netemeinică, în ceea ce privește pedeapsa, care este deosebit de aspră în raport cu datele sale personale, fiind infractor primar, a recunoscut în mod constant și a regretat sincer săvârșirea faptei solicitând ca prin admiterea apelului și desființarea hotărârii să se reducă pedeapsa în mod corespunzător.
Curtea de Apel Ploiești, Secția penală prin decizia nr.377 din 4 septembrie 2002,a respins ca nefondat, apelul inculpatului, apreciind că pedeapsa aplicată a fost stabilită în limite legale, în raport cu gravitatea faptei, urmările ei și persoana făptuitorului.
Cu invocarea aceluiași motiv de netemeinicie care a format și obiectul cererii de apel, inculpatul a declarat recurs, în termen legale, împotriva deciziei, solicitând reaprecierea pedepsei.
Examinând hotărârile atacate în raport de cazul de recurs invocat, prevăzut de art.3859 alin.1 pct.14 teza întâi din Codul de procedură penală, precum și din oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art.3859 alin.3,Curtea, constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.
1. In acest sens, funcțiile de constrângere și de reeducare,precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.
O pedeapsă deosbit de aspră, în raport cu datele personale ale inculpatului, este adesea neconvingătoare și neeficientă, în măsură a-și atinge scopul.
Revenind la cauză, se constată că instanțele, la stabilirea și menținerea pedepsei de 22 ani închisoare, au luat în considerare, cu precădere, gravitatea faptei, neacordând semnificația cuvenită datelor referitoare la persoana inculpatului, care are o pregătire școlară minimă, se află la prima confruntare cu legea penală, manifestând o atitudine constantă de regret față de fapta deosebit de gravă pe care a comis-o și pe care și-o explică numai prin faptul că, atunci când consumă alcool devine agresiv „..așa cum s-a întâmplat și atunci ... în timpul certei cu ea, am devenit foarte nervos”.
Potrivit Buletinului de analiză toixicologică alcoolemie, nr.807 din 18 aprilie 2002, la data săvârșirii faptei, inculpatul avea 1,95 gr.%o alcool în sânge, ceea ce a contribuit la pierderea controlului asupra faptelor sale, chiar în raport cu mama sa.
Având în vedere toate aceste date, Curte, apreciază că o pedeapsă îndreptată spre minimul special, de 18 ani închisoare, va fi de natură a contribui la reinserția socială a inculpatului.
2. Curtea constată că, în mod greșit s-a interzis inculpatului,capedeapsă complementară „dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii” prevăzut de art.64 lit.c din Codul penal,a cărui lipsă de legătură cu împrejurările săvârșirii faptei și persoana victimei esteevidentă.
In consecință, Secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs invocat precum și a celui examinat din oficiu, în baza art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală , va admite recursul declarat de inculpatul Iordache Petre, va casa hotărârile atacate numai cu privire la pedeapsa principală, pe care o va reduce de la 22 ani la 18 ani închisoare și la greșita aplicare a dispoziției art.64 lit.c din Codul penal, pe care o va înlătura și va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 15 aprilie 2002 la 14 ianuarie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva deciziei penale nr.377 din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr.285 din 26 iunie 2002 a Tribunalului Prahova numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate, pe care o reduce de la 22 ani la 18 ani închisoare, precum și greșita aplicare a dispoziției art.64 lit.c din Codul penal, pe care o înlătură.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive a inculpatului de la 15 aprilie 2002 la 14 ianuarie 2003.
Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2003.