Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 12 din 23 ianuarie 2002, Tribunalul Harghita l-a condamnat pe inculpatul T.B. la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.
Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile în sumă de câte 2.500.000 lei, părților civile L.K. și Z.E.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că în seara zilei, de 28 iunie 2001, în jurul orei 23,30, inculpatul T.B., aflat sub influența băuturilor alcoolice i-a aplicat vecinului său M.F. mai multe lovituri cu pumnul și picioarele provocându-i leziuni corporale grave care au cauzat decesul victimei.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea victimei a fost violentă și a fost cauzată de anemia acută produsă prin traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale și hemoperitoneu masiv.
Prin decizia penală nr. 67/ A din 24 aprilie 2002, Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe.
Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul T.B. a declarat recurs, susținând că a comis fapta în condițiile stării de tulburare pe care i-a creat-o victima prin injurii grave și repetate și că, față de această situație, trebuia să se aplice în favoarea sa prevederile art. 73 lit. b) C. pen. și să i se stabilească o pedeapsă mai mică. În raport cu circumstanța atenuantă menționată, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei și micșorarea despăgubirilor civile la care a fost obligat.
Recursul inculpatului este fondat în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea în modul și în condițiile reținute în considerentele sentinței primei instanțe.
Astfel, potrivit propriei sale declarații, inculpatul l-a lovit pe M.F. după ce acesta, aflat și el în stare avansată și evidentă de ebrietate, l-a insultat, în timp ce-l depășea cu bicicleta pe drum, mergând spre casă.
Având în vedere starea de ebrietate în care se găsea M.F., se constată că în mod corect instanțele nu au reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., căci insultele adresate de victimă inculpatului în condițiile arătate nu-i puteau provoca acestuia o asemenea tulburare încât să justifice comiterea actelor de violență extremă descrise de instanțe în hotărârile pronunțate.
Comiterea de către inculpat a faptei a fost determinată nu atât de insultele pe care i le-a adresat M.F. în seara când se întorceau spre casele lor, și unul și celălalt în stare de ebrietate, cât de dușmănia existentă între ei de mai multă vreme, situație în raport cu care agresiunea inculpatului se înfățișează ca un act de răzbunare.
În acest sens, din probele administrate rezultă că inculpatul, mergând cu bicicleta, l-a depășit cu peste 60 de metri pe M.F., care mergea pe jos, și auzindu-l pe acesta proferând insulte la adresa lui, a familiei și a cultului religios căruia îi aparține, s-a oprit, l-a așteptat și l-a lovit. Ținând seama de timpul scurs între momentul în care a trecut cu bicicleta pe lângă vecinul său, auzindu-l cum îl insultă și momentul în care M.F., în stare de ebrietate, l-a ajuns din urmă, este evident că actele de violență comise de inculpat nu constituiau o reacție spontană la insultele proferate de victimă ci o acțiune cu caracter vindicativ.
În consecință, Curtea Supremă de Justiție reține că nu există temeiuri pentru a se aplica în cauză prevederile art. 73 lit. b) C. pen.
De asemenea, Curtea constată că nu poate fi admisă cererea inculpatului de reducere a despăgubirilor civile la care a fost obligat, cuantumul acestora fiind stabilit potrivit criteriilor prevăzute de lege și dovezilor administrate.
În schimb, se constată că trebuia să se rețină în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., în raport cu buna purtare a acestuia înainte de comiterea faptei și sinceritatea manifestată în cursul procesului.
Urmează, în consecință, să se admită în acest sens recursul declarat de inculpat, să se caseze în aceste limite hotărârea atacată și să se micșoreze pedeapsa aplicată, potrivit prevederilor art. 76 C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul T.B. împotriva deciziei penale nr. 67/ A din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș.
Casează decizia atacată și sentința penală nr. 12 din 23 ianuarie 2002 a Tribunalului Harghita, numai cu privire la pedeapsa aplicată.
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului, în sensul că, prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., o reduce de la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii si arestării preventive de la 9 iulie 2001, la 14 martie 2003.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2003.