Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 406 din 24 septembrie 2001, Judecătoria Fălticeni a condamnat pe inculpații N.G.D. la o lună închisoare și pe R.C. la 2 luni închisoare, ambii pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen.
S-a reținut că în ziua de 13 august 1999, inculpatul N.G.D., la cererea unei persoane de a avea un comportament civilizat, i-a aplicat acesteia în zona feței, o lovitură puternică cu pumnul.
Dezechilibrându-se, partea vătămată a căzut, s-a izbit cu capul de betonul aleii, iar în momentul când a încercat să se ridice, coinculpatul R.C. a lovit-o cu piciorul în zona gâtului și a călcat-o pe torace.
În urma leziunilor suferite, traumatism cranio-cerebral acut deschis, fractură temporo-parietală dreapta și de bază de craniu, hematom extradural parieto-temporal-drept și contuzie cerebrală, victimei i-au fost necesare 40 - 45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, rămânând și cu o infirmitate permanentă de 20%.
Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia nr. 810 din 3 decembrie 2001 a Tribunalului Suceava.
Împotriva acestor hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare.
Sentința și decizia au fost criticate sub aspectul legalității și temeiniciei lor, numai în ce privește pe inculpatul R.C., căruia i s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar în ceea ce privește ultimul aspect, cel al temeiniciei, greșita reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea ambilor făptuitori.
Sub primul aspect, instanța trebuia să anuleze beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare la cât a fost condamnat prin sentința nr. 23 din 2 martie 2000 a Tribunalului Suceava și ulterior să aplice dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă.
În ce privește temeinicia hotărârilor, s-a susținut că nejustificat au fost reținute în favoarea inculpaților, circumstanțe atenuante, având în vedere pericolul social concret al infracțiunilor comise determinat, printre altele, și de timpul necesar vindecării, precum și de urmarea agresiunii suferite de victimă.
Recursul în anulare este fondat numai în ce privește omisiunea anulării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.
Astfel, potrivit art. 85 alin. (1) C. pen., dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se după caz dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă.
Conform art. 33 lit. a) C. pen., există concurs de infracțiuni când două sau mai multe fapte penale au fost săvârșite de aceeași persoană înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.
Din dosar rezultă că, prin sentința nr. 23 din 2 martie 2000, definitivă la data de 26 ianuarie 2001, inculpatul R.C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia, conform art. 81 și art. 110 C. pen., pentru săvârșirea la data de 31 mai 1997 a infracțiunilor pentru care a fost condamnat prin sentința menționată mai sus.
Față de această situație, prima instanță trebuia să rețină că faptele comise de inculpatul C.R. pentru care a fost condamnat prin sentințele nr. 406/24 septembrie 2001 și nr. 23 din 2 martie 2000, prima definitivă la 3 decembrie 2001 și a doua la 26 ianuarie 2001, sunt concurente, deoarece au fost săvârșite la 31 mai 1997 și 13 august 1999, înainte ca vreuna din ele să fi rămas definitivă.
Sub aspectul individualizării pedepselor se constată că ele reflectă corect gradul de pericol social al faptei și făptuitorilor.
Așa cum au fost stabilite pedepsele corespund criteriilor menționate în art. 72 C. pen., iar prin cuantumul stabilit se asigură realizarea scopului lor educativ și de prevenție generală, așa cum prevede art. 52 C. pen.
În consecință, recursul în anulare urmează să fie admis numai în ceea ce privește pe inculpatul R.C. și numai cu privire la omisiunea anulării suspendării beneficiului executării pedepsei și a neaplicării dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. C. pen.
Întrucât inculpatul R.C. a executat o parte din pedeapsă instanța urmează să compute această perioadă și să constate că este arestat în altă cauză.
Onorariul apărătorului din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței nr. 406 din 24 septembrie 2001 a Judecătoriei Fălticeni și deciziei nr. 810 din 3 decembrie 2001 a Tribunalului Suceava privind pe inculpații N.G.D. și R.C.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la inculpatul R.C. referitor la omisiunea anulării suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare la cât a fost condamnat acest inculpat prin sentința nr. 23 din 2 martie 2000 a Tribunalului Suceava.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare la cât a fost condamnat prin sentința nr. 23 din 2 martie 2000 a Tribunalului Suceava și potrivit art. 33 și art. 34 C. pen., contopește această pedeapsă cu cea aplicată prin hotărârile atacate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 2 ani închisoare.
Menține restul dispozițiilor hotărârilor.
Compută din pedeapsa rezultantă durata arestării preventive de la 1 iunie 1997, la 11 iunie 1997.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300.000 lei pentru fiecare, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2003.