Asupra recursului de față;
Din actele dosarului, constată următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, prin rechizitoriul din 20 decembrie 1999, îl trimite în judecată pe inculpatul F.L.F. pentru infracțiunile de:
a) viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen.;
b) viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen.;
c) corupție sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen., texte cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.
Actul de învinuire reține, în esență, că, în una din serile lunii iulie 1998, inculpatul, profesor de educație fizică la Școala Ajutătoare Tilegad, din județul Bihor, aflat în tabără, cu elevii, la Roșia Bihor, a avut raport sexual cu eleva C.C. profitând de imposibilitatea ei de a se apăra și de a-și exprima voința, iar în seara de 28 octombrie 1998, profitând de aceeași imposibilitate, a avut un nou raport sexual cu minora, în sala de sport a școlii, în văzul altor elevi.
Tribunalul Bihor, prin sentința penală nr. 220 din 4 septembrie 2000, îl condamnă pe inculpat la:
a) 5 ani și 6 luni de închisoare, pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen. și săvârșită la data de 28 octombrie 1998;
b) un an de închisoare, pentru infracțiunea de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen. și săvârșită la aceeași dată de 28 octombrie 1998.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., cele două pedepse au fost contopite în cea mai grea, sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute 6 ani de închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
În conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu motivarea că fapta din iulie 1998 nu există.
Parchetul de pe lângă aceeași instanță și inculpatul declară apel.
Parchetul cere condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea de viol săvârșită în luna iulie 1998.
La rândul său, inculpatul cere, în principal, achitarea de orice penalitate și, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunea de act sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 C. pen. și suspendarea executării pedepsei.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 31/ A din 7 februarie 2002, admite apelurile, desființează în parte sentința atacată și:
a) în baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunile de viol și de corupție sexuală, prevăzute de art. 197 și art. 202 C. pen., în infracțiunea de act sexual cu o minoră prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen.;
b) în baza art. 198 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpat la 2 ani de închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.
Instanța de apel motivează că actul sexual din iulie 1998 nu a avut loc, iar acela din 28 octombrie 1998, a avut loc cu consimțământul minorei respective și nu în văzul altor persoane.
Prin recursul de față, inculpatul cere, în principal, achitarea de orice penalitate și, în subsidiar, reducerea pedepsei și suspendarea executării ei.
Recursul este întemeiat în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului.
Instanța de apel a reținut corect situația de fapt, pe care a încadrat-o corespunzător.
Există, însă, temeiuri că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Fără antecedente penale, îndepărtat din învățământ, divorțat, inculpatul întreține doi copii minori și regretă fapta.
Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul va fi admis, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul F.L.F. împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 7 februarie 2002 a Curții de Apel Oradea.
Casează decizia atacată, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
În baza art. 81 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei, stabilind durata termenului de încercare la 4 ani.
Face aplicarea art. 359 C. proc. pen. și atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii din data de 4 noiembrie 1998 și al arestării preventive de la 20 decembrie 1999, la 30 decembrie 1999.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2003.