Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1344/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2003.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 45 din 27 septembrie 2002, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul M.Șt. la 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului corp delict.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile M.P. suma de 7.000.000 lei despăgubiri civile.

S-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 2 iunie 2002, la zi.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut următoarea stare de fapt.

În ziua de 1 iunie 2002, M.Șt. (51 ani), a consumat la domiciliul său din satul Icafalău, jud. Covasna, cantități mari de alcool, seara trimițând un nepot să-i mai cumpere ½ litri de alcool rafinat, pe care l-a preparat cu 1 ½ litri rachiu, totodată chemându-l la el pe M.A. (61 ani).

Pe de altă parte, M.A. a consumat toată ziua băuturi alcoolice, la locuința altor persoane.

În jurul orei 21, primind mesajul de a se duce acasă la M.Șt., numitul M.A. s-a deplasat la acesta, unde amândoi au consumat rachiul pregătit, până către ora 3 dimineața, ambii devenind în avansată stare de ebrietate.

În jurul orei 3 dimineața, inculpatul M.Șt. i-a cerut lui M.A. să plece acasă, dar cum acesta s-a opus, ei au început să se îmbrâncească și pentru a-l speria, inculpatul a luat un cuțit de bucătărie, cu care l-a înțepat pe celălalt, în spate, de mai multe ori.

Îmbrâncindu-se în continuare, s-a spart un geam de la fereastra ușii de intrare în locuință, ceea ce l-a înfuriat pe inculpat, care a îmbrâncit victima M.A., aceasta căzând în fața ușii.

Aflându-se în această poziție (decubit dorsal) victima, inculpatul i-a aplicat multiple lovituri în regiunea toracică și a capului, cu piciorul încălțat. Realizând că victima a decedat, inculpatul a încetat agresiunea și a plecat la locuința fratelui victimei M.D., pe care l-a anunțat de deces.

Din raportul de constatare medico-legală (autopsie) al Serviciului de Medicină Legală Sf. Gheorghe nr. 92 din 2 iunie 2002, rezultă că moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se șocului hemoragic și traumatic survenit ca urmare a unui politraumatism toraco-abdominal, cu fracturi costale multiple și volet costal, contuzii și rupturi pulmonare, ruptură de splină, fisuri hepatice.

Se concluzionează că leziunile tanato-generatoare s-au putut produce prin lovituri repetate cu corp dur și au legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu moartea victimei.

S-a mai stabilit că plăgile înțepate pe braț și torace posterior, produse cu cuțitul, sunt superficiale și nu au rol în tanatogeneză.

Victima avea în sânge 2,55 g %o alcool.

Prin decizia penală nr. 278/ Ap din 21 noiembrie 2002, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de inculpat și, apreciind că starea de ebrietate și comportamentul victimei au valoarea unor circumstanțe atenuante judiciare, care și-au pus amprenta, în mod decisiv, asupra comiterii faptei, la aceasta adăugându-se comportarea bună anterioară a inculpatului, sinceritatea și regretul acestuia, aplică circumstanțe atenuante potrivit art. 74 și art. 76 alin. (2) C. pen., reducând pedeapsa de la 10 ani, la 6 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a apreciat că pedeapsa aplicată nu corespunde criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Parchetul consideră că, în cauză, instanța de apel a stabilit o pedeapsă netemeinic individualizată, care nu reflectă pericolul social al infracțiunii comise.

Astfel, atitudinea victimei în condițiile în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., nu poate constitui o circumstanță atenuantă judiciară.

Recursul parchetului este fondat.

Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că instanțele au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele existente la dosar și a încadrat juridic corect faptele comise de inculpat.

În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, dacă prima instanță a apreciat corect cuantumul (minimul prevăzut de art. 174 C. pen.) instanța de apel în mod greșit a acordat circumstanțe atenuante, făcând o largă aplicare a acestora.

Constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altora asemănătoare, nu justifică prin ea însăși considerarea lor ca circumstanțe atenuante și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este de atributul instanței de judecată și deci lăsată la aprecierea acesteia.

În aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită, precum și la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului.

În speță, în raport cu gradul de pericol social deosebit al faptei comise de inculpat care, fără nici o justificare, a împuns victima cu un cuțit și a doborât-o la pământ, în timp ce o scotea din casă, după care i-a aplicat numeroase lovituri puternice, cu piciorul încălțat, în zona abdomenului și a toracelui, fracturându-i coastele și lezându-i organe interne ceea ce a dus, în scurt timp, la decesul ei ,în mod corect prima instanță a apreciat că numai împrejurările că inculpatul a regretat faptele, el aflându-se la primul conflict cu legea penală, până atunci având un comportament, general, bun în societate, nu justifică aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.

Ca atare, în mod corect prima instanță a apreciat că o pedeapsă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., sunt de natură să contribuie la reeducarea sa.

De altfel, atitudinea inculpatului care nu a fost pe deplin sinceră pe parcursul procesului penal, căutând să diminueze multitudinea și intensitatea loviturilor aplicate victimei, îl fac să nu poată beneficia de dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen.

Pentru considerentele arătate, Curtea urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, va casa decizia penală nr. 278/ Ap din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel Brașov și înlăturând dispozițiile art. 74 și art. 76 alin. (2) C. pen., va menține, în totalitate, sentința penală nr. 45 din 27 septembrie 2002 a Tribunalului Covasna, urmând a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 278/ Ap din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul M.Șt.

Casează decizia penală atacată și menține în totalitate sentința penală nr. 45 din 27 septembrie 2002 a Tribunalului Covasna.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.Șt. timpul arestării preventive de la 2 iunie 2002, la 18 martie 2003.

Onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2003.