Deliberând asupra recursului de față constată;
Prin sentința penală nr. 9 din 15 ianuarie 2002, pronunțată de Tribunalul Buzău s-a dispus conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 211 alin. (2) lit. b) în art. 180 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul Z.D. a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni.
S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă timpul reținerii de o zi din 10 octombrie 2001.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt au reținut următoarele:
Inculpatul Z.D. a fost căsătorit cu partea vătămată Z.S., căsătoria acestora fiind desfăcută prin divorț.
Ca urmare a desfacerii căsătoriei și a neînțelegerilor cu privire la bunurile comune, partea vătămată a introdus la data de 4 decembrie 2000, acțiune de partaj la Judecătoria Buzău, iar prin sentința civilă nr. 7154 din 17 august 2001, instanța a soluționat acțiunea procedând la împărțirea bunurilor și atribuirea lor foștilor soți.
Partea vătămată a declarat apel împotriva sentinței cauza fiind înregistrată sub nr. 3932/2001 pe rolul Tribunalului Buzău.
S-a reținut din declarațiile inculpatului că atunci când a plecat din fostul domiciliu conjugal carnetul său de muncă a rămas la partea vătămată, iar acesta a refuzat să i-l restituie, motiv pentru care nu se putea angaja.
În acest context, al relațiilor foarte tensionate dintre foștii soți, cei doi s-au întâlnit în zona autogării din strada Triumfului, iar inculpatul i-a solicitat restituirea carnetului de muncă.
Întrucât, partea vătămată a susținut că actul nu se află la ea inculpatul a devenit violent, s-a repezit la fosta soție, a cuprins-o cu brațele, a lovit-o cu spatele de un gard, i-a sucit mâinile la spate și cu toată împotrivirea acesteia i-a luat cerceii din urechi. În momentul în care încerca să se îndepărteze inculpatul a fost oprit de un polițist și condus la Poliția Municipiului Buzău, fiind reținut 24 de ore.
Cerceii au fost restituiți a doua zi părții vătămate.
Partea vătămată a fost examinată medico–legal, ocazie cu care s-a constatat că prezintă echimoze pe lobul urechii drepte și pe brațe, leziunile necesitând pentru vindecare 1 - 2 zile de îngrijiri medicale.
Instanța a reținut că încadrarea juridică dată faptei prin rechizitor în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., nu este corectă, deoarece lipsește scopul însușirii pe nedrept, întrucât inculpatul a luat cerceii pentru a determina partea vătămată să-i dea carnetul de muncă, în legătură cu care avea convingerea că a rămas la partea vătămată, în fostul domiciliu comun.
Reținând că nu este realizată latura subiectivă a infracțiunii de furt, instanța a constatat că fapta inculpatului nu poate fi calificată drept infracțiunea de tâlhărie, impunându-se schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Curtea de Apel Ploiești prin decizia penală nr. 136 din 29 martie 2002, a admis apelul declarat de procuror, a desființat în parte sentința în ceea ce privește latura penală și potrivit art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., pentru care făcând aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Instanța de apel a susținut că în mod eronat s-a apreciat că cerceii nu au fost luați în scopul însușirii pe nedrept ci pentru a determina partea vătămată să-i dea inculpatului carnetul de muncă și ca atare greșit s-a stabilit că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Decizia a fost atacată cu recurs de inculpat care a susținut că s-a dat faptei o greșită încadrare juridică în infracțiunea de tâlhărie solicitând menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță.
Analizând în ansamblu probele administrate în cauză, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a stabilit că inculpatul a sustras prin violență cerceii părții vătămate în scopul însușirii pe nedrept.
Această împrejurare rezultă din declarațiile părții vătămate, care a precizat că în momentul în care inculpatul a plecat din domiciliul conjugal și-a luat și carnetul de muncă, dar și din declarațiile martorilor C.D., C.L. și P.D. care au fost de față la incidentul dintre părți, au auzit faptul că inculpatul a spus că va lua cerceii fără a face vreo referire la faptul că în posesia părții vătămate se află carnetul său de muncă.
De altfel o analiză atentă a celor afirmate de inculpat pe parcursul procesului evidențiază cu certitudine că luarea cerceilor de la partea vătămată avea legătură directă cu raporturile lor patrimoniale („precizez că cerceii îi cumpărasem în timp ce eram căsătoriți, însă în urma partajului rămăseseră la ea”; „cerceii i-am cumpărat eu când eram căsătoriți”; „fac precizarea că am fost căsătorit cu partea vătămată 6 ani; i-am crescut copii, eu fiind cel care a avut serviciu. Banii pe care i-am primit cu ocazia disponibilizării i-am cheltuit cu partea vătămată în gospodărie. Acești cercei eu i-am cumpărat părții vătămate").
Curtea constată însă că instanța de apel a încadrat greșit fapta în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., care incriminează tâlhăria comisă de o persoană având asupra sa o armă sau substanță narcotică deși fapta nu a fost comisă în aceste împrejurări ci într-un loc public, astfel încât încadrarea juridică este cea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
Existând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Curtea va admite recursul inculpatului și conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa decizia numai în limitele susmenționate.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, astfel încât, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul Z.D. împotriva deciziei penale nr. 136 din 29 martie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Casează decizia atacată numai cu privire la încadrarea juridică a faptei de tâlhărie.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. și condamnă pe inculpatul Z.D. la un an închisoare.
Menține celelalte dispoziții.
Deduce din pedeapsă reținerea de 24 ore, din data de 10 octombrie 2000.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2003.