S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr.253 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel Brașov.
S-a prezentat recurentul inculpat, asistat de apărător ales, avocat I.P.
A lipsit intimata parte vătămată V.J.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în principal, menținerea soluției pronunțată de instanța de fond.
În subsidiar, apărătorul a solicitat trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, în vederea administrării probelor solicitate de părți.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât soluția pronunțată de instanța de apel este temeinică și legală, bazându-se pe primele declarații date de părți, fiind înlăturată declarația dată de martora C.I. care în apel și-a schimbat declarația, fără a da o explicație plauzibilă și având în vedere că, în această fază procesuală, inculpatul nu a solicitat probe pentru a se stabili nevinovăția sa.
Inculpatul având ultimul cuvânt a arătat că nu este vinovat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr.49 din 12 septembrie 2001, Tribunalul Covasna a dispus, în temeiul art.11 pct.2 lit.b și art.10 lit.h Cod procedură penală, încetarea procesului penal, pornit împotriva inculpatului D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art.181 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativa la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 și 175 lit.i Cod penal, ca urmare a împăcării părților.
Prin aceeași sentință, părțile au fost obligate să plătească statului, în părți egale, suma de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în fapt următoarele :
În ziua de 25 mai 1998, la domiciliul inculpatului D.M. din satul Doboșeni, comuna Brăduț, a avut loc între acesta și partea vătămată V.J. o altercație, în cadrul căreia cel dintâi a lovit-o pe cea de a doua peste mâna stângă.
Urmare a agresiunii inculpatului, partea vătămată a suferit fractura 1/3 inferioară a cubitusului stânga și sufuziune hemoragică la nivelul degetului mare mâna stângă, pentru vindecare fiind necesare 45 zile îngrijiri medicale.
Prima instanță apreciind că din probele de la dosar nu rezultă intenția inculpatului de a ucide pe partea vătămată a schimbat încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat, astfel cum s-a dispus prin rechizitoriu, în infracțiunea de vătămare corporală, și având în vedere faptul că inculpatul s-a împăcat cu partea vătămată, lucru permis de lege pentru această faptă, a dispus încetarea procesului penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna pe care a criticat-o cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativa la infracțiunea de omor calificat, în infracțiunea de vătămare corporală, din moment ce din probele de la dosar rezultă că inculpatul a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu o sapă asupra capului, iar aceasta, pentru a se apăra, a ridicat mâna stângă deasupra capului, ocazie cu care i-a fost fracturată, ceea ce, fără îndoială, dovedește că acesta a acționat cu intenția de a ucide, astfel cum s-a reținut și prin actul de trimitere în judecată.
Curtea de apel Brașov, prin decizia penală nr.253/Ap din 4 decembrie 2001, a admis apelul declarat de Parchet, a casat hotărârea atacată pe care a desființat-o și rejudecând cauza a decis :
- condamnarea inculpatului la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal, pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 și 175 lit.i Cod penal;
- anularea, în baza art.85 Cod penal, a suspendării condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.44 din 15 ianuarie 1999 a Judecătoriei Sf.Gheorghe și, în temeiul art.36 alin.1, contopirea acesteia cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal;
- interzicerea inculpatului a exercitării drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal, pe durata prevăzută de art.71 Cod penal;
- constatarea că prejudiciul cauzat părții vătămate a fost recuperat.
Prin aceeași decizie, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În esență, în motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că din probele administrate în cauză și anume declarațiile persoanelor audiate în calitate de martori, prezenți la locul faptei și a actului medico-legal întocmit în cauză, rezultă că inculpatul, în urma unui incident avut cu partea vătămată, a aplicat acesteia, cu o sapă, mai multe lovituri asupra capului, lovituri care însă nu și-au ajuns ținta datorită interpunerii de către partea vătămată a mâinii stângi, pentru a para loviturile, ceea ce a făcut ca aceasta să sufere leziuni traumatice, care au constat în sufuziune hemoragică situată pe degetul mare de la mâna stângă și o fractură a 1/3 a cubitusului stâng, leziuni ce au putut fi produse, conform actului medico-legal întocmit în cauză, ca urmare a mișcării de autoapărare, prin ridicarea antebrațului în fața corpului contondent, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 45 zile îngrijiri medicale.
Procedând în acest fel, respectiv prin aplicarea victimei cu o sapă, obiect apt de a produce moartea, mai multe lovituri cu intensitate în zona capului, zonă vitală pentru viață, dar care nu și-au atins ținta datorită pezenței de spirit a părții vătămate care a ridicat mâna pentru a se apăra, dovedește că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide așa încât fapta sa trebuie încadrată în tentativă la infracțiunea de omor calificat și nu vătămare corporală cum fără temei a apreciat prima instanță.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat, pe care a criticat-o în principal, cu privire la greșita schimbare a încadării juridice a faptei solicitând menținerea hotărârii instanței de fond, iar în subsidiar casarea deciziei și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare în vederea completării materialului probator pentru a se stabili adevărata situație de fapt.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că în mod justificat, instanța de apel a admis apelul declarat de Parchet și a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art.181 Cod penal, în tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 și 175 lit.i Cod penal, pentru care l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă privativă de libertate de 8 ani închisoare.
Într-adevăr, fapta inculpatului de a aplica părții vătămate cu o sapă în direcția capului mai multe lovituri cu intensitate, care însă au fost parate de
către aceasta prin ridicarea mâinii stângi în apărare și care a avut drept efect cauzarea unor leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 45 zile îngrijiri medicale, dovedește că acesta (inculpatul) a acționat cu intenția de a ucide, și chiar dacă nu a urmărit în mod nemijlocit producerea acestui rezultat l-a acceptat ca posibil a se produce, forma de vinovăție cu care a acționat fiind intenția indirectă.
Întrucât în cauză sunt suficiente dovezi din care rezultă vinovăția inculpatului nu poate fi primită nici cea de a doua critică, respectiv de casare a deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare, în vederea completării materialului probator.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere și faptul că analizând decizia atacată în raport și cu prevederile art.3859 alin.3 Cod procedură penală, nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr.253 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel Brașov.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2003.