Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 400 din 27 septembrie 2002 a Tribunalului Prahova a fost admisă contestația la executare formulată de condamnatul G.A. prin sentința penală nr. 228 din 17 noiembrie 1998 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 698 din 2 iunie 1999 a Curții Supreme de Justiție în sensul că s-a modificat dispozitivul sentinței penale nr. 288 din 17 noiembrie 1998 a Tribunalului Prahova și s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe durata de 4 ani dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru comiterea complicității la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) C. pen., fapta din 6 iunie 1998.
A fost anulat vechiul mandat de executare emis pe numele condamnatului în baza sentinței penale sus-menționate și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit dispozițiilor arătate mai sus.
Au fost menținute restul dispozițiilor din sentința penală de condamnare.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că potrivit modificărilor aduse de O.U.G. nr. 207/2000 art. 146 C. pen. și în conformitate cu noua încadrare juridică în ce privește art. 209 alin. ultim C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, nu mai este aplicabilă.
S-a mai constatat că nu se justifică reducerea pedepsei față de infracțiunea comisă și comportamentul necorespunzător al condamnatului pe perioada executării efective a pedepsei, făcându-se trimitere la relațiile comunicate de Penitenciarul Brăila.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul G.A., solicitând reducerea pedepsei, susținând că sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (4) și art. 15 C. pen.
S-a arătat că, potrivit O.U.G. 207/2000 și dispozițiile Legii nr. 456/2001 nu se mai poate reține că fapta a avut consecințe deosebit de grave.
Prin decizia penală nr. 528 din 20 noiembrie 2002 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat, apelul declarat de contestator.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul G.A. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei aplicate, având în vedere dispozițiile art. 15 C. pen. și art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de motivul invocat, cât și din oficiu se constată că recursul este nefondat și urmează să fie respins.
Potrivit dispozițiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen., pe calea contestației la executare se poate invoca printre altele și orice cauză de stingere sau micșorare a pedepsei.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 15 C. pen., reglementează principiul aplicării legii mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, aceasta presupunând intervenția unei legi care prevede o pedeapsă mai ușoară, situație care poate fi invocată pe calea contestației la executare, prevăzută de art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Totodată, aplicarea legii mai favorabile este o facultate și nu o obligație a instanței, în aplicarea ei ținându-se seama de îndeplinirea condițiilor referitoare la pedeapsa aplicată, la datele ce caracterizează persoana inculpatului, la timpul executat din pedeapsă.
Raportând cauzei aceste criterii, se constată că nu se justifică reducerea pedepsei aplicate condamnatului dat fiind pericolul social al infracțiunii comise, și comportamentul condamnatului pe perioada executării efective a pedepsei aplicate, astfel cum rezultă din adresa emisă de Penitenciarul Brăila, astfel că, soluția pronunțată de prima instanță și menținută de instanța de apel, este temeinică și legală.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul G.A., să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul condamnat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator G.A. împotriva deciziei penale nr. 518 din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2003.