Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1487/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2003.

Deliberând asupra recursului de față constată:

Prin sentința penală nr. 110 din 19 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial, inculpatul Ș.I.C. a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest care a fost prelungită cu încă 30 de zile.

S-a dedus din durata pedepsei timpul măsurilor privative de libertate de la 30 ianuarie 2002, la zi.

În baza art. 255 alin. ultim C. pen., raportat la art. 256 alin. ultim C. pen., inculpatul a fost obligat să restituie un telefon mobil marca Nokia 6210 și încărcătorul aferent numitului S.I.C.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de fond a reținut în esență că inculpatul în calitate de ofițer de poliție însărcinat cu cercetarea penală, a pretins la data de 17 ianuarie 2002, de la martorul S.I.C. suma de 1500 dolari și apoi în cursul lunii ianuarie 2002, la date succesive – 17 ianuarie 2002 și 23 ianuarie 2002, a primit un telefon marca Nokia 6210 și încărcătorul aferent, iar la 30 ianuarie 2002, a primit suma de 1000 dolari lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal în care denunțătorul era cercetat.

S-a reținut că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Sentința a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar și de inculpat.

În apelul procurorului s-a susținut că pedeapsa nu a fost just individualizată și că se impune majorarea acesteia.

Inculpatul a susținut în principal că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., astfel încât, se impune pronunțarea unei soluții de achitare.

În subsidiar, inculpatul a solicitat să i se rețină circumstanțe atenuante și să i se reducă pedeapsa.

Prin decizia nr. 115 din 23 decembrie 2002, Curtea Militară de Apel a respins ca nefondate apelurile declarate.

S-a reținut că declarația martorului S.I.C., audiat în apel, este edificatoare și de natură să înlăture fără nici o rezervă susținerile inculpatului în sensul că a primit suma de bani cu titlu de împrumut, urmând să o restituie ulterior.

Astfel, instanța de apel a reținut că martorul a negat categoric existența unor relații de prietenie cu inculpatul în virtutea cărora să-i fi dat acestuia telefonul, încărcătorul și suma de bani și a precizat că suma de bani în valută nu a fost remisă cu titlu de împrumut ci a fost pretinsă de inculpat cu motivarea că va determina pe procuror să dea o soluție favorabilă în cauza penală în care era implicat. A mai arătat martorul că în toate demersurile sale, inculpatul a lăsat să se înțeleagă că are influență asupra procurorului care efectua urmărirea penală și-l poate determina să dea o soluție de neîncepere a urmăririi penale.

Instanța de apel a reținut în concluzie că această declarație și celelalte probe fac dovada că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

S-a apreciat că pedeapsa a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., sub acest aspect fiind nefondate, atât criticile formulate de procuror, cât și cele formulate de inculpat.

Inculpatul a declarat recurs susținând că la judecarea cauzei pe fond a fost lipsit de apărare, că se impune achitarea sa în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar a solicitat să se rețină în favoarea sa circumstanțe atenuante și în consecință să i se reducă pedeapsa.

Din examinarea cauzei rezultă că este întemeiată susținerea inculpatului că la judecarea cauzei pe fond a fost lipsit de apărare.

Astfel, din partea introductivă a sentinței penale rezultă că după ce instanța a declarat terminată cercetarea judecătorească și a dispus trecerea la dezbateri, avocații A.T. și G.V., apărători aleși ai inculpatului au refuzat să pună concluzii.

Această poziție a apărătorilor nu constituie o simplă încălcare a obligațiilor asumate prin contractul de asistență juridică ci este de natură să producă consecințe pe plan procesual, întrucât reprezintă practic un refuz de a-l apăra pe inculpat.

Faptul că cei doi apărători au rămas în sala de ședință în timpul în care inculpatul a avut ultimul cuvânt este lipsit de relevanță, întrucât în mod evident dreptul la apărare nu se realizează doar prin prezența fizică a avocatului.

Așa fiind, Curtea constată că la judecarea cauzei în fond inculpatul a fost lipsit de apărare.

Întrucât asistența juridică era obligatorie conform art. 171 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul fiind arestat și instanța a judecat cauza fără a-i asigura apărarea, hotărârea este contrară legii și în consecință este supusă casării conform art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.

Același caz de casare există și în privința hotărârii instanței de recurs care, contrar dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., nu a examinat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept limitându-se la motivele invocate de inculpat și de procuror, astfel încât, nu a sesizat că prima instanță a judecat cauza cu încălcarea dreptului la apărare.

Așa fiind, se va admite recursul inculpatului și se vor casa hotărârile pronunțate.

Întrucât, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile referitoare la asistarea inculpatului de către apărător sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanțe conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Casarea fiind determinată de existența unei nulități absolute, este inutilă analiza celorlalte motive de recurs invocate de inculpat, urmând ca prima instanță, cu ocazia rejudecării, să aibă în vedere apărările menționate în argumentarea recursului. În acest sens se va solicita Parchetului de pe lângă Tribunalului Militar Teritorial să înainteze casetele originale pe care au fost înregistrate convorbirile și, dacă este cazul, pe cele prelucrate pentru eliminarea zgomotelor de fond, precum și autorizarea pe baza cărora au fost efectuate aceste înregistrări și vor fi administrate orice probe vor fi necesare pentru aflarea adevărului.

Reținând că subzistă temeiurile avute în vedere la arestarea inculpatului, se va menține această măsură.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de inculpatul Ș.I.C. împotriva deciziei penale nr. 115 din 23 decembrie 2002 a Curții Militare de Apel.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 110 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Militar Teritorial.

Menține starea de arest.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2003.