Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1301/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2003.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Suceava, prin sentința penală nr. 217 din 14 octombrie 2002, a condamnat pe inculpatul G.V. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) și d) C. pen., la 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din același cod.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestării preventive de la 28 ianuarie 2002, la zi.

În temeiul art. 113 C. pen., inculpatul a fost obligat la tratament medical până la însănătoșire.

S-a reținut că, pe fondul unei gelozii exagerate, în seara zilei de 27 ianuarie 2002, inculpatul i-a aplicat soției sale care dormea, mai multe lovituri în zona capului, cu un topor pe care l-a luat din șopronul imobilului în care locuia.

Raportul medico-legal de necropsie a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat contuziei și hemoragiei meningo-cerebrale prin traumatism cranio-cerebral produs prin lovire cu un corp contondent în regiunea cefalică, cu producerea de fracturi craniene și leziuni meningo-cerebrale.

Apelul inculpatului prin care a solicitat reducerea pedepsei a fost respins de Curtea de Apel Suceava, secția penală, prin decizia nr. 385 din 11 noiembrie 2002.

Declarând recurs, inculpatul a solicitat să se țină seama de circumstanțele sale personale și să se reducă pedeapsa aplicată.

Recursul este nefondat.

În concordanță cu probele administrate, instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând just în dispozițiile legii infracțiunea săvârșită de acesta.

Referitor la pedeapsă, au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., care se referă, atât la elementele ce circumstanțiază fapta și împrejurările în care a fost săvârșită, cât și persoana făptuitorului.

Desigur, s-a ținut cont în primul rând de gradul deosebit de pericol social al faptei, prin consecințele produse și mai ales de modul în care a fost comisă (inculpatul a lovit și omorât victima în timp ce dormea), ceea ce caracterizează infracțiunea de omor ca deosebit de gravă și justifică pedeapsa aplicată, de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea unor drepturi.

Ca atare, recursul declarat de inculpat, întemeiat pe dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., este neîntemeiat și urmează a fi respins.

Recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, iar din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive, la zi.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.V. împotriva deciziei penale nr. 385 din 11 noiembrie 2002 a Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 28 ianuarie 2002, la 14 martie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2003.