Deliberând asupra recursului în anulare de față constată:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Târgoviște la 29 iunie 1998 sub nr. 6379/1998, partea vătămată C.I. a solicitat condamnarea inculpatului B.P. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., susținând că a fost lovit de inculpat în seara de 17 iunie 1998 și a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.
Judecătoria Târgoviște prin sentința penală nr. 1386 din 2 septembrie 1998, a trimis, conform dispozițiilor art. 285 C. proc. pen., cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru a cerceta fapta sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 181 C. pen., sau de art. 182 C. pen.
Instanța a reținut că a depus o completare a certificatului medico-legal din care rezultă că numărul zilelor de îngrijiri medicale s-a prelungit la 25 și că în urma loviturilor aplicate de inculpat i s-au desprins, atât dinții naturali, cât și proteza.
Prin rezoluția din 22 decembrie 1999, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dîmbovița a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.P. pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., neînceperea urmăririi penale față de acesta pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. și trimiterea dosarului la Judecătoria Târgoviște pentru a continua cercetarea judecătorească sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Procurorul a reținut că în lipsa unor dovezi evidente că făptuitorul a acționat pentru distrugerea danturii părții vătămate în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală sau de vătămare corporală gravă ci numai cele ale infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Judecătoria Târgoviște prin sentința penală nr. 8 din 8 ianuarie 2000, a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru a efectua urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., urmând ca sesizarea instanței să se realizeze în condițiile art. 262 C. proc. pen.
Instanța având în vedere și noul raport de expertiză medico-legală a reținut că în seara de 17 iunie 1998, inculpatul B.P. a exercitat violențe asupra părții vătămate, în stradă, în prezența mai multor persoane, lovind-o cu piciorul în abdomen și apoi cu pumnul în zona cavității bucale, împrejurare în care s-au produs mai multe leziuni constând în echimoze, contuzii și avulsii dentare la nivelul dinților 11 și 21, care sunt dinți frontali, precum și alți 3 dinți dintr-o lucrare protetică.
S-a mai reținut că pierderea a doi dinți din față creează o dizarmonie în fizionomia părții vătămate, ceea ce reprezintă un prejudiciu estetic ireversibil și ca atare, constituie slutire în sensul art. 182 C. pen., fiind lipsită des relevanță împrejurarea că dinții pot fi înlocuiți printr-o proteză, fapt ce poate ascunde sluțirea, dar nu o poate înlătura.
Tribunalul Dîmbovița prin decizia penală nr. 138 din 13 martie 2001, a admis recursul declarat de inculpatul B.P., a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a reținut că instanța de fond urma să dispună asupra fondului cauzei cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și nu să se desesizeze din nou, partea vătămată având posibilitatea de a face plângere împotriva soluției procurorului dată prin rezoluție 1035/P/1999.
În consecință cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru ca instanța să hotărască asupra învinuirii adusă inculpatului prin plângerea prealabilă.
Rejudecând, Judecătoria Târgoviște a dispus prin sentința penală nr. 1227 din 2 octombrie 2001, achitarea inculpatului B.P., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportând la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă de 1.000.000 lei.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C.I., inculpatul fiind obligat să-i plătească 1.200.000 lei reprezentând c/val. protezelor.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată.
Instanța a reținut în fapt că la data de 17 iunie 1998 în jurul orelor 21 - 22 a avut loc o ceartă între părți pe fondul unor divergențe anterioare determinate de amplasarea unei conducte de scurgere a apei menajere la imobilul unde partea vătămată deține în proprietate un apartament, iar inculpatul sediul unei societăți comerciale.
În momentul în care inculpatul s-a urcat în autoturism pentru a părăsi curtea proprietate comună, partea vătămată a venit la mașină și i-a cerut să nu plece, deoarece dorea să sesizeze poliția.
Instanța a reținut că inculpatul a lovit partea vătămată provocându-i leziuni care potrivit expertizelor medico-legale efectuate în cauză au necesitat pentru vindecare 16 – 18 zile de îngrijiri medicale.
S-a apreciat că lovirea a avut loc ca urmare a provocării din partea lui C.I. care a încercat să-l determine pe inculpat să iasă din mașină.
Având în vedere timpul îndelungat scurs de la comiterea faptei până la judecată, faptul că inculpatul, care este proprietarul unei societăți comerciale de succes cu mai multe sute de angajați, a dovedit că este o persoană cu un comportament ireproșabil în societate, cu mari responsabilități ce presupun respectarea legilor și a regulilor de comportament, s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Pe latură civilă s-a apreciat că sunt întemeiate numai pretențiile privind obligarea inculpatului la plata contravalorii protezelor.
Prin decizia penală nr. 616 din 18 decembrie 2001, Tribunalul Dîmbovița a respins ca tardiv recursul declarat de inculpat.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., recurs în anulare împotriva sentinței penale nr. 1227 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Târgoviște și deciziei penale nr. 616 din 18 decembrie 2001 a Tribunalului Dîmbovița cu motivarea că s-a dat faptei o greșită încadrare juridică.
Recursul în anulare este fondat.
Din certificatul medico-legal nr. 907 din 18 iunie 1998, eliberat de I.M.L. Dîmbovița, rezultă că în urma incidentului din 17 iunie 1998, partea vătămată C.I. a suferit leziuni care au necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, leziunile constând între altele în avulsia traumatică a dinților 11 și 21 nerecuperabili și luxația parțială a dinților 41, 42 și 43 nerecuperabili.
La data de 23 iunie 1998, concluziile au fost completate menționându-se că dinții 11 și 21 au fost naturali, iar în urma lovirii a fost deteriorată proteza maxilară.
Pe de altă parte, prin certificatul medico-legal nr. 907 din 7 august 1998 al I.M.L. Dîmbovița, care a avut în vedere și leziunile organelor genitale, s-a stabilit că partea vătămată a necesitat pentru vindecare 24 - 25 zile îngrijiri medicale.
Prin raportul de expertiză medico-legală nr. A 1/3015 din 15 septembrie 1999, efectuat de Institutul de Medicină Legală Prof. Dr. Mina Minovici București s-a concluzionat, în considerarea tuturor leziunilor suferite că numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare a fost de 16 - 18.
Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A 5/10530/2000 întocmit de I.M.L. Mina Minovici al Judecătoriei Târgoviște), a răspuns obiectivelor stabilite de instanță concluzionând că la data de 17 iunie 1998, partea vătămată a prezentat leziuni produse prin lovire cu și de corp dur, echimoze și soluție de continuitate la nivelul feței vestibulare a buzelor și avulsii dentare la nivelul dinților 11 și 21 și deteriorarea protezei mobile de la nivelul maxilarului.
S-a mai arătat că numai dinții 11 și 21 sunt dinți frontali, deși nu se consemnează starea anterioară de uzură, pot fi considerați ca fiind avulsionați, post traumatic, restul de 3 dinți 41, 42 și 43 parțial luxați sunt situați pe mandibulă, paramedian dreapta.
S-a precizat că pierderea unui nr. de 5 dinți, dintre care 2 avulsionați postraumatic și 3 extrași după luxație parțială traumatică, situați pe hemiarcada inferioară dreaptă nu întrunește elementele constitutive ale unui organ, fiind situați pe poziții diferite la nivelul maxilarului și mandibului motiv pentru care nu alcătuiesc o unitate masticatorie, funcția masticatorie nefiind afectată, deoarece există posibilitatea efectuării unor lucrări protetice eficiente.
S-a concluzionat că leziunile prezentate nu constituie infirmitate, având în vedere că partea vătămată prezintă o protezare mobilă mică înainte de 17 iunie 1998 și că timpul total de îngrijiri medicale de 16 - 18 zile a avut în vedere, atât leziunea buco-dentară, cât și traumasmul scrotal.
Față de cele menționate în actele medico-legale rezultă că în urma violențelor exercitate de inculpat, partea vătămată a pierdut un număr de 5 dinți, dintre care 2, situați în față au fost avulsionați traumatic, iar ceilalți 3, fiind luxați traumatic au fost extrași ulterior.
Prin pierderea dinților naturali s-a creat o dizarmonie în fizionomia părții vătămate, deci un prejudiciu estetic care constituie slutire, fiind lipsit de relevanță, atâta timp, cât nu poate avea loc un proces natural de vindecare normală, că prin protezare prejudiciul estetic suferit ar putea fi atenuat.
Nu prezintă relevanță în aprecierea caracterului de slutire nici faptul că anterior partea vătămată avea o lucrare protetică mobilă la nivelul altor dinți situați pe maxilar.
Cum potrivit art. 182 alin. (2) C. pen., fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare și care a produs, între altele sluțirea, constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă, încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., este greșită.
Se impune precizarea că alin. (2) al art. 182 C. pen., prevede alternativ mai multe consecințe și producerea oricăreia dintre acestea determină vătămarea corporală gravă. Așa concluzia noului raport de expertiză medico-legală în sensul că nu s-a produs pierderea unui organ și nici o infirmitate fizică permanentă nu prezintă relevanță sub aspectul încadrării juridice a faptei, fiind suficient că fapta a avut drept urmare sluțirea părții vătămate.
Este de subliniat că instanța de fond a trebuit să se conformeze îndrumărilor date greșit prin decizia de casare cu trimitere de Tribunalul Dîmbovița prin care s-a stabilit practic că încadrarea juridică dată unei fapte de procuror (care în speță prin rezoluția din 22 decembrie 1999 a dat trei soluții diferite – scoatere de sub urmărire penală; neîncepere urmărire penală și trimiterea la instanță în vederea continuării judecății cu privire la aceiași faptă materială și același făptuitor este obligatorie pentru instanță, ceea ce este contrar legii.
Constatând existența cazului de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare și va casa hotărârile atacate.
Cum infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., nu se numără printre cele prevăzute expres și limitativ de art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă care se adresează instanței, se va dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru a se efectua urmărirea penală sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni de către B.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 1227 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Târgoviște și deciziei penale nr. 616 din 18 decembrie 2001 a Tribunalului Dâmbovița, privind pe intimatul inculpat B.P.
Casează hotărârile pronunțate și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru a efectua urmărirea penală pentru săvârșirea de inculpat a infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2003.