SECȚIA PENALĂ
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.827 din 9 septembrie 2003 Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpata Y.S.D. la 12 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 și la 16 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.3 alin.2 din aceeași lege.
În baza art.33 lit.a și a art.34 lit.b C.pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, de 16 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71 și a art.64 C.pen.
Totodată, s-a făcut aplicarea art.117 C.pen. și s-a dispus expulzarea inculpatei, după executarea pedepsei.
În baza art.350 C.proc.pen. și a art.160 lit.d din același cod, s-a prelungit măsura arestării preventive - a inculpatei cu 30 zile, respectiv până la 9 octombrie 2003, inclusiv.
Împotriva sentinței, inculpata a declarat apel, cale de atac ce formează obiectul dosarului nr.3060/2003 al Curții de Apel București, secția I penală.
La primul termen de judecată, respectiv 8 octombrie 2003, instanța de apel, prin încheiere, a constatat că în cauză temeiurile măsurii arestării preventive subzistă, iar lăsarea în libertate a inculpatei constituie un pericol real pentru ordinea publică, și, ca atare, a prelungit măsura arestării preventive – de la 10 octombrie 2003, la 8 noiembrie 2003.
În termen legal, inculpata a declarat recurs împotriva încheierii menționate, motivul invocat fiind cazul de casare prevăzut în art.3859 pct.5 C.proc.pen., respectiv judecata a avut loc fără participarea sa, aceasta fiind obligatorie, potrivit legii.
Recursul declarat de inculpată nu este fondat.
Potrivit art.136 alin.1 C.proc.pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit.”d” a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art.148 alin.1 lit.h C.proc.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art.143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivul de recurs invocat, se reține că instanța de apel, la 8 octombrie 2003, a constatat că aceasta, încarcerată fiind în Penitenciarul Târgșor, a fost citată, locul de detenție comunicând imposibilitatea prezenței ei în instanță, în cauză deci fiind aplicabile dispozițiile art.159 alin.4 C.proc.pen., respectiv în cazul în care inculpatul arestat a cărui deplasare nu este posibilă, propunerea de prelungire a duratei arestării preventive va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezența apărătorului, acest aspect fiind îndeplinit.
Ca atare, încheierea pronunțată la 8 octombrie 2003 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpată nefiind fondat, în baza dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen., va fi respins.
În baza art.192 C.proc.pen., inculpata recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Y.S.D. împotriva încheierii din 8 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr.3.060/2003.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 13 ianuarie 2004.