Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1287/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2003.

Asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Mehedinți și Tribunalul Timiș:

Prin cererea înregistrată sub nr. 7480 din 15 octombrie 2002, pe rolul Tribunalului Mehedinți condamnata M.G. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 17 ani închisoare la care a fost condamnată prin sentința penală 226/96 a Tribunalului Timiș, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În conținutul cererii condamnata a învederat că are o situație familială deosebită, respectiv un copil în vârstă de 4 ani, lăsat în grija vecinilor, iar locuința compusă dintr-o cameră este în stare avansată de degradare.

Deși la data formulării cererii de întrerupere a executării pedepsei petenta se află în Penitenciarul Turnu Severin, ulterior a fost transferată la Penitenciarul Târgșor, astfel cum rezultă din adresa nr. 13857/06.11.2002.

Față de această împrejurare Tribunalul Mehedinți prin sentința penală nr. 296 din 14 noiembrie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova în raza teritorială a căruia se află actualul loc de deținere a condamnatei.

Tribunalul Prahova, investit cu soluționarea cauzei a constatat că în speță competența soluționării revine Tribunalului Mehedinți, deoarece la data introducerii cererii de întrerupere a executării pedepsei condamnata se afla în executarea pedepsei la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin (aflat în raza teritorială a Tribunalului Mehedinți), fiind lipsită de relevanță împrejurarea că ulterior petenta a fost transferată la un alt loc de deținere.

Prin urmare, Tribunalul Prahova prin sentința penală nr. 548 din 18 decembrie 2002, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Mehedinți și constatând existența conflictului negativ de competență a înaintat dosarul Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea acestuia.

Curtea, analizând actele și lucrările de la dosar, respectiv hotărârile pronunțate de cele două instanțe, în raport de dispozițiile art. 456 C. proc. pen. și ale art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., constată, că în cauză competența soluționării cererii formulate de condamnată aparține Tribunalului Mehedinți, mai întâi învestit și în a cărui rază teritorială se află locul de deținere la care se află condamnata la momentul introducerii cererii.

Potrivit art. 456 C. proc. pen., „instanța competentă să dispună asupra executării pedepsei este instanța de executare sau instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa la locul de muncă, corespunzătoare în grad instanței de executare”.

Rezultă așadar că în cazul în care cel condamnat se află în executarea pedepsei închisorii, competentă să judece cererea de întrerupere a executării este instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere în care condamnatul se găsea la data introducerii cererii, chiar dacă, ulterior, acesta a fost transferat într-un alt loc de deținere, aflat în raza teritorială a altei instanțe.

Așa fiind Curtea urmează a stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți căruia i se va trimite dosarul spre competentă soluționare.

Cu ocazia judecății instanța urmează a avea în vedere și scrisoarea condamnatei adresată instanței supreme, depusă la dosar, prin care solicită a se lua act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Conform art. 43 C. proc. pen., stabilește competența soluționării cauzei privind pe condamnata M.G. în favoarea Tribunalului Mehedinți căruia i se va trimite dosarul spre competentă soluționare.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2003.