Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 385 din 22 mai 2002, în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul F.N. la pedeapsa de 12 ani închisoare, cu interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 din același cod, pentru comiterea infracțiunii de viol.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, reținerea și arestarea preventivă de la 15 noiembrie 2001 la zi.

A constatat că partea vătămată V.P. nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în luna octombrie 2000, inculpatul F.N. a întreținut prin amenințare raport sexual cu minora de 13 ani V.P., elevă la Școala Ajutătoare P.P.N. (minoră cu deficit intelectual).

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul laturii civile, deoarece chiar dacă tatăl minorei a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză, acțiunea civilă se pornește din oficiu, conform dispozițiilor art. 17 C. proc. pen., dată fiind vârsta minorei de 14 ani și starea ei de sănătate.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 287 A din 14 august 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, a desființat sentința primei instanțe și rejudecând în fond, a obligat pe inculpatul F.N. să plătească părții civile V.P., reprezentată de V.P., suma de 20.000.000 lei, cu titlu de daune morale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul motivând că pedeapsa de 12 ani aplicată este prea aspră.

Recursul declarat în cauză de inculpat este tardiv.

Astfel, Curtea constată că dispozitivul deciziei penale nr. 287 A din 14 august 2002, a fost comunicat sub semnătură inculpatului F.N. la Penitenciarul Timișoara, la data de 30 august 2002, conform dovezii de primire și procesul-verbal de predare al Curții de Apel Timișoara.

Potrivit art. 385², raportat la art. 363 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel.

Conform alin. (2) al art. 363 C. proc. pen., pentru inculpatul deținut, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

În cauză, recurentul inculpat a declarat recurs la data de 3 octombrie 2002, deci, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de dispozițiile legale menționate.

Așa fiind, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul F.N., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.100.000 lei, în care se include și onorariul în sumă de 300.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul F.N. împotriva deciziei penale nr. 287 A din 14 august 2002 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2003.