Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Secția penală a Tribunalului Alba, prin sentința nr.63 din 17 martie 2003, a condamnat pe inculpatul Z.M. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și e), cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen. și la 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit.c) și art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen., prin respingerea cererii formulate de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., instanța a dispus contopirea pedepselor în cea mai grea de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.
S-a menținut starea de arest a inculpatului; s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 1 octombrie 2002 la zi; s-a dispus confiscarea, în baza art.118 lit.b) C. pen., a unui pix prevăzut cu lamă de cuțit; s-a constatat că părțile vătămate S.C. „D” SA Alba Iulia și SC „R & B T ” SRL Alba Iulia nu s-au constituit părți civile, prejudiciile cauzate fiind recuperate, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 1.900.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, tribunalul a reținut, în fapt, că, în ziua de 1 octombrie 2002 inculpatul, împreună cu I.M., concubina sa, condamnată și ea în cauză, au mers într-un magazin alimentar aparținând de S.C. „D” SA Alba Iulia, de unde inculpatul a sustras dintr-o vitrină frigorifică patru caserole cu carne de porc în valoare de 584.445 lei, în timp ce concubina o ținea de vorbă pe vânzătoare.
Inculpații au ieșit din magazin și s-au îndreptat spre piața agroalimentară, intrând în magazinul B & B T SRL de unde inculpatul a luat trei chese cu cașcaval, în valoare de 75.000 lei, pe care le-a pus în geanta lui I.M.
În piață, inculpații au observat o femeie în vârstă S.M., care cumpăra gogoșari de la o tarabă și care avea portofelul la vedere, deasupra în geantă. Ambii inculpați s-au apropiat în spatele acesteia pentru a-i sustrage portofelul, manevră care a fost observată de martorii M.E. și J.E. Inculpatul Z.M. de braț fiind cu inculpata I.M., a deschis geanta părții vătămate și i-a luat portofelul pe care l-a pus într-un buzunar din interiorul hainei. Martorii s-au dus la inculpat și i-au cerut înapoierea portofelului părții vătămate și cum se adunase multă lume în jur, inculpatul i-a strecurat, pe sub o tarabă, portofelul concubinei sale, care, luându-l, a fugit de la locul faptei.
Rămas singur, inculpatul s-a desfăcut la haină și a spus că nu are nimic la el, însă martora I.V. l-a prins de haină și i-a cerut să stea până la venirea organelor de poliție.
Inculpatul a încercat să plece, amenințând-o pe martoră că o va tăia cu cuțitul și a introdus mâna în buzunarul pantalonilor pentru a scoate ceva, însă între timp au venit organele de poliție.
Inculpata I.M. a fugit până la scara unui bloc și după ce a luat din portofelul furat suma de 160.000 lei, l-a aruncat, găsindu-se la ea bucata de cașcaval și 118.000 lei, cheltuind 42.000 lei din cei 160.000 lei, iar asupra lui Z.M., carnea sustrasă și un pix, care la un capăt avea o lamă de aproximativ 5 cm, acesta fiind obiectul pe care inculpatul a încercat să-l scoată din buzunar când era ținut de martora I.V.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a negat săvârșirea faptelor, pentru care, în cursul judecății, să le recunoască, contestând însă folosirea de amenințări sau violențe la adresa martorei I.V., pentru a putea părăsi locul faptei de sustragere a portofelului de la partea vătămată S.M.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termen legal, inculpatul Z.M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în ceea ce privește stabilirea corectă a împrejurărilor săvârșirii faptei de sustragere a portofelului, pentru care nu a folosit nici-o amenințare, situație ce impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, în aceea de furt calificat.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia nr. 317 din 22 septembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, întrucât încadrarea juridică a faptei este corectă și în concordanță cu depozițiile martorilor, prin care se atestă în mod cert că inculpatul a amenințat-o pe martora I.V. „spunând că-i va da foc casei și a scos din haină un obiect asemănător cu un cuțit tip stilou. În această împrejurarea, motivează instanța de control judiciar, se constată că inculpatul, pentru menținerea (!) bunului sustras a recurs la amenințări, astfel că acesta a comis infracțiunea de tâlhărie și nu de furt”.
Inculpatul a declarat recurs, prin care critică decizia cu reiterarea aceluiași motiv de nelegalitate și netemeinicie analizat și de către instanța de apel, referitor la greșita încadrare juridică a faptei de sustragere a portofelului.
Examinând hotărârile criticate în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct.(18) și (14) C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.
1. În acest sens, din interpretarea dispozițiilor care se referă la cazul de recurs privind comiterea de către instanțe a unei grave erori de fapt - art.3859 alin. (1) pct.(18) - rezultă că legiuitorul a avut în vedere și situația în care, contrar probelor neîndoielnice existente în cauză, instanțele au menținut o încadrare juridică în temeiul unor fapte reținute în mod vădit greșit. În alți termeni, constatându-se în urma unei aprecieri greșite a probelor, o situație de fapt contrară realității, instanța a pronunțat o soluție care este infirmată, nu corespunde probelor.
Revenind la cauză, trebuie de reținut faptul că inculpatul a susținut în mod constant că nu a săvârșit nici o faptă de tâlhărie, ci numai de furt.
Din coroborarea probelor, rezultând din mijloacele de probă dispuse și administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct nemijloocit a cercetării judecătorești rezultă că această apărare corespunde situației de fapt reale.
În context, partea vătămată S.M., deși afirmă că, bărbatul reținut, văzând că nu este eliberat, a amenințat-o pe femeia ce îl ținea de geacă, dar nu a reținut în ce au constat amenințările (fila 37 din dosarul de urmărire penală), pentru ca în fața instanței să precizeze: „Eu nu am auzit ca inculpatul Z.M. să o amenințe pe martora I.V.”
Martorul J.E., prezent în piață la derularea faptei de sustragere a portofelului, menționează: „Eu nu am auzit pe inculpatul Z.M. să amenințe vreuna din persoanele care erau lângă el. ...Nu am văzut ca inculpatul să fi scos din buzunar vreun pix sau vreun cuțit” iar M.E., piețar și el, care a anunțat organele de poliție, precizează: „În momentul în care l-am imobilizat pe inculpat acesta nu m-a amenințat și nu am observat să fi avut asupra lui un obiect contondent”.
Martora I.V., care l-a reținut și ea pe inculpat, declară: „M-a amenințat și m-a înjurat, dar eu nu m-am intimidat, l-am prins de geacă și nu i-am dat drumul până nu au sosit organele de poliție” și în continuare: „...mi-a cerut să îl las că dacă nu mă taie cu cuțitul și îmi dă foc la casă și alte amenințări, dar cu toate acestea eu nu l-am lăsat să plece” .
În fața instanței, aceași martoră declară: „În momentul în care martorul M.E. s-a dus să anunțe poliția, inculpatul a rămas în continuare imobilizat de mine și de ceilalți oameni aflați în piață. În acel moment inculpatul m-a amenințat și chiar a introdus mâna în buzunarul hainei de unde a scos un cuțit pe care nu l-am putut vedea în întregime, întrucât a scos doar vârful cuțitului” .
Din examinarea declarațiilor martorilor prezenți pe întreaga desfășurare a evenimentelor rezultă fără nici un dubiu, că, inculpatul, după ce a fost reținut de unele persoane pentru a nu pleca din piață, de unde a sustras portofelul părții vătămate S.M. nu a proferat amenințări și nici nu a avut o atitudine violentă față de martora I.V., ale cărei declarații rămân singulare, nesusținute de celelalte depoziții, cu precizarea că la urmărirea penală, în prima declarație nu amintește nimic despre „cuțitul” scos din haină și cu care ar fi fost amenințată.
În literatura juridică, cât și în practica judiciară s-a statuat că, violențele, ca și amenințarea – mijloace folosite de făptuitor pentru exercitarea în fapt a constrângerii – pentru a întregi conținutul obiectiv al infracțiunii de tâlhărie trebuie să fi fost în mod efectiv săvârșite și apte, prin natura lor, să exercite o constrângere fizică sau morală.
Or, revenind la speță, dacă am da crezare celor relatate de martora I.V., „amenințările și înjurăturile” nu au intimidat-o, situație în care declarațiile acesteia care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă vor fi înlăturate, ca nesincere.
În consecință, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, a cărei victimă a fost S.M., ci a celei de furt calificat, situație în care în temeiul art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.211 alin. (1) și alin. (2) lit.c) și art. 211 alin. (21) lit. b), în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art.209 alin. (1) lit.e) C. pen., texte de lege în baza cărora îl va condamna pe inculpatul Z.M. la 4 ani închisoare.
2. În concluzie, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazurilor de recurs invocate, conform art. 38515 alin. (1) pct. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul Z.M., va casa hotărârile atacate și va dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul Z.M. împotriva deciziei penale nr.317 A din 22 septembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 63 din 17 martie 2003 a Tribunalului Alba numai cu privire la încadrarea juridică a faptei de tâlhărie comisă de inculpatul Z.M. și la pedeapsa de executat de către acesta.
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și ale art. 34 lit.b) C. pen.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, în pedepsele componente de: 4 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208 alin. (1), raportat la art.209 alin. (1) lit.a) și e), cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen. și 7 ani închisoare, stabilită prin comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1 și alin.2 lit.c și art.211 alin. (21) lit b) C. pen.
Conform art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.211 alin. (1) și alin. (2) lit. c) și art. 211 alin. (21) lit.b) C. pen. (parte vătămată S.M.), în infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1, raportat la art.209 alin.(1) lit.e) C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpatul Z.M. la 4 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit.a) și a art. 34 lit.b) C. pen., contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, această pedeapsă sporită cu 6 luni închisoare, în total 4 ani și 6 luni închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 1 octombrie 2002, la 13 ianuarie 2004.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 13 ianuarie 2004.