Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 111 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București, au fost condamnați inculpații:

- plutonier adjutant în rezervă D.D. la 10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și la 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 252 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; totodată, i s-a revocat beneficiul grațierii pedepsei de un an închisoare ce i-a fost aplicată prin decizia nr. 3418 din 5 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, pentru infracțiunea prevăzută de art. 252 alin. (2) C. pen., dispunându-se ca, în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, inculpatul să execute și această pedeapsă pe lângă pedeapsa de 10 ani închisoare;

- plutonier B.V.C. la 8 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., și la 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 252 alin. (2) C. pen.; în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că în noaptea de 6 iulie 2001, inculpatul D.D., șef al Postului de Poliție Răchitoasa, județul Bacău și B.V.C., adjunct al șefului postului de poliție menționat, în urma unor plângeri repetate ale soției lui G.D. din satul Buda cu privire la violențele pe care acesta le comitea în familie, l-au ridicat de la domiciliu și l-au condus cu forța la postul de poliție unde i-au aplicat lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu bastoanele de cauciuc, provocându-i numeroase leziuni corporale care i-au cauzat decesul.

Prin decizia nr. 108 din 5 decembrie 2002, Curtea Militară de Apel a respins ca nefondate apelurile declarate de cei doi inculpați împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva acestei decizii ambii inculpați au declarat recurs.

În motivarea recursului său, inculpatul D.D. a susținut că nu a comis actele de violență care au condus la decesul lui G.D. și că, pe de altă parte, din actele medico – legale rezultă, că decesul acestuia nu a fost cauzat de leziunile produse prin lovire în noaptea de 6 iulie 2001, solicitând, în consecință să fie achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar, să i se micșoreze pedepsele aplicate, ținând seama atât de împrejurările în care a comis faptele, cât și de circumstanțele lui personale.

Inculpatul B.V.C., a solicitat, în recursul său, să fie achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât între leziunile produse lui G.D. și decesul acestuia, nu există legătură de cauzalitate. În ce privește infracțiunea prevăzută de art. 252 alin. (2) C. pen., inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, în raport cu circumstanțele lui personale.

Recursurile sunt nefondate.

Din declarațiile martorilor ascultați în cauză ca și din declarațiile inculpaților B.V.C. și D.D. rezultă cu certitudine, că l-au ridicat pe G.D. de la domiciliu în condițiile descrise în considerentele sentinței și l-au condus cu forța, încătușat, la postul de poliție.

Contrar concluziilor Comisiei Superioare Medico – Legale, în sensul că G.D. se afla în stare de intoxicație acută etilică, ceea ce s-ar fi manifestat, între altele, prin imposibilitatea celui în cauză de a se deplasa și prin lipsa de comunicare, din declarația inculpatului D.D. rezultă că, acesta a încercat să fugă, atunci când l-au condus la postul de poliție și, din această cauză, a fost necesar să-i pună cătușele, iar inculpatul B.V.C. a relatat că D.D. se deplasa pe propriile picioare, că era cooperant și comunica, protestând la ridicarea lui de la domiciliu în plină noapte.

Cei doi inculpați au recunoscut că l-au lovit pe G.D., inculpatul B.V.C. afirmând că l-a lovit cu bastonul de cauciuc peste palme, iar inculpatul D.D. susținând că l-a lovit de câteva ori cu pumnul în spate, dar au negat faptul de a-i fi aplicat numeroasele lovituri peste tot corpul care au condus la decesul victimei.

Având însă în vedere declarația inculpatului B.V.C., potrivit căreia, atunci când a fost ridicat din casă, G.D. era dezbrăcat de cămașă, „avea bustul gol”, și nu prezenta pe corp nici o leziune, rezultă cu certitudine că toate cele peste 30 de leziuni corporale descrise în actul de constatare medico-legală i-au fost provocate victimei de cei doi inculpați prin violențele pe care i le-au aplicat ore în șir, în incinta postului de poliție. Actele de violență la care a fost supus G.D. de către inculpați sânt confirmate și prin declarațiile martorilor H.C. și C.N., care au arătat că în noaptea în care acesta era închis în postul de poliție, l-au auzit urlând de durere și implorându-i pe cei doi inculpați să nu-l mai lovească.

Se constată așadar, că susținerea inculpaților recurenți în sensul că nu s-a făcut dovada că ei sunt autorii actelor de violență comise împotriva lui G.D. care au dus la decesul acestuia este nefondată.

Actele medico–legale nu exclud, legătura de cauzalitate între violențele exercitate de inculpați asupra lui G.D. și moartea acestuia, ci precizează că la deces au contribuit și factori patologici, precum și starea de beție în care se găsea victima.

În raport cu toate datele cauzei se constată deci că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut corect starea în care se găsea victima înainte ca inculpații să o supună violențelor menționate, nu putea determina decesul acesteia atunci, și în acele împrejurări și că factorul determinat în producerea morții victimei l-a constituit acțiunea violentă a celor doi inculpați.

S-a stabilit astfel, corect vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea acestora.

Nu poate fi primit nici motivul de casare formulat de inculpați, privind redozarea pedepsei, întrucât se constată că instanțele au aplicat corect criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de pericolul social ridicat și de urmările grave ale infracțiunilor comise.

În consecință, urmează ca recursurile declarate de inculpații D.D. și B.V.C. să fie respinse ca nefondate, cu obligarea inculpaților recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat și către partea civilă G.F.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.D. și B.V.C. împotriva deciziei penale nr. 108 din 5 decembrie 2002 a Curții Militare de Apel.

Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 1 octombrie 2001 la 14 martie 2003, pentru ambii inculpați.

Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, precum și la plata sumei de câte 200.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă G.F.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2003.