Hearings: November | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 92/2012

Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 554 din 17 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosar nr. 1155/P/2004, s-a dispus condamnarea inculpatului D.C. la o pedeapsă de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (faptă din 03 martie 2004).

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului D.C. și conform art. 88 C. pen. a dispus deducerea din pedeapsa principală a duratei executate de inculpat de la 04 martie 2004 la zi.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a obligat pe inculpatul D.C. la plata sumei de 50.000 RON către partea civilă M.I. cu titlu de daune materiale și a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 6.915.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 21 din 15 aprilie 2005 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat apelul inculpatului D.C.

Prin decizia penală nr. 4071 din 04 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de către inculpatul D.C.

A fost casată decizia penală nr. 21 din 15 aprilie 2005 a Curții de Apel Galați și sentința penală 554 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului Galați, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei și în rejudecare a reținut în favoarea inculpatului D.C. circumstanța atenuată judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) și alin. ultim C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. și a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen. de la 15 ani închisoare la 11 ani închisoare.

A menținut aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate. A dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 4 martie 2004 la 4 iunie 2005.

În fapt, în sarcina inculpatului D.C. s-a reținut că în ziua de 03 martie 2004 a aplicat victimei M.D.D. o lovitură cu un fier în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce i-au produs moartea.

Împotriva hotărârii de condamnare condamnatul D.C. a formulat cerere de revizuire arătând că mai multe probe nu au fost luate în considerare și nu au fost apreciate corespunzător, condamnarea sa fundamentându-se pe înscrisuri mincinoase.

Prin sentința penală nr. 44 din 13 mai 2011 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr. 2657/121/2011 a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul D.C.

Pentru a hotăra astfel, Tribunalul a reținut că situația de fapt și încadrarea juridică dată faptei dedusă judecății au fost stabilite pe baza întregului material probator administrat în cauză, apărările formulate de condamnat pe parcursul procesului, fiind verificate și înlăturate motivat de instanța de fond și apoi de instanța de apel.

Tribunalul a apreciat că audierea altor martori nu este utilă cauzei, în această caie de atac neputându-se ajunge la o prelungire a probațiunii pentru împrejurări de fapt deja stabilite.

În ceea ce privește susținerea revizuientului cu privire la existența unor înscrisuri mincinoase, s-a arătat că pentru a fi în prezența acestui caz de revizuire este necesar să existe o hotărâre prin care înscrisul să fi fost declarat fals, în cazul de față existând doar aprecierea revizuientului cu privire la unele dintre probele care s-au administrat pe parcursul procesului penal.

S-a concluzionat în sensul că motivele invocate de revizuient în susținerea cererii formulate nu se circumscriu vreuneia dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul condamnat D.C.

Prin decizia penală nr. 184/A din 8 august 2011 Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat.

Pentru a decide astfel Curtea a reținut că revizuirea este o cale extraordinară și pe această cale nu se poate ajunge la prelungirea probațiunii pentru fapte și împrejurări deja cunoscute de instanțele care au judecat în fond cauza condamnatului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul condamnat D.C. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 184/A și rejudecând, să se admită cererea de revizuire.

Înalta Curte examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale, constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac și poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., motive ce vizează împrejurări necunoscute de instanță la momentul soluționării cauzei, declarații mincinoase date în cauză, existența unui înscris falsificat care a servit ca temei al hotărârii, săvârșirea de către organul judiciar a unei infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, existența unor hotărâri definitive care nu se pot concilia.

Verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că recurentul revizuient solicită revizuirea hotărârii de condamnare, întrucât există dovezi că martorii ar fi declarat mincinos împotriva sa. Această situație, dacă ar fi reală, s-ar circumscrie cazului prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. Pentru a putea fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile anterior menționate trebuie să existe fie o hotărâre judecătorească fie o ordonanță a procurorului prin care să se constate săvârșirea faptei prevăzute de art. 260 C. pen.

Recurentul revizuient a depus la dosar Rezoluția nr. 6693/P/2009 din 12 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați confirmată prin Rezoluția nr. 1537/II/2/2010 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați în dovedirea susținerilor sale cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen.

Potrivit acestor rezoluții martorii L.F. și N.N. au dat declarații atât în faza de urmărire penală cât și în fața Tribunalului Galați, la datele de 3 martie 2004 și respectiv 8 septembrie 2004.

Din verificările efectuate procurorul a constatat intervenită prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen., fără să se precizeze dacă faptele au și fost comise de cei doi martori.

În această situație, neexistând o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin care să se dispună asupra infracțiunii de mărturie mincinoasă, nu poate fi admisă cererea de revizuire, nefiind în prezența cazului prevăzut la art. 394 lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la susținerea recurentului referitoare la existența unor înscrisuri mincinoase, Înalta Curte, la fel ca și instanțele anterioare, constată că nu existe o hotărâre prin care vreun înscris, care a stat la baza condamnării revizuientului să fi fost declarat fals.

În acord cu instanțele de fond și apel, Înalta Curte apreciază că pe calea revizuirii nu se poate obține o nouă rejudecare a fondului sau prelungirea probațiunii pentru fapte și împrejurări deja cunoscute de instanțele care au judecat în fond cauza condamnatului.

Astfel că nici unul dintre motivele invocate de recurentul revizuient nu se circumscrie cazurilor prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Față de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul D.C.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul D.C. împotriva deciziei penale nr. 184/A din 8 august 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.