Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 30 din 26 iunie 2002 a Tribunalului Covasna a fost condamnat inculpatul J.V.F. în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) și alin. (3) C. pen., modificat prin Legea nr. 197/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., la 10 ani închisoare și în baza art. 203 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 4 ani închisoare, stabilindu-se conform art. 33 lit. b) și art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 5 februarie 2002, la 16 iunie 2002.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în fapt că inculpatul și soția sa J.D. s-au mutat în anul 2000 din comuna Săcele în comuna Ozun, împreună cu cei doi copii rezultați din căsătorie, Larisa și Valentin, precum și cu fiica soției dintr-o căsătorie anterioară, respectiv D.G., pe care inculpatul, în anul 1999, a adoptat-o cu efectele unei filiații firești.
Începând cu anul când minora avea circa 10 ani, inculpatul profitând de plecările de acasă ale soției și ale celorlalți doi copii, a începută să întrețină raporturi sexuale cu aceasta, contrar voinței ei.
Aceste relații au continuat cu frecvența de două, trei ori pe săptămână, până la data de 25 ianuarie 2002, ele consumându-se fie în locuință, când cei doi erau singuri acasă, fie în podul șurii ori chiar pe câmp.
De fiecare dată inculpatul o chema pe minoră sub diverse pretexte de a-i da ajutor la unele activități, astfel că, familia nu bănuia despre aceste relații, iar partea vătămată nu s-a destăinuit nimănui, fiindu-i frică de tatăl său adoptiv care o amenințase asupra acestui fapt și care avea o fire violentă.
În ziua de 25 ianuarie 2002, a avut loc ultimul raport sexual dintre inculpat și minoră, în podul casei, iar a doua zi copila a plecat la școala pe care o frecventa din Sfântu Gheorghe, după care nu s-a mai întors.
Cu prilejul navetei cu trenul minora l-a cunoscut pe tânărul M.C. din comuna Ozun cu care s-a împrietenit, după care a fost găzduită de familia tânărului, partea vătămată afirmând că s-ar fi certat cu tatăl ei.
La data de 30 ianuarie 2002, partea vătămată a căutat-o pe sora sa Larisa la Liceul Mihai Viteazu la care aceasta învață, mărturisindu-i că nu se mai întoarce acasă, întrucât tatăl adoptiv a violat-o întreținând relații sexuale cu ea de mai mult timp.
Între timp, mama copilei, J.D. anunțase poliția despre dispariția fetei de la domiciliu la 29 ianuarie 2002, iar ulterior a aflat despre mărturisirile făcute celeilalte fiice.
La 1 februarie 2002, în prezența mamei, partea vătămată a fost audiată la Postul de poliție Ozun, ea relatând cele petrecute până la 17 ani când a părăsit locuința părinților.
Potrivit raportului de constatare medico-legală, partea vătămată a prezentat „instabilitate emoțională, labilitate afectivă și disforie”. La examenul genital s-a stabilit că aceasta prezintă „himen complezant elastic, cu rupturi incomplete vechi, în prezent epitelizate, care pot permite un raport sexual incomplet”.
Inculpatul a recunoscut faptele în cursul urmăririi penale, iar în cadrul cercetării judecătorești a revenit, negând faptele în mod nejustificat.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza plângerii și declarațiilor părții vătămate, a raportului medico-legal arătat, a declarațiilor martorilor J.D., J.M.L. și M.C., probe coroborate cu recunoașterile depline și amănunțite ale inculpatului la urmărirea penală.
Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin decizia penală nr. 259 din 12 noiembrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și a desființat sentința primei instanțe sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 13 C. pen., a omisiunii aplicării pedepsei complementare și a individualizării pedepsei.
Rejudecând cauza în aceste limite, instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 13 C. pen., pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) și alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a majorat pedeapsa de la 10 ani la 12 ani închisoare.
Totodată a fost aplicată, alături de această pedeapsă majorată, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii.
Conform art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a fost respins apelul declarat de inculpat.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar primind criticile din apelul parchetului, a reținut că ultimul act material al infracțiunilor de viol și incest a avut loc la 25 ianuarie 2002, că sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 89/2001, prin care s-a agravat răspunderea penală și că nu se justifică aplicarea art. 13 C. pen.
De asemenea, au fost considerate întemeiate și celelalte critici formulate de parchet în sensul greșitei individualizări a pedepsei închisorii, pentru infracțiunea de viol și a omisiunii aplicării pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi.
Referitor la motivele invocate de inculpat, în sensul că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor, că nu au fost administrate probe de vinovăție și că a fost greșit condamnat, instanța de apel a considerat nefondate aceste critici, constatând că soluția de condamnare este conformă cu probele de vinovăție administrate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul.
În recursul parchetului s-a susținut că, în cauză, în mod greșit, nu s-au reținut și dispozițiile art. 13 C. pen., întrucât, în timpul judecării apelului, prin O.U.G. nr. 143 din 24 octombrie 2002, s-a înăsprit regimul sancționator pentru infracțiunea de viol.
De asemenea, s-a mai susținut că pedeapsa aplicată este orientată, în mod nejustificat, spre minimul prevăzut de lege, impunându-se majorarea acesteia în raport de pericolul social deosebit de grav al faptei săvârșite.
Inculpatul, în recursul său, a susținut că nu este vinovat și că pedeapsa aplicată este deosebit de severă, solicitând reducerea ei.
Recursurile declarate sunt întemeiate, astfel, cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispozițiile art. 197 alin. (3) C. pen., astfel cum, acestea au fost modificate prin Legea nr. 140/1996, pedeapsa pentru viol este de la 10 la 20 ani dacă victima nu a împlinit 14 ani.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 89/2001, în vigoare de la 26 iunie 2001, pedeapsa pentru aceeași infracțiune de viol de la alin. (3) al art. 197 C. pen., a fost menținută, modificându-se însă la 15 ani vârsta victimei și introducându-se la alin. (2) agravanta prevăzută de lit. b) „victima este membru de familie”.
În sfârșit, potrivit O.U.G. nr. 143/2002, în vigoare de la 5 noiembrie 2002, maximul pedepsei pentru violul săvârșit asupra victimei care nu a împlinit 15 ani, infracțiune prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., a fost majorat la 25 ani.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, în actul de sesizare a instanței, s-a menționat că inculpatul, prin constrângere, a început să întrețină relații sexuale cu fiica sa adoptivă, în anul 1998, după ce aceasta a împlinit 14 ani și că relațiile au durat până la 25 ianuarie 2002.
Probele administrate în cauză au confirmat cele reținute în rechizitoriu, ceea ce se coroborează cu declarațiile de la urmărirea penală ale inculpatului care a recunoscut că prin violență a întreținut relații sexuale incestuoase cu fiica sa adoptivă, după ce aceasta a împlinit 14 ani și jumătate.
În absența unor dovezi temeinice care să situeze începutul raporturilor intime înaintea vârstei de 14 ani respectiv la 9 - 10 ani ca și a unei sesizări exprese a instanței prin rechizitoriu sau de către procuror (conform art. 336 C. proc. pen.), în cauză, nu putea fi reținut ca moment al începerii activității infracționale decât anul 1998, după împlinirea vârstei de 14 ani de către victimă.
Ca atare, la încadrarea juridică a infracțiunii de viol în formă continuată consumată la data de 25 ianuarie 2002, nu pot fi avute în vedere dispozițiile agravantei prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., victima având împlinită vârsta mai mare decât limita prevăzută de acest text, așa cum a fost modificat succesiv prin legile arătate, de 14 ani și respectiv de 15 ani.
Față de cele expuse, instanțele trebuiau să constate că încadrarea juridică a infracțiunii de viol săvârșită asupra unui membru de familie, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, este cea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., lucru pe care însă, în mod greșit nu l-au făcut reținând că ar fi incidente și dispozițiile art. 197 alin. (3), ceea ce constituie caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 2, 17 și 171 C. proc. pen.
Mai este de menționat că în speță, agravanta prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b1) C. pen., „săvârșirea violului asupra unui membru de familie” face inoperantă dispoziția alin. (2) lit. b) al aceluiași text, „victima se afla în îngrijirea făptuitorului” întrucât calitatea de membru de familie, respectiv de rudă apropiată a victimei implicând și obligația legală de întreținere din partea inculpatului ca părinte înfietor.
Ca atare, nu poate fi primită solicitarea formulată de procuror, în acest sens, cu prilejul judecării recursului.
În consecință, Curtea urmează a admite recursurile declarate de procuror și inculpat și a casa decizia atacată, cât și sentința primei instanțe cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii de viol.
Rejudecând cauza în aceste limite se va dispune descontopirea pedepsei de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., în pedepsele componente.
Potrivit art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) și alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., în cea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., urmând ca în baza acestui text să fie aplicate inculpatului o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani închisoare, conformă cu pericolul social deosebit de grav al faptei, cu împrejurările în care a fost săvârșită și cu urmările la care a fost expusă victima, membră a familiei făptuitorului, cât și pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., se va dispune contopirea acestei pedepse, cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de incest prevăzută de art. 203 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
Se vor aplica dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. și se va deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 5 februarie 2002, la 13 martie 2003.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul J.V.F. împotriva deciziei penale nr. 259/ Ap din 12 noiembrie 2002 a Curții de Apel Brașov.
Casează decizia și sentința penală nr. 30 din 26 iunie 2002 a Tribunalului Covasna cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii de viol.
Descontopește pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., în pedepsele componente de: 12 ani închisoare pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 din același cod și 4 ani închisoare pentru infracțiunea de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. și în baza acestui text condamnă pe inculpat la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește această pedeapsă cu cea de 4 ani aplicată pentru infracțiunea de incest, prevăzută de art. 203, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 5 februarie 2002, la 13 martie 2003.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Onorariul de avocat, în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 13 martie 2003.