Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Sibiu, Secția penală, prin sentința nr. 217 din 27 noiembrie 2001, a condamnat pe inculpatul M.H. jr. la 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin.1 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20, raportat la art. 215 alin. (2).
Conform art. 81și art.82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termenul de 2 ani și 4 luni.
În baza art. 11 pct. (2) lit. a), raportat la art. 10 alin.(1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru comiterea infracțiunilor de: înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin.1; delapidare prevăzută de art. 2151; furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) și (2); fals intelectual, prevăzută de art. 289; uz de fals prevăzută de art. 291 și a infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Instanța a respins acțiunea civilă formulată de S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu.
1.Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în fapt, că, în perioada anilor 1996 - mai 1998, inculpatul a fost asociat cu o cotă de 28% la S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu, deținând și funcția de administrator, în același timp, fiind asociat, cu o cotă de 50% și la firma “B” din Germania.
Inculpatul s-a oferit să cumpere cu credit în valută, garantat integral și exclusiv de societatea comercială din Sibiu, utilaje și instalații necesare construirii unei fabrici de prelucrare superioară a laptelui, în care sens, a contractat cu F.B. Bank-HG și B.B. AG, un credit de 3.500.000 D.M.
Pentru acordarea integrală de către cele două bănci a acestui credit, S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu.
a încheiat în nume propriu cu Bancorex S.A., sucursala Sibiu, convenția angajament, nr.302184 din 30 septembrie 1996, prin care s-au constituit toate garanțiile solicitate de bănci.
Inculpatul a ridicat de la cele două bănci suma de 3.300.000 D.M., a cumpărat, în numele firmei din Germania al cărei patron era, utilajele și instalațiile necesare înființării fabricii de prelucrare a laptelui, livrându-le societății comerciale din Sibiu, cu facturi emise de firma sa din Germania, în valoare de 3.210.367 D.M.
Începând cu data de 12 mai 1998, responsabil cu activitarea de producție și serviciu la S.C. „N.M.” S.R.L. a fost numit cetățeanul austriac R.G., care, la 14 octombrie 1998, a constatat, în urma unei expertize tehnice efectuate, că, utilajele achiziționate au un grad ridicat de uzură fizică și morală, unele fiind mai vechi de 40 de ani, valoarea lor reală fiind de 750.000 D.M. la care, prin adăugarea cheltuielilor de montare și punere în funcțiune nu s-ar putea depăși suma de 1.000.000 D.M.
Așa fiind, s-a reținut că diferențe, până la concurența sumei de 3.300.000 D.M., respectiv, 2.300.000 D.M., a fost însușită de către inculpat.
În drept, s-a reținut că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.; fals intelectual, art. 289; uz de fals, art. 291 și art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul a constatat însă, din raportul de expertiză și suplimentul la această expertiză că, utilajele achiziționate de inculpat și livrate unității din Sibiu au fost recondiționate și reparate capital, înainte de livrare de o firmă specializată din Germania, astfel că nu este nici o diferență valorică între prețul de cumpărare și valoarea reală a utilajelor, partea civilă nefiind prejudiciată.
2 . Pentru a ascunde faptele evidențiate anterior, inculpatul a sustras de la S.C. „N.M.” S.R.L.
trei dosare cu documente originale ale societății, diverse facturi privind livrarea mărfurilor și contractele comerciale încheiate, activitate care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) și (2) C. pen., faptă care nu a putut fi însă dovedită.
3. La data de 6 mai 1998 a transmis prin fax către firma “B” din Germania, adresa nr. 2193 din 4 mai 1998, ca provenind de la societatea comercială din Sibiu, prin care se confirma faptul că, ar datora suma de 1.700.000 D.M. firmei germane. În urma verificărilor dispuse de către asociatul T.N. s-a constatat că suma era de fapt datorată de societate, băncii B.B. și nu firmei al cărei patron era inculpatul, astfel că plata nu s-a mai făcut.
În drept, aceste fapte întrunesc din punct de vedere obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunilor de: fals intelectual, art. 289 alin. (1), uz de fals, 291 și tentativă la infracțiunea de înșelăciune, art. 20 raportat la art. 215 alin.(1) și (2) C. pen.
Tribunalul a reținut însă că fapta întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin.(1) C. pen.
4. De asemenea prin actul de trimitere în judecată, s-a mai prevăzut că, inculpatul a plătit firmei germane F.H., suma de 196.226 D.M., reprezentând o parte din prețul de cumpărare al unor juninci gestante de către S.C. „A” Șura Mică, în calitate de finanțator fiind S.C. „N.M.” S.R.L.,inculpatul M.H. jr. a dispus efectuarea acestei plăți din creditul încasat de la B.B.. Din suma plătită, firma F.H. a restituit unității comerciale sibiene 13.537. D.M., sumă primită de inculpat și nepredată respectivei societăți.
S-a reținut că fapta constituie infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 C. pen. și a infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990, pentru care tribunalul a dispus achitarea, constatând că suma încasată reprezintă comisionul de la firma „F” în numele firmei “B”, așa cum nu s-a dovedit că o parte din prețul datorat s-a plătit din creditul luat de inculpat de la B.B.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, inculpatul M.H. jr., părțile civile T.N., S.M.R. și S.C. S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu, precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
- Părțile civile au solicitat desființarea sentinței și obligarea inculpatului la plata sumei de 15.098.807.339 lei, despăgubiri civile, constatând că, în mod greșit, instanța l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunile care au făcut obiectul trimiterii în judecată a căror dovadă a fost făcută.
- Parchetul apreciază hotărârea netemeinică, sub aspectul achitării pentru unele infracțiuni, solicitând condamnarea sa pentru toate infracțiunile cuprinse în actul de inculpare.
- Apelul inculpatului nu a fost motivat, însă, prin concluziile scrise depuse la dosar, a cerut achitarea, în baza art. 11 pct. (2) lit.a), raportat la art. 10 alin.(1) lit.d) C. proc. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., cu motivarea că, la data transmiterii faxului, datoria S.C. „N.M.” S.R.L. către firma “B” era reală.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia nr. 343 din 5 decembrie 2002 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu,
a desființat sentința penală și a dispus condamnarea inculpatului la 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2151 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. și 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen., constatând că pedepsele sunt grațiate în întregime și condiționat în baza art. (1) lit. a) din Legea nr. 137/1997.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor nerespectării dispozițiilor art. 10 din aceeași lege, privind revocarea grațierii.
Conform art. 14 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu suma de 80.271.756,70 lei despăguribiri civile.
Apelurile declarate de părțile civile S.R., T.N. și inculpatul M.H. jr. au fost respinse ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
Hotărând astfel, instanța de control judiciar a constatat că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă în legătură cu infracțiunile de: înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin.(1) și (3) C. pen.; fals intelectual, art. 289; uz de fals, art. 291; furt, art. 208 alin. (1) și (2) și infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990.
- În acest sens, între firma “B” din Germania, în calitate de vânzător și S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu, în cea de cumpărător s-a încheiat la data de 18 iunie 1996 un contract pentru o utilare completă a unei fabrici de prelucrarea laptelui, în valoare totală de 3.503.808 D.M. semnat de inculpat, pentru societatea vânzătoare și R.S., pentru societatea cumpărătoare.
În cadrul acestor raporturi contractuale, s-au cumpărat diferite utilaje și instalații cu suma de 3.210.367 D.M., contractul necuprinzând vreo clauză potrivit căreia vânzătorul avea obligația de a livra cumpărătorului utilaje și instalații noi.
Instalațiile și utilajele achiziționate din Germania au fost recondiționate în mod corespunzător, iar după livrare s-au înregistrat în contabilitate, inventariate, valoric aduse la zi, respectiv 3.202.417 D.M. și puse în funcțiune.
- Cumpărătorul, S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu, nu a solicitat anularea sau rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și nici vreo despăgubire pentru vicii ascunse ori aparente, așa cum nu rezultă din nici o probă că inculpatul ar fi sustras înscrisuri sau alte documente de la S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu.
- În ceea ce privește săvârșirea cu vinovăție a tentativei la infracțiunea de înșelăciune, instanța de control judiciar a constatat că ea a fost stabilită corect de către prima instanță.
„Astfel, din înscrisul intitulat adeverință de sold”, nr. 2193/4.05.1998 semnată de inculpat, acesta confirmă existența unei datorii în sumă de 1,7 milioane D.M. a S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu față de firma “B”, deși din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, rezultă că la acea dată datoria era numai în sumă de 887.910,75 D.M., stinsă ulterior.
- Referitor la comiterea infracțiunilor de delapidare prevăzută de art. 2151 alin.(1) C. pen. și cea prevăzută de 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990 acestea sunt dovedite, așa încât, în mod greșit inculpatul a fost achitat de prima instanță.
În acest sens, Curtea a reținut că, la 31 mai 1996, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare între firma F.H. din Germania, în calitate de vânzător și S.C. „A” Șura Mică, în calitate de cumpărător și partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu., în calitate de finanțator, având ca obiect, vânzarea a 300 capete vite gestante, la prețul total de 840.000 D.M., plata urmând a se face în rate, prima rată urmând a fi plătită la 15 ianuarie 1997.
Fără acordul părților contractante, inculpatul M.H. jr., în numele firmei sale din Germania, “B”, la 15 ianuarie 1997 plătește 196.225 D.M. făcând mențiunea că plata s-a făcut pentru partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu. Suma aceasta a fost achitată din creditul bancar destinat fabricii de prelucrarea laptelui, iar inculpatul a determinat firma vânzătoare să întocmească facturile pentru marfa livrată de partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu care avea calitatea de finanțator și nu pe S.C. „A” Șura Mică, care era cumpărător.
Ulterior, la data de 17 martie 1997, firma vânzătoare, F.H., Germania, restituie părții civile S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu suma de 13.537,60 D.M. cu titlu de diferență de plată, sumă primită de către inculpat pe care și-a însușit-o și nu a depus-o în contul societății comerciale
În raport cu această situație, Curtea de apel a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracțiunilor de delapidare, prevăzută de art. 2151, cu aplicarea art. 13 C. pen. și cea prevăzută de art. 266 pct. (2) din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen.
Decizia a fost atacată cu recursurile declarate de partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu și inculpatul M.H. jr., care o apreciază ca netemeinică și nelegală, sub aspectul despăgubirilor civile neacordate integral, în sumă de, respectiv, 15.099.807.339 lei (echivalentul sumei de 2.546.426 D.M.), în ceea ce privește recursul părții civile.
Din punctul de vedere al inculpatului, decizia este netemeinică, întrucât nu sunt dovedite faptele pentru care a fost condamnat, impunându-se achitarea sa, conform art. 11 pct. (2) lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin admiterea recursului și casarea deciziei criticate.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile nefondate, urmând a fi respinse.
În acest sens, faptele și împrejurările săvârșirii lor și vinovăția inculpatului pentru unele dintre ele potrivit încadrării juridice realizate, rezultă fără nici un dubiu din întreg ansamblul probatoriu corect analizat și just apreciat de către cele două instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale.
De altfel, motivele invocate de recurenți au format și obiectul unei atente și minuțioase analize de către instanța de apel, deoarece ele au făcut și obiectul cererilor de apel formulate de către aceste părți, astfel că nu se constată situații sau împrejurări care ar trebui examinate.
1. În context, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, adică a persoanei care răspunde din punctul de vedere al legii penale. În cauză, inculpatul a fost achitat pentru unele infracțiuni conform art. 11 pct. (2) lit.a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., adică „fapta nu există”, situație în care nu se constată nici producerea unui prejudiciu care ar trebui acoperit de către acesta.
Prima instanță a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu, în timp ce instanța de control judiciar, prin reaprecierea probatoriului, a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1), C. pen. și a infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990 care au produs un prejudiciu de 13.537,60 D.M. părții civile și la a cărui acoperire a fost obligat inculpatul.
2.Nefondat se dovedește și recursul declarat de către inculpat, întrucât instanțele au verificat toate apărările formulate de acesta în raport cu fiecare mijloc de probă dispus și administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct, nemijlocit a celei judecătorești, din care rezultă în mod indubitabil comiterea infracțiunilor pentru care a fost condamnat cu aplicarea unor pedepse corect individualizate conform art.72 și art. 52 C. pen.
În consecință, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazului de recurs invocat, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. (18) C. proc. pen., nici a celor care se iau în considerare din oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3859 alin. (3), în baza art. 3855 alin. (1), pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu și inculpatul M.H. jr. și îi va obliga pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu și de inculpatul M.H. împotriva deciziei penale nr. 343 A din 5 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 13 ianuarie 2004.