Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 501 din 4 iunie 2002, a condamnat pe inculpatul P.S. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 16 din aceeași lege și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 84 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1080/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, care s-a adăugat la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute în final 7 ani închisoare.
În temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsie.
A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă de la 22 octombrie 2001, la zi.
S-a reținut că, în ziua de 21 octombrie 2001, inculpatul a vândut martorului M.C.V. o doză de heroină primind în schimb suma de 300.000 lei, bani marcați în prealabil de organul de poliție cu inscripția DROGURI și data 22 octombrie 2001. În timpul cercetărilor, inculpatul P.S. a formulat un denunț privind pe numitul D.D.M. de la care se aproviziona cu droguri, împrejurare pentru care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, în sensul reducerii pedepsei.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 516/ A din 27 august 2002, a admis apelul declarat de procuror și a desființat în parte sentința atacată, în sensul că a dedus perioada arestării preventive de la 18 aprilie, la 29 iunie 2001 și a înlăturat măsura indisponibilizării sumei de 850.000 lei. Totodată, a respins apelul declarat de inculpat.
S-a reținut că, revocând suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1080/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța fondului trebuia să deducă din pedeapsa rezultantă și perioada executată de inculpat între 18 aprilie – 29 iunie 2001, din pedeapsa pentru care s-a revocat suspendarea condiționată a executării.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.
Parchetul, reiterând, două din motivele de apel, a susținut că în mod greșit a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi după pedeapsa principală, iar pe de altă parte, s-a omis a se pronunța cu privire la restituirea sumei de 300.000 lei către organul de cercetare penală.
Inculpatul a solicitat să se schimbe încadrarea juridică dată faptei în art. 4 din Legea nr. 143/2000 întrucât este consumator și un traficant de stupefiante. În subsidiar a solicitat să-i fie redusă pedeapsa.
Recursul declarat de parchet, întemeiat pe dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., este întemeiat, potrivit celor ce urmează:
Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie, potrivit art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., atunci când legea prevede această pedeapsă, iar pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani.
Potrivit alin. (1) de sub același articol, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. În alte cuvinte, aplicarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) C. pen., este facultativă pentru instanță și nu obligatorie.
Ca atare, atunci când este obligatorie, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi trebuie aplicată alături de pedeapsa principală, iar atunci când este facultativă ea se aplică după pedeapsa principală, în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, sunt sancționate, printre altele, cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc, cum ar fi heroina.
Ca atare, este greșit procedeul instanței de a aplica pedeapsa complementară după aplicarea pedepsei rezultante, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare și nu alături de pedeapsa principală de 6 ani închisoare, aplicată în cauză.
Se constată, în același timp, că instanțele au omis să se pronunțe, potrivit art. 348 C. proc. pen., cu privire la suma de 300.000 lei (în bancnote de 100.000 lei) care a fost remisă martorului M.C. de organul de poliție, pentru a face plata drogurilor ce urmau a fi cumpărate de la inculpat. Această sumă de bani, găsită cu ocazia percheziției corporale, s-a depus în plic sigilat la dosarul de urmărire penală și instanța avea obligația de a dispune restituirea ei către Secția 11 Poliție.
În consecință, sub aspectele menționate, recursul parchetului este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârilor atacate, a aplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani alături de pedeapsa principală și a restituirii sumei de 300.000 lei către Secția 11 Poliție București.
Cu privire la recursul inculpatului, se constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul a comercializat droguri de mare risc, respectiv 0,32 gr. heroină, în data de 21 octombrie 2001, faptă corect încadrată juridic în dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 10 și 20 de ani închisoare, iar pentru faptul că a ajutat organele de poliție la depistarea altui traficant de droguri s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 din legea sus-menționată, prin care regimul sancționator se reduce corespunzător, instanțele orientându-se corect la pedeapsa de 6 ani închisoare, apreciind și starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului.
Întrucât recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, iar din pedeapsă se va deduce la zi timpul arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 516/ A din 27 august 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul P.S.
Casează decizia atacată si sentința penală nr. 501 din 4 iunie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, cu privire la aplicarea prevederilor art. 65 alin. (1) C. pen. și omisiunea restituirii sumei de 300.000 lei către Secția 11 Poliție București.
Înlătură aplicarea prevederilor art. 65 alin (1) din C. pen.
Conform art. 2 alin. (2), art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., aplică inculpatului P.S. alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani.
Dispune restituirea sumei de 300.000 lei către Secția 11 Poliție București.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva deciziei penale sus-menționate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 22 octombrie 2001, la 14 martie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2003.