Asupra recursului penal de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 419 din 3 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.V. la 6 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată pentru restul de 543 zile, neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4455/1998 a Judecătoriei Timișoara și l-a contopit cu pedeapsa de 6 ani și 6 luni, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Din probele dosarului, instanța de fond a reținut că, la 19 decembrie 2001, în jurul orelor 2,20 un echipaj de poliție care efectua serviciul de patrulare pe Str. Gh. Lazăr din Timișoara a surprins două persoane care încercau să imobilizeze o altă persoană ce avea asupra sa o poșetă de damă de culoare neagră. Din cercetări s-a reținut că, inculpatul văzând-o pe partea vătămată K.M. care a părăsit locuința prietenei sale situată pe str. Labirint, de unde se deplasa spre domiciliul său, a urmărit-o ieșind din tufișuri și a început să tragă de poșeta părții vătămate. Văzând că partea vătămată s-a opus și din lupta dintre cei doi, au căzut la sol, inculpatul a lovit-o cu un pumn în zona feței, după care a reușit să fugă, și-a însușit suma de 185.000 lei, după care a dat foc portmoneului și diferitelor obiecte aflate în poșetă. Partea vătămată a revenit la locuința prietenei sale, unde l-a anunțat pe prietenul său O.I. și acesta împreună cu martorul M.D.M., s-au deplasat la locul incidentului și prin împrejurimi, găsindu-l pe inculpat și imobilizându-l, apoi a intervenit și echipajul de poliție.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel inculpatul care a solicitat achitarea pentru că fapta penală nu a fost comisă de el.
Prin decizia penală nr. 439 din 18 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, reținându-se în considerente că, din întregul material probator administrat în faza urmăririi penale și a judecății a rezultat vinovăția inculpatului.
În termen legal, împotriva hotărârilor de mai sus, a declarat recurs inculpatul care în principal le-a criticat pentru nelegalitate prin greșita sa condamnare pentru o faptă pe care nu a comis-o, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Criticile vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171 și pct. 14 C. proc. pen., constatându-se însă că recursul este nefondat.
Instanțele au făcut o corectă aplicare a legii și în raport de totalitatea probelor administrate au reținut o corectă stare de fapt, încadrare juridică a faptei și participarea inculpatului la activitatea infracțională dedusă judecății.
Chiar dacă pe parcursul procesului, recurentul inculpat și-a negat vinovăția la săvârșirea infracțiunii, sunt concludente probele administrate, respectiv, martorii M.D.M. și O.I. care l-au identificat pe inculpat, aproape de locul faptei, după datele furnizate de partea vătămată și după urmele lăsate pe zăpadă, iar la locul unde a fost prins inculpatul, martorii au găsit poșeta cu acte și portmoneul părții vătămate.
De altfel, în fața celor doi martori, inculpatul a recunoscut comiterea faptei după cum și în fața echipajului de poliție care a sosit la locul faptei, a se vedea în acest sens, procesul-verbal din 19 decembrie 2001.
În acest context, este evidentă participarea inculpatului la comiterea faptei dedusă judecății, fiind corectă soluția de condamnare pronunțată de instanțe.
Corectă este și pedeapsa aplicată, având în vedere circumstanțele în care s-a comis tâlhăria și care atrag o încadrare calificată a faptei (respectiv tâlhărie comisă pe timp de noapte și în loc public) precum și starea de recidivă în care s-a comis infracțiunea, redată de numeroase condamnări anterioare pentru fapte de aceeași natură.
Pentru considerentele expuse, criticile formulate sunt nefondate și cum nu s-au constatat nici alte motive de casare, urmarea verificării potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul se va respinge, ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 439 din 18 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
Deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 19 decembrie 2001, până la 19 martie 2003.
Obligă recurentul la 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, 19 martie 2003.