Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mehedinți, prin sentința penală nr. 21 din 31 ianuarie 2002, a condamnat pe inculpatul S.I.F. la 3 luni și 15 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. și, prin schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 și art. 21, raportate la art. 174, raportat la art. 175 lit. i), în infracțiunea de lovire, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal față de inculpat, pentru această infracțiune, cu punerea sa în libertate de îndată.
Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că, în dimineața zilei de 31 iulie 2000, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată L.V., la intersecția a două străzi din municipiul Tr. Severin, cu care a avut o altercație, împrejurare în care a lovit-o cu o sabie (lungă de o jumătate de metru, cu tăișul de 8 cm) în cap, în zona fronto-parietală stângă, cauzându-i o plagă tăiată de circa 5 cm, leziune pentru vindecarea căreia a necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale.
Faptele au fost dovedite cu plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor și ale inculpatului, care a recunoscut că l-a lovit pe L.V., dar cu pumnul în față și împingându-l, acesta s-a lovit cu capul de un indicator de circulație, în urma căreia a suferit o plagă tăiată. Variantă susținută și de către partea vătămată în instanță.
În cursul cercetării judecătorești și martorii au confirmat că, nu au văzut asupra inculpatului nici o sabie (D.D., M.I., S.V. și M.V.), iar potrivit concluziilor Raportului medico-legal, întocmit de Institutul de Medicină Legală – Craiova, leziunea de violență suferită de partea vătămată putea fi produsă prin lovire cu un corp tăietor, cum ar fi sabia, dar, în același timp, putea fi produsă și prin lovire cu pumnul urmată de lovirea victimei de un corp dur, cum ar fi marginea unui indicator rutier.
Tribunalul a apreciat că, în cauză nu poate fi reținută vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de tentativă de omor, întrucât nu s-a dovedit cu certitudine faptul că acesta a lovit pe partea vătămată cu o sabie și, în același timp, leziunea pe care i-a cauzat-o, o singură plagă tăiată la nivelul capului, fără consecințe la nivelul craniului, nu i-a pus în primejdie viața.
Instanța a mai constatat că nu se poate reține în cauză faptul, că: „inculpatul atunci când a lovit pe partea vătămată a acționat cu intenția de a-l ucide, considerente pentru care se apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.”.
Având în vedere că pentru această faptă, partea vătămată a arătat că s-a împăcat cu inculpatul, instanța a dispus, conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., încetarea procesului penal.
Sentința a fost atacată cu apelul declarat, în termen legal, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, în cea de lovire sau alte violențe.
Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia nr. 308 din 9 iulie 2002, a admis apelul declarat de parchet, a desființat sentința și, în baza art. 20, raportat la art. 174 și a art. 175 lit. i) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.I.F. la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.
Conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunea, prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 15 octombrie 2001, la 1 februarie 2002 și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar, pornind de la examinarea dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 63 și art. 62 C. proc. pen., a constatat, în mod judicios, că nu există un temei legal, care să creeze o ordine de preferință între declarațiile succesive ale persoanei vătămate sau ale inculpatului, instanța urmând să rețină numai pe cele care le consideră că exprimă adevărul.
În acest sens, martorii oculari audiați în faza de urmărire penală: M.V.; M.I.C.; R.G. și S.V. au descris amănunțit împrejurările în care inculpatul S.I.F. a lovit cu sabia, venind din spate, pe persoana vătămată L.V., care a căzut pe asfalt, și apoi i-a mai aplicat lovituri cu picioarele în abdomen.
Declarațiile martorilor se coroborează cu plângerea inițială a părții vătămate, cu declarațiile acesteia, cu procesul-verbal de confruntare între inculpat și partea vătămată, dar și cu certificatele medicale.
În acest sens, potrivit concluziilor Raportului medico-legal nr. 567 din 10 august 2000, întocmit de Laboratorul de Medicină Legală Mehedinți, partea vătămată a prezentat o plagă longitudinală, de cca. 5 cm cu urme de sutură chirurgicală, fronto-parietal ușor paramediană stâng. Leziunea traumatică a putut fi produsă prin lovire cu corp cu marginile tăietoare, ce necesită pentru vindecare 9-10 zile îngrijiri medicale de la data producerii.
Noul Raport medico-legal nr. 884 din 6 noiembrie 2001, întocmit de același laborator, pentru a răspunde cu privire la versiunea avansată de partea vătămată L.V., după care „a fost lovit pe la spate cu pumnul în urechea dreaptă, iar în cădere, s-a lovit de stâlpul unui indicator „STOP”, menține concluziile primului raport, cu următoarea precizare: „Leziunea traumatică pe care sus-numitul a prezentat-o, a putut fi produsă prin lovire cu corp cu marginile tăietoare, posibil sabia, corp delict. Sediul leziunii pledează pentru mecanism activ de producere și nu prin cădere”.
Reține, de asemenea, instanța de control judiciar că, inculpatul nu a negat existența conflictului cu partea vătămată, iar din declarațiile martorilor D.F.; C.I.; M.T. și M.D., rezultă că inculpatul solicita taxă de protecție, purta asupra sa un cuțit, iar în cauza de față, o sabie.
Totodată, Curtea de Apel Craiova a constatat că, din probele dosarului nu rezultă că inculpatul S.I.F. ar fi comis în public acte sau gesturi ori ar fi proferat cuvinte sau expresii ori că s-ar fi dedat la manifestări prin care să aducă atingere bunelor moravuri sau care să fi produs scandal public, situație în care a dispus achitarea sa pentru infracțiunea, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.
În termen legal, decizia a fost atacată cu recursul declarat de inculpat, prin care o consideră ca netemeinică, cu privire la greșita reținere a situației de fapt, față de revenirea martorilor în faza de cercetare judecătorească asupra declarațiilor inițiale, susținând de această dată că i-au văzut pe cei doi, lovindu-se cu pumnii și cu picioarele.
Se solicită ca, prin admiterea recursului și casarea deciziei, să se mențină ca legală și temeinică sentința pronunțată de prima instanță.
Examinând decizia atacată, în raport de cazurile de recurs, prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 18 și pct. 17 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. Hotărârile sunt supuse casării, potrivit cazului de recurs invocat, referitor la comiterea de către instanță a unei erori grave de fapt, în situația în care, contrar probelor neîndoielnice, neechivoce, existente în cauză, instanța a condamnat sau a achitat pe inculpat ori a încetat procesul penal față de acesta [(astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse în art. 345 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la rezolvarea acțiunii penale)] în temeiul unor fapte reținute în mod vădit greșit.
În alți termeni, reținându-se, ca urmare a unei erori grave de fapt, o situație contrară realității, instanța a pronunțat una dintre soluțiile evidențiate în cele ce preced, care este infirmată, nu corespunde probelor administrate în cauză, ori, în raport cu împrejurările în care a fost comisă fapta, corespunde altei încadrări juridice decât cea avută în vedere de către organele judiciare.
Totodată, atât organul de urmărire penală, cât și instanța de judecată au obligația să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, în vederea aflării adevărului.
Convingerea instanței asupra realității situației de fapt se formează prin examinarea și coroborarea fiecărei probe în raport cu celelalte, numai în măsura în care ele ajută la aflarea adevărului.
2. Revenind la cauză, din coroborarea probelor, rezultând din mijloacele de probă dispuse și administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct nemijlocit, în cea a cercetării judecătorești, instanța de control judiciar a apreciat că probele din faza de urmărire penală sunt verosimile, ele au ajutat la aflarea adevărului, și anume că, inculpatul a lovit pe partea vătămată cu intensitate, într-o zonă vitală și cu un instrument apt de a ucide (sabie), ceea ce din punct de vedere obiectiv și subiectiv corespunde conținutului constitutiv al infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 și art. 21, raportate la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.
Așa fiind, situația de fapt, împrejurările desfășurării ei, vinovăția inculpatului, precum și încadrarea juridică a faptei, au fost corect apreciate de către instanța de control judiciar, care nu a comis nici o eroare gravă de fapt.
În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 38515alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul S.I.F., va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată prin arest preventiv de la 15 octombrie 2001, la 1 februarie 2002 și-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.F. împotriva deciziei penale nr. 308 din 9 iulie 2002 a Curții de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată prin arest preventiv de la 15 octombrie 2001, la 1 februarie 2002.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2003.