Asupra recursului de față;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Olt prin sentința penală nr.154 din 25 noiembrie 2002, a dispus, în baza art.334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de delapidare prevăzută și pedepsită de art.2151 alin.1 și alin.2, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen., în cea prevăzută și pedepsită de art.2151 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. și conform acestor dispozițiia condamnat pe inculpata Ș.C. la 6 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71, raportat la art.64 C. pen.
In baza art.41 din Legea nr.82/1991, raportat la art.289 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen., inculpata a fost condamnată la 3 ani închisoare; conform art.290 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2 a fost condamnată la 1 an închisoare, iar în temeiul art.31 alin.2, raportat la art.290 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. a fost condamnată la 1 an închisoare.
In baza art.33 lit.a și a art.34 lit.b C. pen., tribunalul a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71, raportat la art.64 C. pen.
Instanța a menținut starea de arest a inculpatei, a dedus din pedeapsa aplicată arestul preventiv de la 28 mai 2001 la zi, a obligat-o la plata sumei de 1.398.433.171 lei, despăgubiri civile către partea civilă Fundația „Sf.G.” pentru România; a dispus anularea a 12 acte false întocmite de către inculpată și a obligat-o la plata a 25.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în fapt, că, din cursul anului 1992 inculpata a lucrat ca educatoare la un cămin spital pentru handicapați, unde a cunoscut mai mulți membri ai fundației britanice „S.G.R.A.”, care desfășura acțiuni de binefacere în folosul copiilor handicapați.
La 21 ianuarie 1997, din inițiativa acestei fundații, a fost înființată și în România Fundația „Sf.G.” pentru România”, care avea ca obiect continuarea lucrărilor de construcție la Centrul pilot experimental pentru copii cu handicap sever din Caracal, fundație cu personalitate juridică și care urma să administreze fondurile bănești primite de la fundația britanică.
Inculpata Ș.C., cunoscătoare a limbii engleze, a fost unul dintre membrii fondatori și potrivit Statutului, i-a fost atribuită calitatea de președinte al comitetului de conducere, având ca sarcini principale, coordonarea activității acesteia și reprezentarea fundației în relațiile cu terții.
In această calitate, inculpata era singura persoană care avea semnătură în bancă și putea ridica sumele necesare de la F.B.B., A.G.București și de la B.C.R. Caracal la care fundația avea deschise conturi în lei și în valută.
Deși inculpata nu a avut contract de muncă, ea a fost instruită de conducerea fundației britanice cu privire la evidențierea și folosirea fondurilor bănești.
Din primăvara anului 1998 și până în anul 2000, fundația a încheiat 11 contracte de execuție a unor lucrări, plata urmând să se facă prin virament, dar au fost și situații, cu era achiziționarea de materiale care intra în sarcina fundației, pentru care plata se făcea în numerat, cu file CEC sau ordine de plată.
Documentele justificative ale acestor operațiuni trebuiau înregistrate în registrul de casă și în evidențele contabile ale fundației, și cum comitetul de conducere era formal, în calitate de președinte, inculpata a exercitat, în fapt, toate atribuțiile și îndatoririle adunării generale.
Dată fiind această situație de fapt și de drept, inculpata a avut posibilitatea de a folosi în scop personal sumele ridicate de la instituțiile bancare, începând cu anul 1998, în cursul căruia și-a însușit, în mod repetat, în total, 145.756.436 lei, în anul 1999, 928.861.861 lei, iar în cursul anului 2000, 222.153.085 lei, în total 1.350.771.382 lei.
Această situație a fost constatată de către conducerea fundației britanice, în cursul unei sesizări a SC „V.I.” SRL, față de care fundația din Caracal era datoare, fapt ce a determinat efectuarea unor expertize , pe baza datelor existente la fundație și care au stabilit un prejudiciu de 1.398.433.171 lei.
In momentul în care inculpata Ș.C. a luat cunoștință că urmează a se efectua un audit financiar, a întocmit un registru de casă pentru perioada noiembrie 1999 – februarie 2000 în care, la rubrica plăți a înscris mai multe sume, iar ca documente de plată a menționat chitanțe false, precum și alte chitanțe ce nu au fost găsite de organele de control în scopul de a justifica o parte din banii pe care îi însușise.
In timpul cercetărilor s-a dovedit falsitatea chitanțelor întocmite de către inculpată și în calitate de administrator unic al SC „A.T.R.” SRL, activități pe care aceasta nu le-a recunoscut, decât în parte, în sensul că și-a însușit din banii fundației aproximativ 650.000.000 lei, din care, 300.000.000 lei, pentru înființarea și dezvoltarea SC „A.T.R.” SRL, 60.000.000 lei au fost cheltuiți de părinții ei, pentru efectuarea unor tratamente medicale, iar 150.000.000 lei, pentru achiziționarea unor cantități de grâu, prin intermediul cetățeanului italian M.D.
La prezentarea materialului de urmărire penală, inculpata nu a formulat obiecțiuni nici cu privire la raportul de expertiză contabilă și nici la suplimentul acestuia, neformulând cereri și probe în apărare, însă în cursul cercetării judecătorești, ea a solicitat efectuarea unei noi expertize contabile, căreia i s-a dat curs și prin care s-a stabilit ca prejudiciu total cert adus fundației, suma de 1.398.433.171 lei, ridicată, treptat din contul bancar și pentru care nu au fost prezentate documente contabile justificative.
Tribunalul, constatând că în timpul desfășurării procesului penal au fost modificate dispozițiile art.146 C. pen., referitoare la înțelesul noțiunii de „consecințe deosebit de grave”, a schimbat încadrarea juridică a faptei de delapidare, din art.2151 alin.2, cu aplicarea art.41 alin.2, în art.2151 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel procurorul, partea civilă și inculpata, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
In acest sens, parchetul a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatei este prea blândă, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei, partea civilă a învederat că nu i-au fost acordate cheltuielile judiicare solicitate, iar inculpata a susținut că nu poate fi condamnată pentru infracțiunea de delapidare, întrucât ea nu a avut un contract de muncă încheiat cu fundația, în sarcina ei putând fi reținută, cel mult, comiterea infracțiunii de abuz de încredere, pe de o parte, iar, pe de altă parte, pedeapsa aplicată este deosebit de aspră.
Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia nr.302 din 23 iunie 2003, a respins ca nefondate apelurile declarate, reținând că: în calitate de președinte al fundației, inculpata a fost învestită cu administrarea generală a fondurilor acesteia, fiind singura persoană abilitată să ridice bani din bancă și să facă plăți acționând ca un gestionar al bunurilor unității, deci încadrarea juridică a faptei săvârșite corespunde dispozițiilor referitoare la infracțiunea de delapidare.
In ceea ce privește individualizarea pedepselor stabilite, acesteia corespund cerințelor cuprinse în art.72 C. pen., iar referitor la apelul părții civile se constată că aceasta nu a solicitat obligarea inculpatei și la plata cheltuielilor judiciare.
Inculpata a declarat recurs prin care critică decizia instanței pentru netemeinicie și nelegalitate, cu referire la încadrarea juridică corectă a faptei comise, solicitând ca, prin admiterea recursului și casarea hotărârii să se dispună, în principal, achitarea sa pentru infracțiunea de delapidare, deoarece nu avea calitatea de funcționar, care gestiona bunurile fundației, că nu și-a însușit nici o sumă de bani iar, în subsidiar, reducerea pedepsei de executat, care este prea aspră, în raport cu datele sale personale.
Examinând hotărârile atacate în raport de motivele de recurs prevăzute de art.3859 alin.1 pct.18, pct.17 și pct.14 teza întâi C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. In acest sens, hotărârile sunt supuse casării „când s-a comis o eroare gravă de fapt” în cazul în care, contrar probelor neîndoielnice existente în cauză, instanța a cărei hotărâre a fost atacată cu recurs a confirmat condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal față de acesta, conform prevederilor art.345 alin.1 C. proc. pen. în temeiul unor fapte reținute în mod vădit greșit.
Totodată, pot fi erori grave de fapt și acele greșeli, în stabilirea situației de fapt, care au avut drept consecință nereținerea unor date, împrejurări sau consecințe ce s-au produs ori s-ar fi putut produce și care privesc încadrarea juridică corectă a faptei.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în art.147 alin.2 C. pen., prin care se lămurește înțelesul termenului de „funcționar” rezultă că are această calitate „orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu” în serviciul unei persoane juridice, alta decât unitățile la care se referă art.145 din același cod.
De asemenea, infracțiunea de delapidare prevăzută de art.2151 alin.1 C. pen., se realizează, prin una dintre modalitățile normative enumerate: însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar, în interesul său oripentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.
In literatura de specialitate, s-a apreciat că înțelesul termenului de gestionare se poate deduce, implicit, din definiția dată gestionarului, prin art.1 din Legea nr.22/1969, privind angajarea gestionarilor (modificată prin Legea nr.54/1996), care este angajatul unei societăți ce are ca atribuții principale de serviciu, primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri, aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a unei unități comerciale sau de altă natură.
Pe lângă acești angajați, considerați gestionari de drept, iar actele lor de gestiune constituie o gestionare de drept, practica judiciară a evidențiat și situațiile de fapt în care alți angajați, sau chiar persoane particulare (soțul, o rudă apropiată ori un prieten) efectuează acte specifice activității de gestionare, deși nu ocupă o funcție care să îndreptățească o asemenea activitate. Față de înțelesul larg dat de codul penal atât termenului de „funcționar” s-a considerat că și această gestionare, de fapt, atribuie persoanei care o exercită calitatea de gestionar, cu toate responsabilitățile pe care le atrage această calitate.
Așadar, gestionarul de fapt exercită cumulativ operațiile de primire, păstrare și eliberare de bunuri, fără a avea vreo obligație de serviciu în acest sens sau fără ca aceste sarcini să constituie atribuții principale de serviciu.
In practica judiciară s-a hotărât constant că, fapta unei persoane care – efectuând în fapt acte de gestiune, deși nu este încadrat într-o funcție de gestionar – își însușește, cu ocazia efectuării unor plăți, sume de bani ridicate de la bancă pe bază de acte false, constituie infracțiunea de delapidare, ori, funcționarul care, deși nu are atribuții exprese în gestiune, îndeplinește activități ce caracterizează gestiunea de fapt, poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare, dacă își însușește valorile pe care le mânuiește.
De asemenea, deși lipsa din gestiune a unei sume de bani, prin ea însăși nu duce la concluzia univocă că banii au fost delapidați, totuși, atunci când făptuitorul - care a avut în primire și a mânuit sume de bani – a făcut susțineri ce s-au dovedit inexacte cu privire la destinația dată unor sume și, totodată, a încercat să justifice sumele constatate lipsă prin întocmirea de acte fictive, se poate trage concluzia că el și-a însușit acele sume.
2. Revenind la cauză, se constată că, inculpata a avut calitatea de funcționar și gestionar de fapt a bunurilor, respectiv, a fondurilor bănești aparținând Fundației „Sf.G.” pentru România”.
In acest sens, din procesul-verbal de constituire a fundației nr.2002 din 21 ianuarie 1997, rezultă că fondatorul este Ș.C, iar conform Statutului fundației „... Până la primirea de noi membri în Fundație, atribuțiile și îndatorilor Adunării generale vor fi exercitate de către fondatorul inițial descris în art.1.4”, respectiv, Ș.C.
In baza acestor prevederi, inculpata a efectuat în exclusivitate, toate operațiunile financiare derulate prin bancă, precum și gestionarea sumelor încasate în numerar fiind singura cu semnătură în bancă (pentru semnarea cecurilor de încasare a sumelor și emiterea ordinelor de plată declarație fila 325 din dosarul de urmărire penală).
In această situație, inculpata a încasat de la B.C.R. Caracal sume împortante pe care le-a cheltuit fără respectarea regulamentului operațiunilor de casă, aprobat prin Decretul nr.209/1976, așa cum se precizează prin Raportul de expertiză contabilă. In context, se mai arată în raport, din anul 1997, când fundația și-a început activitatea și până la data de 14 aprilie 2000, când inculpata și-a dat demisia din funcția de președinte a comitetului de conducere, nu a întocmit registrul de casă obligatoriu (cu excepția unei perioade de la 1 noiembrie 1999 la 28 februarie 2000), neținând nici o evidență a sumelor încasate din bancă și a documentelor de justificare a cheltuirii lor.
O parte din banii scoși din contul fundației, inculpata i-a folosit cu ocazia cumpărării, prin licitație a imobilului scos în vânzare de SC „R.” SA, pentru sediul Societății Comerciale „A.T.R.” SRL al cărei administrator unic era ea; pentru internarea în spital și tratamentul medical al tatălui său, cât și a mamei sale.
Așa fiind, fapta și împrejurările săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatei pentru comiterea infracțiunii de delapidare prevăzută de art.2151 alin. 1, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., rezultă fără nici un dubiu din probele complet analizate și just apreciate de către instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, cu efecte și asupra încadrării juridice corecte.
3. Nefondat se dovedește și motivul de recurs referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor art.72 C.pen.,în ceea ce privește infracțiunea de delapidare, deoarece la aplicarea și menținerea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare, s-a avut în vedere gradul deosebit de pericol social al faptei, rezultând din modalitatea de comitere a acesteia și din valoarea ridicată a prejudiciului, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatei, care este încă tânără și se află pentru prima oară înconflict cu legea penală.
În consecință, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazurilor de recurs invocate, în baza art.38515 alin. 1 pct.1 lit. b C.proc.pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata Ș.C., va deduce din pedeapsa de executat timpul arestării preventive de la 28 mai 2001 la 6 ianuarie 204 și o va obliga pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata Ș.C. împotriva deciziei penale nr.302 din 23 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 28 mai 2001, la 6 ianuarie 2004.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2004.