Asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Vaslui și Tribunalul Timiș, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui, condamnatul H.G. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 13 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 263/1999 de Tribunalul Vaslui pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen.
Tribunalul Vaslui, verificându-și din oficiu competența și constatând că cel condamnat, la data soluționării cererii se găsea în Penitenciarul Aiud, și-a declinat competența soluționării cauzei respective în favoarea Tribunalului Timiș, căreia i-a trimis dosarul.
La rândul său, Tribunalul Timiș, la termenul de judecată a pus în discuție competența Tribunalului Vaslui de a rezolva cererea respectivă.
Considerând că potrivit art. 454 C. proc. pen., abilitată de lege să judece cauza este instanța de executare și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Vaslui.
Constatând existența unui conflict negativ de competență, Tribunalul Timiș a înaintat dosarul Curții Supreme de Justiție pentru rezolvarea lui.
Potrivit art. 456 C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța de executare sau instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, corespunzătoare în grad.
Normele de procedură penală fiind de strictă aplicare și interpretare rezultă că textul menționat este o normă imperativă care obligă numai instanța de executare să soluționeze o asemenea cerere, astfel încât, condamnatul și instanța nu au dreptul să aleagă cine este competent să se pronunțe asupra unei cereri de întrerupere a executării pedepsei.
Este adevărat că art. 456 C. proc. pen., cuprinde conjuncția „sau” și în continuare: „instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere”, ceea ce ar duce la concluzia că acest text stabilește o competență alternativă.
A considera că în această materie competența este alternativă înseamnă pe de o parte a ignora caracterul imperativ al normelor ce procedură, iar pe de altă parte mențiunea respectivă se referă la situația în care judecătoria sau tribunalul care au judecat cauza în primă instanță nu au în raza lor teritorială locuri de deținere.
Împrejurarea că cel condamnat a fost transferat în Penitenciarul Timiș, nu are eficiență juridică și nu duce la concluzia că Tribunalul Timiș este competent să rezolve cererea respectivă.
Astfel, după rămânerea definitivă a sentinței nr. 263/1999 condamnatul a început executarea pedepsei în Penitenciarul Vaslui și poate continua în orice alt loc de deținere, fără a se omite care este instanța de executare.
În speță, aceasta fiind Tribunalul Vaslui în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, iar condamnatul era încarcerat în acel penitenciar, când a introdus cererea, este evident că potrivit art. 456 C. proc. pen., competent să soluționeze cauza respectivă este tribunalul menționat mai sus, chiar dacă între timp el a fost transferat în altă parte.
Onorariul apărătorului din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul art. 43 C. proc. pen., stabilește competența soluționării cauzei privind pe condamnatul H.G. în favoarea Tribunalului Vaslui, căreia i se va trimite dosarul pentru competentă soluționare.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2003.