Asupra recursurilor de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 4/I.P. din 10 martie 2003, Curtea de Apel Oradea, secția penală, a admis sesizarea Parchetului Național Anticorupție, serviciul teritorial Oradea și a dispus prelungirea arestării preventive cu 30 de zile, luată împotriva inculpaților S.C., și V., ambii aflați în arestul I.P.J. Bihor, stare de arest care s-a prelungit de la data de 13 martie 2003 până la 11 aprilie 2003.
În considerentele încheierii, curtea a apreciat că urmărirea penală se află în curs, întrucât s-au descoperit fapte noi de corupție, inculpații fiind cercetați și pentru alte fapte penale conexe, abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la mărturie mincinoasă, conform ordonanței din 20 februarie 2003 a P.N.A. S-a mai reținut că din probele administrate în timpul urmăririi penale a rezultat că inculpații, ofițeri de poliție în cadrul Poliției Municipiului Oradea, au încercat să zădărnicească aflarea adevărului, instigând mai multe persoane să depună mărturii mincinoase, atât în fața organelor disciplinare ale Ministerului de Interne, cât și în fața procurorului.
Curtea de apel a considerat că sunt îndeplinite cerințele art. 155 și art. 156 C. proc. pen., și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 30 de zile pentru ambii inculpați.
Împotriva acestei încheieri, ambii inculpați au declarat recurs, invocând nerespectarea prevederilor art. 155 alin. (1), art. 156 alin. (1) și art. 159 alin. (2) C. proc. pen., prin sesizarea instanței cu mai puțin de 5 zile înaintea expirării duratei arestării și depunerea dosarului cauzei de către procuror cu mai puțin de 2 zile înainte de termen, pentru a putea fi consultat de către apărător.
S-a arătat că, la data de 6 martie 2003 s-a soluționat de Curtea Supremă de Justiție recursul declarat de inculpați împotriva măsurii arestării preventive. A doua zi, vineri 7 martie 2003, dosarul a fost adus de la București și predat P.N.A., Serviciul Teritorial Oradea și a fost depus, în aceeași zi, la Curtea de Apel Oradea, fixându-se termen luni 10 martie 2003 pentru soluționarea cererii de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul Național Anticorupție.
S-a mai susținut că au fost încălcate și prevederile art. 185 alin. (3), art. 186, art. 188 raportate la art. 197 alin. (1) și (3) C. proc. pen., fiind vorba de nulități care nu pot fi înlăturate decât prin anularea actului.
Referitor la modul de soluționare, în fond, a cererii de prelungire a arestării preventive, recurenții au susținut că nu au fost îndeplinite nici cerințele art. 148 lit. a) și g) C. proc. pen., nefiind realizată condiția ca lăsarea în libertate a inculpaților să prezinte pericol pentru ordinea publică în raport cu circumstanțele reale și cu cele personale ale inculpaților. De asemenea, au mai arătat că nu li s-au făcut cunoscute noile acuzații, deși potrivit legii trebuiau să ia cunoștință de acestea, fără nici o discriminare.
Examinând motivele de recurs formulate de inculpați, Curtea constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Referitor la motivele privind nelegalitatea încheierii, Curtea consideră că măsura prelungirii arestării preventive a recurenților inculpați a fost luată cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 155, art. 156 și art. 159 C. proc. pen.
Astfel, cererea privind prelungirea arestării preventive a celor doi recurenți inculpați a fost depusă la data de 5 martie 2003, dată la care s-a format dosarul nr. 994/2003, iar nu la 7 martie 2003 cum s-a susținut în motivele de recurs. Or, de la data de 5 martie 2003, data sesizării Curții de Apel, până la 13 martie 2003, dată la care expira durata arestării preventive, sunt chiar mai mult de 5 zile, termen limită prevăzut de art. 156 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit acestui text, dacă se apreciază că nu este cazul ca inculpatul să fie pus în libertate, procurorul sesizează instanța competentă cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea termenului (evident, este vorba de expirarea duratei arestării, care în speță, este 13 martie 2003).
Or, apărarea inculpaților confundă acest termen (13 martie) cu termenul fixat de instanță pentru soluționarea cererii (10 martie 2003), făcând greșit calculul celor 5 zile în raport cu acesta, iar nu cu cel prevăzut de lege. Așadar, nu are nici o relevanță, sub aspectul invocat de recurenți, faptul că de la 5 martie 2003, data înregistrării cererii de prelungire a arestării preventive, și până la 10 martie 2003, data admiterii cererii nu sunt 5 zile libere, deoarece până la data expirării termenului sunt cel puțin 5 zile libere prevăzute de art. 156 alin. (2) C. proc. pen.
Curtea constată că s-au respectat și prevederile art. 159 alin. (2) din același cod, prevederi care se referă la depunerea dosarului cauzei de către procuror cu cel puțin 2 zile înainte de termen (este vorba, în acest caz, de termenul de judecată), deoarece, așa cum se recunoaște chiar de apărarea recurenților, dosarul a fost depus la instanță la data de 7 martie 2003, dată la care a putut fi studiat de apărător. Totodată, Curtea observă că, de altfel, apărarea cunoștea dosarul de urmărire referitor la aceeași inculpați, deoarece susținuse, la data de 6 martie 2003 apărarea intimaților inculpați în recursurile declarate de parchet împotriva încheierilor nr. 1 și 2/I.P ambele din 20 februarie 2003 ale Curții de Apel Oradea prin care se anulase măsurii arestării preventive. Prin deciziile nr. 1169 și nr. 1170 din 6 martie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și, casând încheierile menționate, a respins plângerile formulate de inculpații S.C. și C.D. împotriva ordonanței din 11 februarie 2003, emisă de Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție Oradea.
Examinând temeinicia măsurii prelungirii arestării preventive a recurenților inculpați, Curtea constată că și sub acest aspect încheierea atacată este conformă legii. Astfel, potrivit art. 155 alin. (1) C. proc. pen., durata arestării inculpatului poate fi prelungită în caz de necesitate și numai motivat.
Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție Oradea a solicitat prelungirea arestării preventive a inculpaților S.C. și C.D. ca urmare a extinderii urmăririi penale împotriva acestora și pentru săvârșirea altor infracțiuni și anume: infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) și c) și art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000; infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., infracțiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă, prevăzută de art. 261 C. pen., extindere dispusă prin Ordonanța din 20 februarie 2003 a P.N.A., Serviciul Anticorupție Oradea.
Or, în conformitate cu dispozițiile art. 148 lit. d) C. proc. pen., măsura arestării preventive și respectiv, în speță, prelungirea arestării preventive, poate fi luată dacă sunt date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor martori sau alte asemenea fapte. De asemenea, potrivit art. 148 lit. h) din același cod, aceeași măsură poate fi luată și când inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. În raport cu măsura extinderii urmăririi penale împotriva inculpaților și pentru alte fapte penale, măsură luată de procuror prin ordonanța din 20 februarie 2003, cu gravitatea acestor infracțiuni, precum și cu existența unor date suficiente privind încercarea inculpaților de a zădărnici aflarea adevărului prin influențarea unor martori, Curtea constată că prelungirea arestării preventive a acestora cu 30 de zile de la data de 13 martie 2003 până la 11 aprilie 2003 este legală și justificată.
În consecință, Curtea urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii atacate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata sumei de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.C. și C.D. împotriva încheierii nr. 4/I.P. din 10 martie 2003 a Curții de Apel Oradea.
Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2003.