Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 10 din 29 ianuarie 2002 a Tribunalului Sibiu, inculpatul M.G. a fost condamnat la 5 ani și 3 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Totodată, tribunalul a obligat pe inculpat să plătească 63.900.000 lei despăgubiri și 15.000.000 lei daune morale părții civile M.N., 2.465.240 lei cheltuieli de spitalizare
Spitalului Clinic județean Sibiu și la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut în fapt că în ziua de 27 decembrie 2000, inculpatul M.G., însoțit de un câine lup, a mers pe bicicletă la marginea localității Sibiu, având pe spate un rucsac și o undiță și trecând pe la saivanul cu oi al părții vătămate M.N., i-a cerut acesteia să plece pentru a nu fi mușcată de câine. Totodată, inculpatul a înjurat-o și lovit-o cu o piatră. În continuare, inculpatul a scos din rucsac un cuțit cu care a aplicat părții vătămate o lovitură în partea toracică stângă, iar din spate a lovit-o în zona omoplatului după care a părăsit locul faptei.
În urma agresiunii inculpatului, partea vătămată a suferit o plagă înjunghiată toracică stânga posterioară, penetrantă și o altă plagă pectorală stânga, nepenetrantă, fiind necesară internarea în Clinica de chirurgie a Spitalului Sibiu, unde s-a intervenit chirurgical.
Prin decizia penală nr. 111 din 14 mai 2002 a Curții de Apel Alba Iulia s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.G. prin care susține că nu a comis fapta și solicită astfel a fi achitat în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii inculpatul M.G. a declarat recurs, reiterând motivele din apel referitoare la nevinovăția sa. Totodată a susținut, prin apărătorul său că despăgubirile la care a fost obligat sunt prea mari, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din examinarea hotărârilor pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că, instanțele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului și, deasemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise.
Participarea inculpatului la comiterea faptei rezultă fără echivoc din declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor a căror depoziții, judiciar au fost expuse și examinare în cuprinsul sentinței instanței de fond și deciziei instanței de apel.
În acest sens, semnificative sunt și declarațiile martorului V.I., cioban la saivanul de oi al părții vătămate, care l-a văzut pe inculpat la saivan, cu bicicleta însoțit de un câine lup, acesta obișnuind să treacă pe acolo, în drum spre balta de pescuit, în timp ce intrase în saivan, a auzit strigătele părții vătămate, după care l-a văzut plecând de la stână; ale martorului E.D. care l-a văzut pe inculpat trecând cu bicicleta și câinele său lup în ziua respectivă și l-a întrebat dacă a fost la pescuit precum și ale martorului R.N. care a însoțit pe martora M.A., soția părții vătămate, la domiciliul inculpatului, în seara zilei respective, față de care inculpatul a recunoscut că a avut un incident cu partea vătămată, arătându-le și unele leziuni suferite în acel incident.
Prin urmare, susținerea inculpatului că nu el a comis fapta, este contrazisă prin probele sus-arătate.
Referitor la cuantumul despăgubirilor la care inculpatul a fost obligat, acesta a fost stabilit pe baza declarațiilor martorilor S.S. și M.O. și adeverința de închiriere a unei boxe, din care rezultă că partea vătămată era producător agricol și în preajma sărbătorilor de iarnă, avea închiriată o boxă în piață, unde vindea carne de la animalele sacrificate, venituri de care a fost lipsită în perioada de incapacitate 28 decembrie 2000 – 15 ianuarie 2001.
Prin urmare, criticile formulate de inculpat nefiind întemeiate, urmează a se respinge recursul declarat, ca nefondat și a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 111/ A din 14 mai 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2003.