Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 255 din 29 aprilie 2002, Tribunalul Dolj a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului V.V. din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
În baza art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul V.V. a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
Timpul arestării preventive a fost dedus din durata pedepsei aplicate de la 8 februarie 2002, la zi.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 831.050 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Municipal Calafat, cu dobânzile legale aferente de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea integrală a debitului.
Totodată, inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700.000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
În localitatea de domiciliu a părților, relația extraconjugală întreținută de soția inculpatului V.M. cu partea vătămată S.Șt. era de notorietate publică, inclusiv V.V. cunoscând această situație.
În ziua de 16 februarie 2001, între părți a avut loc un schimb de replici injurioase în fața magazinului din comună.
După câteva minute, trecând prin fața locuinței inculpatului, partea vătămată S.Șt. i-a adresat acestuia insulte, făcând referire și la familia sa.
Fiind sub stăpânirea unei puternice tulburări, partea vătămată a lovit victima cu o bară de fier peste antebrațul stâng și coapsa stângă.
Partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 45 - 50 zile de îngrijiri medicale pentru fractura cominutivă a diafizei cubitate stângi și luxația radio-cubitală stângă superioară (certificat medico-legal nr. 466/27.02.2001 a Institutului de medicină legală Craiova).
Inculpatul V.V. a recunoscut săvârșirea infracțiunii, declarațiile sale coroborându-se cu plângerea și declarațiile părții vătămate, actele medico-legale efectuate în cauză, declarațiile martorilor.
Instanța de fond a apreciat că inculpatul nu a intenționat nici un moment să lovească partea vătămată în zona capului, el aplicându-i lovituri doar peste mână și coapsă, într-o succesiune care denotă că nu a vizat vătămarea unei zone vitale și numai poziția victimei aflată în stare de ebrietate a condus la interpretarea loviturilor ca fiind de autoapărare a capului.
Atitudinea inculpatului care s-a oprit singur din exercitarea violențelor și numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei au fost interpretate în sensul reținerii infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., iar nu a tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.
Prin decizia penală nr. 488 din 5 noiembrie 2002, Curtea de Apel Craiova a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a desființat în parte sentința atacată și a dispus condamnarea inculpatului V.V. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Celelalte dispozițiile ale sentinței penale nr. 255 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj au fost menținute.
Instanța de control judiciar a considerat că leziunile produse victimei sunt leziuni de autoapărare, inculpatul acționând cu intenția indirectă de a o ucide, deoarece a vizat regiunea anatomică vitală a capului, a folosit o bară metalică, a lovit cu intensitate și nu și-a curmat activitatea infracțională decât la intervenția soției sale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul V.V.
Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., fapta petrecându-se pe un drum public.
Totodată, Parchetul a solicitat și majorarea pedepsei aplicate inculpatului, corespunzător pericolului social concret al faptei săvârșite.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859 pct. 14 și 17 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Într-adevăr, încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului V.V. nu a fost reținută în mod corect de către instanța de apel, pentru motivele care se vor arăta în continuare, dar care nu se referă la cele invocate în recursul Parchetului Curții de Apel Craiova.
Pe cale de consecință, nereținând motivul privind încadrarea juridică solicitată, nici cel de-al doilea motiv al majorării pedepsei aplicate nu va fi admis.
Cu privire la recursul inculpatului V.V.
Inculpatul V.V. a declarat recurs în termen legal, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei penale a Curții de Apel Craiova și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 17, 171 și 18 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta este întemeiat.
În plângerea penală depusă la organele de cercetare penală, partea vătămată S.Șt. arată că a fost acostată și lovită peste mână și picior de către inculpatul V.V.
În prima declarație, partea vătămată afirmă că i s-au aplicat „mai multe lovituri peste corp” cu o bară metalică.
Ulterior, victima arată că inculpatul a lovit-o cu vergeaua în antebrațul stâng pe care îl ținea deasupra capului pentru a se apăra. Urmare a celor două lovituri primite, S.Șt. s-a lăsat în cotul drept pe bancă, iar inculpatul i-a mai aplicat o lovitură peste coapsa stângă.
În următoarea declarație, se afirmă că inculpatul a vrut să lovească victima în cap, dar aceasta a ridicat mâna stângă deasupra pentru a se apăra. Inculpatul i-a aplicat trei lovituri asupra capului, fracturându-i brațul, victima s-a aplecat pe partea stângă, fiind lovit și peste coapsă.
Soția inculpatului a intervenit, iar acesta și-a încetat agresiunea.
În completarea acestei declarații, la 11 februarie 2002, partea vătămată declară că s-a împăcat cu inculpatul și că nu crede că acesta ar fi încercat să îl omoare, dar că este adevărat că a încercat să se apere, punând mâna deasupra capului atunci când a fost lovit cu țeava de fier.
În fața instanței de judecată S.Șt. a declarat că a realizat că inculpatul nu a avut intenția de a-l lovi în cap și a-l omorî și că dacă nu ar fi ridicat mâna, ar fi fost lovit probabil în zona umărului.
Martora V.M. afirmă că inculpatul a început să-l lovească pe S.Șt., iar acesta pentru a se apăra, a ridicat mâna dreaptă deasupra capului.
În fața instanței de judecată a arătat că mâna stângă a fost ridicată până în zona urechii.
Martora V.S. a văzut când inculpatul a lovit victima de trei ori cu o bară metalică în antebrațul stâng, în timp ce aceasta „ridicase mâna deasupra capului pentru a se apăra”.
Martorul D.B.C. a declarat că l-a văzut pe inculpat lovind de patru ori în antebrațul stâng al victimei, două lovituri când aceasta avea mâna stângă pe lângă corp și alte două când avea mâna deasupra capului.
Inculpatul V.V. a recunoscut că i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri, fără a putea preciza peste ce zone ale corpului, iar victima, pentru a se apăra, „a ridicat brațele deasupra capului și a început să dea din picioare”. La strigătele soției sale a încetat agresiunea.
În fața instanței de judecată, inculpatul a precizat că nu a intenționat să lovească victima în cap, ci numai peste mâna și piciorul stâng.
Din analiza materialului probator privind desfășurarea conflictului dintre inculpat și partea vătămată, Curtea reține următoarele:
- conflictul a fost spontan și determinat de conduita părții vătămate;
- inculpatul a folosit o vergea metalică și a aplicat mai multe lovituri peste mâna stângă și coapsa stângă a victimei;
- actele de violență au durat foarte puțin timp;
- martorii care au văzut derularea incidentului în stradă se aflau fie în curtea casei (V.M.), fie în drum, ceva mai departe (V.S., care a pus și mâna la ochi și D.B.C. poziționat la 50 m de locul conflictului);
- inculpatul a fost sincer și nu a încercat în nici un fel să escamoteze adevărul;
- partea vătămată a avut o evoluție graduală a declarațiilor, sporind de la un moment la altul pericolul în care s-ar fi aflat, ca în final să exprime aprecierea sa asupra intenției reale avute de inculpat în timpul conflictului, aceea de a-i aplica doar o corecție;
- părțile s-au reconciliat și sursa neînțelegerilor dintre ele a fost înlăturată.
Având în vedere aceste constatări, Curtea trebuie să interpreteze adevărata intenție a inculpatului în manifestarea acțiunii sale și să stabilească limitele poziției psihice a făptuitorului față de rezultatul produs.
Printre elementele de apreciere a laturii subiective a săvârșirii unei infracțiuni împotriva vieții și integrității corporale se regăsesc obiectul vulnerant folosit, intensitatea și numărul leziunilor aplicate, zona vitală a corpului asupra cărora s-au exercitat.
Curtea constată că aceste elemente tipice de apreciere a laturii subiective nu pot fi aplicate șablonizat și scoase din contextul tuturor datelor furnizate de materialul probator al cauzei.
În speță, derularea incidentului dintre inculpatul V.V. și partea vătămată S.Șt. stabilită pe baza unei interpretări logice și firești a declarațiilor părților conduce la concluzia că inculpatul nu a prevăzut, nu a urmărit și nu a acceptat posibilitatea uciderii părții vătămate.
Inculpatul a lovit victima peste mâna stângă de mai multe ori și peste coapsă. Acest fapt demonstrează că inculpatul nu a urmărit decât vătămarea integrității corporale a victimei pentru că, dacă ar fi urmărit uciderea sa, nimic nu l-ar fi împiedicat să continue aplicarea loviturilor în zone vitale ale organismului (cap, torace), în timp ce el a ales varianta unei zone nepericuloase a corpului.
Ideea intenției de a lovi capul victimei care s-ar fi apărat cu mâna și de aici concluzia că loviturile primite sunt lovituri de autoapărare, este o idee indusă în timpul urmăririi penale, atât victimei, cât și martorilor.
Prin scurtimea în timp a duratei incidentului și din cauza discuțiilor la care se aflau de locul desfășurării lui, martorii nu ar fi avut cum să vadă și să înțeleagă exact natura, scopul, finalitatea gesturilor părții vătămate.
Ridicarea mâinilor pentru protejarea capului în timpul unui conflict violent nu înseamnă și neapărat că zona vizată de lovituri este tocmai aceasta, ci poate fi doar un gest reflex de auto-apărare.
Victima nu a stat pasivă primind loviturile, ci a reacționat, agitând mâinile și picioarele, dar acest lucru nu înseamnă că inculpatul și-a direcționat loviturile spre zona capului acesteia.
Dimpotrivă, atât din declarațiile părții vătămate din care trebuie înlăturate accentele de exagerare și autocompătimire, cât și din declarațiile inculpatului și ale martorului D.B.C. rezultă că V.V. a lovit mâna stângă a victimei când aceasta se afla pe lângă corp și apoi ridicată, după care a lovit coapsa stângă.
Leziunile pe care le-a suferit victima nu i-au pus viața în primejdie, nici o zonă vitală neintegrând nici o vătămare.
Faptul că victima a fost îmbrăcată cu o haină de piele de oaie și că soția inculpatului i-a cerut acestuia să înceteze violențele nu sunt determinante pentru a se concluziona că în lipsa lor rezultatele agresiunii ar fi putut fi mai grave.
În realitate, victima se afla în puterea inculpatului, iar acesta se găsea în situația de a putea dispune de viața acestuia. Dacă nu a făcut-o este pentru că nu a intenționat-o, iar dacă nu a intenționat-o, nu este just ca printr-o construcție teoretică să îi atribuim noi mai mult decât a prevăzut și acceptat, distorsionându-i voința și manifestările.
Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă încadrare juridică a faptei săvârșite de inculpatul V.V. atunci când a stabilit că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
Pentru aceste motive, Curtea va admite recursul declarat de inculpat, va casa decizia penală atacată și va menține dispozițiile sentinței penale nr. 255 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pentru argumentele prezentate mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva aceleiași decizii.
Văzând dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și art. 192 alin. (3) din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul V.V. împotriva deciziei penale nr. 488 din 5 noiembrie 2002 a Curții de Apel Craiova.
Casează decizia atacată și menține dispozițiile sentinței penale nr. 255 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva aceleiași decizii.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2003.