Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 14/2004

Pronunțată, în ședință publică, azi 6 ianuarie  2004.

            Asupra recursului de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr.301 din 9 mai 2003, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpatul G.M.  la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.c și alin.21 lit.b, cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.

În baza art.61 C.pen., a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 44 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.896 din 27 aprilie 2001 a Judecătoriei Constanța, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa  

aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei, în temeiul art.71 C.pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 C.pen.

            În baza art.350 c.proc.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art.88 C.pen., din pedeapsa de executat a dedus timpul reținerii și arestării preventive de la 23 septembrie 2002, la zi.

            S-a constatat că partea vătămată M.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

            În temeiul art.189 și 191 alin.1 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 390.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din  care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

            Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

            După liberarea condiționată din penitenciar din executarea unei pedepse privative de libertate, inculpatul G.M. s-a stabilit în orașul Ovidiu.

            Întrucât nu avea un loc de muncă, inculpatul frecventa localurile și alte locuri unde intra în contact cu persoane care, ca și el, duceau un trai parazitar.

            Pe acest fond, în ziua de 22 septembrie 2002, inculpatul s-a oprit lângă o ghenă de gunoi, situată pe str.Făt-Frumos din municipiul Constanța, unde mai multe persoane, între care și partea vătămată, minor, handicapat, consumau bere.

            În acea zi, inculpatul, purta peste cămașă o vestă cu care masca un pistol cu aer comprimat, ce-l avea la brâu.

            Pentru a-și da importanță, cu o mână a îndepărtat vesta pentru a se vedea pistolul, iar cu cealaltă a luat o sticlă cu bere din care a băut, fără a cere permisiunea, după care a restituit-o.

            În continuare, inculpatul a cerut celor de față țigări și bani și întrucât nici unul nu a dat curs cererii sale a scos pistolul din toc și i-a amenințat.

            De teamă, numiții M.C.M. și P.C. au fugit, rămânând doar partea vătămată.

            Inculpatul, a controlat-o pe partea vătămată prin buzunare și în loc de bani a găsit un joc mecanic pe care și l-a însușit, după care a plecat.

            Partea vătămată a alergat după inculpat pentru a-și recupera jocul, lucru pe care nu l-a realizat, dar întâlnind un lucrător de poliție l-a sesizat despre cele întâmplate.

            În cele din urmă, inculpatul a fost depistat de organele de poliție și cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

            Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul  pe care a criticat-o, în principal cu privire la greșita sa condamnare, susținând că fapta nu întrunește elementele nici unei fapte penale, întrucât îi lipsește  unul din elementele constitutive și anume, vinovăția, motiv pentru care  a solicitat a se dispune achitarea, iar în subsidiar, cu privire la încadrarea juridică a faptei care ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.

            Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr.228/P din 10 iulie 2003 a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

            În motivarea deciziei, instanța de apel a arătat că apărările inculpatului au fost verificate în faza de de urmărire penală și de către instanța de fond, fiind înlăturate de declarațiile părții vătămate și ale martorilor  din care rezultă că acesta a scos arma pe care o purta la vedere pentru a impresiona și intimida pe partea vătămată, folosind totodată și amenințări la adresa acesteia.

            S-a mai arătat că procedând în acest fel, este evident că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și nu de furt așa cum a susținut, deoarece  deposedarea părții vătămate de jocul mecanic s-a făcut prin exercitarea asupra acesteia de acte de amenințare.

            Cu privire la pedeapsa aplicată, s-a arătat că aceasta a fost just individualizată, la dozarea acesteia avându-se în vedere, pe lângă gradul de pericol social  al faptei și persoana inculpatului care nu este pentru prima dată în conflict cu legea.

            Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul G.M., pe care a criticat-o personal, cu privire la greșita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive și anume, vinovăția, iar prin apărător și cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă.

            Recursul declarat de inculpat este nefondat.

            Verificând actele și lucrările de la dosar se constată că, atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut o corectă situație  de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat  inculpatului o pedeapsă just individualizată cu respectarea prevederilor art.72 și 52 C.pen.   

a) Susținerea inculpatului, în sensul că nu se  face vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie pe considerentul că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, și anume intenția, este nefondată.

Fapta inculpatului de a folosi acte de amenințare asupra părții vătămate pentru a-i da bani  și sustragerea de la acesta a unui joc mecanic, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, intenția lui de a săvârși această faptă fiind manifestă.

b) Cât privește pedeapsa aplicată, de 8 ani închisoare, cu numai 1 an peste limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, în condițiile în care acesta nu a recunoscut comiterea faptei și are statutul de recidivist, nu poate fi considerată ca fiind severă, ținând seama că maximul ce se putea aplica era de până la 15 ani închisoare, cu posibilitatea aplicării unui spor de pedeapsă pentru existența stării de recidivă.

            La dozarea pedepsei s-a avut însă în vedere faptul că obiectul infracțiunii de tâlhărie l-a constituit un bun cu o valoare redusă.

            Pentru considerentele arătate, având în vedere și faptul că, verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art.3859 alin.3 C.proc.pen. nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul G.M.  este nefondat și a fi respins, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.  împotriva deciziei penale nr. 228 din 10 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța.

            Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la  23 septembrie 2002, la 6 ianuarie 2004.

            Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

            Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 6 ianuarie  2004.