Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 333 din 24 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost admisă cererea de contopire a unor pedepse și măsuri educative de internare în centru de reeducare formulată de condamnatul T.V.V., aflat în detenție la Centrul de Reeducare Găești.
S-au contopit pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat T.V.V. prin sentința penală nr. 198 din 11 iunie 2002 a Tribunalului Dâmbovița pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., cu măsurile educative a internării într-un centru de reeducare dispuse prin sentințele penale nr. 425 din 15 martie 2002 a Judecătoriei Târgoviște și nr. 779 din 13 mai 2002 a Judecătoriei Târgoviște pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu art. 99 C. pen.
S-a stabilit ca cel condamnat să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.
A fost anulat mandatul de executare nr. 330/2002 emis de Tribunalul Dâmbovița și s-a dispus emiterea unui nou mandat.
A fost menținută starea de arest și s-a computat din pedeapsa de executat prevenția de la 22 martie 2002, la zi.
Împotriva sentinței a declarat apel condamnatul criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. A solicitat desființarea hotărârii și să se dispună executarea, ca rezultantă, a măsurii internării într-un centru de reeducare.
Secția penală a Curții de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul prin decizia nr. 547 din 27 noiembrie 2002, cu motivarea că din moment ce s-a admis o cerere de contopire, potrivit regulilor referitoare la concursul de infracțiuni se execută pedeapsa cea mai grea.
Nemulțumit și de această hotărâre, condamnatul a atacat-o cu recurs, reiterând motivele de la apel.
Recursul este nefondat.
Referitor la tratamentul penal aplicabil infractorilor minori pentru săvârșirea unei pluralități de infracțiuni, judecate separat, legiuitorul român nu a reglementat modul de aplicare a pedepselor așa cum a făcut-o pentru infractori majori. Avem în vedere că spre deosebire de inculpații majori, față de inculpații minori se pot lua măsuri preventive ori li se poate aplica o pedeapsă, așa cum este stabilit în articolul 100 C. pen.
Practica judiciară anterioară anului 1998, când potrivit art. 3 din Decretul 218/1977 pentru infracțiunile comise în timpul minorității și față de minor nu se putea lua decât o măsură educativă a decis că în situația în care și după împlinirea vârstei de 18 ani continuă să săvârșească infracțiuni pentru care se aplică pedepse, rezolvarea nu poate fi decât cea a cumului juridic.
Astfel, dacă pentru faptele comise în timpul minorității s-a aplicat o măsură educativă și s-a dispus trimiterea minorului într-o școală specială de muncă și reeducare, iar pentru infracțiunea comisă după împlinirea vârstei de 18 ani s-a aplicat o pedeapsă, aplicarea sancțiunii unice se face ținând seama de durata cea mai mare a măsurii educative sau a pedepsei.
Se aplică măsura internării dacă măsura este mai mare decât pedeapsa, și se aplică pedeapsa dacă aceasta este egală sau mai mare decât durata trimiterii într-o școală specială de muncă și reeducare.
Având în vedere această rezolvare și cum prin abrogarea Decretului 218/1977 s-a revenit la reglementarea tratamentului sancționator aplicabil minorilor, cărora li se pot aplica măsuri educative și pedepse, este evident că în situații ca acelea deduse judecății în cauza dosarului de față, operează sistemul cumului juridic, consacrat prin art. 34 C. pen.
Așa fiind, în mod corect instanțele au apreciat că T.V.V. urmează să execute doar pedeapsa închisorii care este mai grea decât măsura internării într-un centru de reeducare, hotărârile lor fiind legale și temeinice.
În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând că recursul nu este fondat, urmează să îl respingă în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V.V. împotriva deciziei penale nr. 547 din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care 150.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2003.