Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 591 din 19 septembrie 2000, în fond după casare, a condamnat pe inculpații:
1. I.A. după cum urmează:
- în baza art. 45 din Legea nr. 26/1990, raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod, la o pedeapsă de un an închisoare, constatând că această pedeapsă este grațiată integral și condiționat în temeiul art. 1 și art. 10 din Legea nr. 137/1997;
- în baza art. 282 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 13 C. pen., la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din același cod;
- în baza art. 26 raportat la art. 282 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din același cod;
- în baza art. 215 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen., la 2 ani închisoare și
- în baza art. 20, raportat la art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 13 C. pen., la un an închisoare.
S-a dispus, în temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din același cod.
S-a dedus din pedeapsă timpul reținerii și al arestării preventive de la 2 iunie 1997, la 18 august 1998.
2. C.A. după cum urmează:
- în baza art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen., la 6 luni închisoare, constatându-se că această pedeapsă este grațiată integral, condiționat, în temeiul art. 1 și 10 din Legea nr. 137/1997;
- în baza art. 31 raportat la art. 291 teza I și art. 13 C. pen., la 6 luni închisoare, constatându-se că și această pedeapsă este grațiată integral și condiționat în temeiul art. 1 și art. 10 din Legea nr. 137/1997;
- în baza art. 26 raportat la art. 282 alin. (1) și (2) și art. 13 C. pen., la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din același cod;
- în baza art. 215 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen., la un an închisoare.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din același cod.
S-a dedus din pedeapsă timpul reținerii și al arestării preventive se la 2 iunie 1997, la 16 iulie 1998.
3. S.G. după cum urmează:
- în baza art. 282 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 - art. 76 și art. 13 C. pen., la 6 luni închisoare;
- în baza art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (2) cu aplicarea art. 74 - art. 76 și art. 13 C. pen., la 4 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 6 luni închisoare și s-a constatat că a fost arestată preventiv de la 4 aprilie, la 16 octombrie 1998.
Inculpata a mai fost condamnată în baza art. 25 raportat la art. 264 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen., la 3 luni închisoare, constatându-se că această pedeapsă a fost grațiată integral și condiționat în temeiul art. 1 și art. 10 din Legea nr. 137/1997.
4. T.M., după cum urmează:
- în baza art. 264 alin. (2), cu aplicarea art. 13 C. pen., la 6 luni închisoare și
- în baza art. 289 cu aplicarea art. 13 C. pen., la 6 luni închisoare.
S-a constatat că ambele pedepse sunt grațiate integral și condiționat în temeiul art. 1 și art. 10 din Legea nr. 137/1997.
Au fost anulate actele falsificate și s-a menținut sechestrul asigurator și ipoteca asiguratorie asupra bunurilor aparținând inculpaților I.A. și S.G., precum și a părților responsabile civilmente SC H. SRL Slobozia și A.W. SRL Brașov.
Inculpații au fost obligați în solidar și în solidar cu părțile responsabile civilmente SC H. SRL Slobozia și SC H.T.C. SRL Brașov la plata sumei de 452.783.958 lei către partea civilă B.C.I.Ț. SA.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În ce privește pe inculpatul I.A., s-a constatat că acesta a emis 3 file C.E.C. la data de 11 august 1992, în numele SC H. SRL Slobozia, având ca beneficiar tot SC H. SRL, dispunându-se plata sumei totale de 200 milioane lei din contul societății de la B.C.I.Ț. București în contul aceleiași societăți la B.R.D. Slobozia, deși în contul societății (la B.C.I.Ț.) se găsea disponibilă numai suma de 21.220.691 lei. În acest mod și prin acțiunile desfășurate ulterior, inculpatul a încercat ca în intervalul de timp cuprins între momentul introducerii C.E.C. - urilor în circuitul bancar și decontarea acestora să obțină sumele necesare alimentării conturilor.
S-a apreciat că aceste fapte constituie infracțiunile de falsificare de monedă sau alte valori [(art. 282 alin. (1) și (2) C. pen.)] și înșelăciune [(art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.)].
Totodată, inculpatul I.A. a determinat-o pe inculpata S.G. să emită în favoarea SC H. SRL Slobozia două C.E.C. - uri fără acoperire în contul pe care societatea sa SC A.W. SRL Brașov îl avea deschis la B.C.R., filiala Brașov. Inculpatul I.A. a asigurat-o pe S.G. că C.E.C. - urile respective reprezintă garanția mărfii (zahăr) pe care a fost de acord să i-o vândă cu plata prețului în rate. În acest mod, I.A. a încercat să obțină acoperirea celor trei C.E.C. - uri emise anterior și să înșele societatea bancară.
Faptele inculpatului au fost calificate direct în complicitate la infracțiunea de falsificare de monedă sau alte valori [(art. 26 raportat la art. 282 alin. (1) și (2) C. pen.)] și tentativă la infracțiunea de înșelăciune [(art. 20 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.)].
S-a mai reținut că, inculpatul I.A. a înregistrat la Registrul Comerțului mențiunea nr. 1769 în mod unilateral, în baza actului adițional autentificat la 11 august 1992, declarând mincinos că numitul P.I.M. este administratorul SC H. SRL Slobozia.
Această faptă a fost încadrată în dispozițiile art. 45 din Legea nr. 26/1990, raportat la art. 292 C. pen.
În ce privește pe inculpata S.G., tribunalul a reținut că aceasta a emis un C.E.C. fals, acceptând să falsifice toate datele esențiale, respectiv disponibilul existent unde a menționat suma de 176 milioane lei, deși în realitate, nu existau decât 8.302 lei, precum și dispoziția de virare a sumei de 174 milioane lei, deși nu exista provizia suficientă.
Deși nu a urmărit, inculpata a acceptat posibilitatea introducerii acestui C.E.C. în circuitul bancar și ulterior, la solicitarea inculpatului I.A. care a motivat că din eroare contabilul său a introdus acest C.E.C., emis drept garanție la bancă pentru decontare, inculpata S.G. a emis un al doilea C.E.C. fără acoperire, acceptând posibilitatea prejudicierii societății bancare la care avea deschis contul. Pentru a o convinge pe inculpata S.G. să emită acest al doilea C.E.C., inculpatul I.A. i-a înmânat la rândul său un C.E.C. (tot fără acoperire), convingând-o că astfel i-a suplimentat contul societății deschis la B.C.R., filiala Brașov.
Inculpata S.G. i-a solicitat inculpatei T.M., operatoarea contului firmei sale la B.C.R., sucursala Brașov, să-i suplimenteze disponibilul în carnetul de C.E.C. - uri limită de sumă cu 167 milioane lei, cât era menționat în C.E.C. - ul emis de I.A. (C.E.C. fără acoperire), aceasta din urmă făcând mențiunea de suplimentare pe cotorul carnetului de C.E.C. - uri pentru o dată anterioară emiterii C.E.C. - ului fără acoperire de către inculpata S.G.
S-a apreciat că inculpata S.G. a săvârșit infracțiunile de falsificare de monedă sau alte valori, în formă continuată [(art. 282 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.)] și complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune [(art. 26 raportat la art. 20 cu referire la art. 215 alin. (2) C. pen.)].
Referitor la inculpatul C.A., s-a reținut că acesta, asigurând diferite persoane, potențiali clienți de relațiile foarte strânse cu inculpatul I.A., a intrat în tratative cu inculpata S.G., propunându-i livrarea unei cantități mari de zahăr în condiții foarte avantajoase și cerându-i garantarea mărfii printr-un C.E.C. fără acoperire.
Faptele acestui inculpat de a o determina pe inculpata S.G. să emită un C.E.C. fals care urma să fie folosit la banca unde își desfășura activitatea C.C. (soția lui C.A.), care a procedat și la decontarea C.E.C. - ului, s-au apreciat ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 282 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 215 alin. (2) din același cod.
S-a reținut, de asemenea, că inculpatul C.A. a împuternicit printr-o procură falsă pe martorul C.V. să semneze în fața unui notar public contractul și statutul de înființare a SC E.D.G. SRL.
Ca atare, faptele inculpatului de a falsifica amprenta ștampilei Ambasadei României la Paris, plăsmuind o procură ce părea să emane de la această instituție, precum și folosirea acestui înscris fals în vederea constituirii unei societăți comerciale, au fost încadrate juridic în dispozițiile art. 288 alin. (1) C. pen. și art. 31 raportat la art. 291 din același cod.
În ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatei T.M., tribunalul a reținut că aceasta, în scopul de a o ajuta pe inculpata S.G. să se justifice în fața organelor de poliție, iar în felul acesta să zădărnicească continuarea urmăririi penale, a aplicat ștampila de confirmare a disponibilului pe cotorul C.E.C. - ului prezentat de inculpata S.G., falsificând în acest mod înscrisul respectiv.
Aceste fapte au fost încadrate în dispozițiile art. 264 alin. (2) C. pen. și art. 289 din același cod.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 352/ A din 25 mai 2001, a admis apelurile declarate de inculpați, constatând că pentru unele fapte s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Drept consecință, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) și art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul I.A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 45 din Legea nr. 26/1990 raportat la art. 292 C. pen., art. 215 alin. (2) și art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.; față de inculpații C.A. și S.G. pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (2) și art. 20 raportat la art. 264 C. pen., iar față de inculpata T.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 264 alin. (1) și art. 289 C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpații și partea responsabilă civilmente SC H.T.C. SRL Brașov.
În apelul său, procurorul a solicitat încetarea procesului penal în ce privește pe inculpatul C.A., pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și majorarea pedepsei aplicate inculpatului I.A.
Inculpatul C.A. a solicitat achitarea pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 282 și art. 215 C. pen. și aplicarea art. 181 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 din același cod.
În subsidiar, a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special și suspendarea condiționată a executării acestora.
Inculpatele S.G. și T.M. au solicitat să fie achitate pentru toate infracțiunile reținute în sarcina lor și exonerate de răspunderea civilă.
Partea responsabilă civilmente SC H.T.C. SRL Brașov a solicitat exonerarea de plata despăgubirilor civile.
La termenul din 28 iulie 2002, inculpatul I.A. a cerut să se ia act de declarația sa de retragere a recursului.
Recursurile parchetului și ale inculpaților C.A., S.G. și T.M. sunt întemeiate, potrivit celor ce urmează:
Potrivit probelor administrate în cauză, rezultă că la data de 11 august 1992, inculpatul I.A. asociat unic al SC H. Slobozia, emite 3 C.E.C. - uri (039768 = 70 milioane lei; 039769 = 70 milioane lei și 039771 = 60 milioane lei) asupra contului deschis de societate la B.C.I.Ț. București. Deși în acest cont exista numai suma de 21.220.691 lei, inculpatul a menționat pe primul dintre cele trei C.E.C. - uri un disponibil de 200.000.000 lei. C.E.C. - urile au fost emise de SC H. Slobozia pentru SC H. Slobozia, dispunându-se plata sumei de 200.000.000 lei din contul de la B.C.I.Ț. București în contul societății deschis la B.R.D., sucursala Slobozia. Aceste trei C.E.C. - uri au fost depuse însă la B.R.D., sucursala Slobozia și au ajuns la B.C.I.Ț. București, pentru decontare, la 20 august 1992.
În intervalul 11 august – 20 august 1992, inculpatul I.A. a căutat cumpărători pentru o mare cantitate de zahăr a cărei vânzare o intermedia, apelând în acest scop la inculpatul C.A. care, contra unui comision, trebuia să găsească cumpărători. C.A. a apelat la D.I. din Brașov, iar acesta l-a pus în legătură cu inculpata S.G. asociat unic al SC A.W. SRL Brașov căreia i s-a propus să cumpere zahărul.
Venind la Brașov, C.A. s-a prezentat inculpatei S.G. ca fiind nepotul inculpatului I.A. și i-a propus să cumpere zahărul cu plata în rate, dar fără acoperire. S.G. a ezitat, motivând că nu dispune de suma de 174.000.000 lei (prețul zahărului), dar la insistențele inculpatului C.A. care a asigurat-o că „unchiul” său I.A. va păstra C.E.C. - ul ca un gir moral, a acceptat afacerea sub rezerva unei discuții cu I.A.
După o discuție telefonică cu inculpatul I.A. care a menținut oferta, inculpata S.G. i-a trimis prin fax o copie a C.E.C. – B. 2-066404 din 19 august 1992, completat pentru suma de 174.000.000 lei, semnătura și mențiunea contului deschis la B.C.R., sucursala Brașov, confirmând astfel acceptarea ofertei. În aceeași zi, S.G., împreună cu D.I., A.A. și C.A. au plecat la Slobozia unde au fost primiți în condiții deosebite de I.A., care a asigurat-o din nou pe S.G. că nu va depune C.E.C. - ul în bancă, ci îl va restitui după ce va vinde zahărul și îi va plăti prețul.
Impresionată de comportarea inculpatului I.A., inculpata S.G. a încheiat cu acesta un contract de vânzare-cumpărare datat 16 august 1992, în cuprinsul căruia au menționat achitarea prețului pentru 800 t zahăr cu fila C.E.C. B. 2. 066404 din 19 august 1992.
Acest fapt este în conexiune cu emiterea celor trei file C.E.C. de către inculpatul I.A. la 21 august 1992, asupra contului deschis la B.C.I.Ț. București, cont care a fost suplimentat fictiv de inculpata S.G. prin emiterea C.E.C. - ului sus-menționat către B.C.I.Ț. București.
Revenind la Brașov, inculpata S.G. a așteptat livrarea zahărului, dar a aflat că acesta a fost trimis unei alte firme din Brașov.
La sfârșitul acelei săptămâni, inculpatul I.A. a venit la Brașov și i-a spus inculpatei S.G. că dintr-o eroare, contabilul său a introdus C.E.C. - ul lăsat drept garanție în bancă, însă a asigurat-o să nu se îngrijoreze, întrucât o să-i emită un C.E.C. echivalent pentru a-i suplimenta disponibilul în cont (inculpatei S.G. confirmându-i-se de B.C.R., sucursala Brașov trimiterea C.E.C. - ului B. 2. 066404 prin circuit bancar). Ca atare, marți 25 august 1992, inculpata S.G. s-a deplasat la Slobozia și a primit de la inculpatul I.A. C.E.C. - ul nr. B - 460439 pe care era consemnat (în fals) un disponibil de 165.000.000 lei, din care se dispunea plata a 164.000.000 lei de SC H. către SC A.W. SRL Brașov (societatea inculpatei S.G.). În realitate, în contul SC H. Slobozia, deschis la B.R.D., sucursala Slobozia, nu exista decât suma de 12.578.736 lei.
Cu acea ocazie, invocând faptul că, pentru acest credit nu mai are nici un fel de garanție, inculpatul I.A. i-a cerut lui S.G. să gireze achitarea zahărului cu un nou C.E.C. fără acoperire. Ca atare, inculpata S.G. emite un nou C.E.C. – B. 2. 066405 în care a consemnat un disponibil de 164.000.000 lei și plata aceleiași sume către SC H. Slobozia la B.R.D., sucursala Slobozia.
Revenind la Brașov în aceeași zi, 25 august 1992, inculpata S.G. a mers la B.C.R., sucursala Brașov, a prezentat C.E.C. - ul emis de I.A. inculpatei T.M. (operatoarea contului SC A.W. SRL) și i-a solicitat să suplimenteze disponibilul din carnetul de C.E.C. - uri folosit la emiterea primului C.E.C. nr. B. 2. 066404 (19 august 1992), dar și să consemneze în fals pe cotorul C.E.C. - ului menționat suplimentarea disponibilului cu data de 14 august 1992 (dată trecută de S.G. la rubrica respectivă pe cotor).
Deși știa că la 24 august 1992 conducerea băncii a sesizat poliția în legătură cu acest C.E.C., inculpata T.M. a aplicat ștampila și a semnat pe cotorul C.E.C. - ului B. 2. 066404, confirmând disponibilul.
Apoi, inculpata T.M. a luat legătura cu B.R.D., sucursala Slobozia și a constatat că, C.E.C. - ul nr. B. 460439 emis de inculpatul I.A. nu avea disponibil în cont, aflând totodată că inculpata S.G. a emis un nou C.E.C. (B. 2. 066405) tot fără disponibil, dar care se acopereau unele pe altele.
Dându-și seama că a fost indusă în eroare cu privire la C.E.C. - ul B. 460439 (emis de I.A.), pe baza căruia falsificase cotorul C.E.C. - ului nr. B. 2. 066404 (emis de S.G.) și suplimentase rubrica privind disponibilul, inculpata T.M. a informat imediat conducerea băncii și apoi a căutat-o pe inculpata S.G. căreia i-a retras în aceeași zi, carnetul de C.E.C. - uri.
Fila C.E.C. B. 2. 066404 emisă de inculpata S.G. la 19 august 1992 (pentru prima dată), a fost depusă de inculpatul I.A. cu borderoul de încasare la B.C.I.Ț. București în aceeași zi (19 august 1992). Operatoarea contului C.C. (soția inculpatului C.A.), încălcându-și obligațiile de serviciu a avizat plata C.E.C. - ului în ziua în care a primit instrumentul de plată, dispunând transferul sumei de 176.000.000 lei în contul carnetului C.E.C. aparținând inculpatului I.A., carnet din care acesta a emis 3 file C.E.C. în valoare totală de 200.000.000 lei la data de 11 august 1992, suma de 174.000.000 lei a fost folosită de inculpatul I.A. pentru a plăti cantitatea de zahăr către SC F.S. SRL Constanța.
Față de această stare de fapt (reținută atât în actul de trimitere în judecată, cât și de instanțe), se impune concluzia că inculpații C.A. și S.G. nu au cunoscut nici un moment modul în care a acționat inculpatul I.A. pentru a-și apropia suma de 174.000.000 lei cu care a plătit pe furnizorul inițial al zahărului SC F.S. Constanța. Cei doi nu au știut că inculpatul I.A. a emis C.E.C. - urile în contul propriei sale societăți și au fost încredințați că acesta nu va folosi C.E.C. - ul emis de S.G. pentru a induce în eroare B.C.I.Ț. București și a încasat nejustificat de la această bancă, suma de 174.000.000 lei.
Ca atare, inculpații C.A. și S.G. nu au săvârșit nici o activitate specifică laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune și nici nu au ajutat în mod deliberat pe inculpatul I.A. să înșele B.C.I.Ț. București pentru a obține necuvenit o sumă de bani, ceea ce impune (prin înlăturarea dispozițiilor de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale) achitarea acestor doi inculpați pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), respectiv art. 26 raportat la art. 20 și 215 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub acest aspect recursurile lor fiind întemeiate.
La rândul său, inculpatul I.A. a săvârșit infracțiunea unică de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 13 C. pen., întrucât întreaga sa activitate infracțională (de emitere de C.E.C. - uri între băncile la care societatea sa avea conturi și folosire a C.E.C. - ului fără acoperire emis de S.G.) a avut drept scop inducerea în eroare a B.C.I.Ț. București și încasarea fără drept de la această bancă a sumei de 174.000.000 lei.
În consecință, având în vedere recursul parchetului (inculpatul retrăgându-și recursul) se constată că acesta este întemeiat sub aspectul menționat, astfel că, va fi admis și înlăturându-se prevederile legale pe baza cărora s-a încetat procesul penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale pentru cele două infracțiuni de înșelăciune și tentativă la această infracțiune, se va constata săvârșirea unei singure infracțiuni, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 13 C. pen. Evident, pentru această faptă se va dispune încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, comiterea faptei având relevanță numai referitor la modul de soluționare a acțiunii civile.
În ce privește pe inculpatul C.A., din probele dosarului, rezultă că acesta a determinat-o, cu intenție pe inculpata S.G. să emită primul C.E.C. fără acoperire, prezentându-l pe inculpatul I.A. drept unchiul său și un prosper și serios om de afaceri și convingând-o totodată că acesta nu va folosi C.E.C. - ul fără acoperire (falsificat la rubrica „disponibil în cont”). Această activitate infracțională îmbracă forma instigării la infracțiunea de falsificare de monedă sau alte valori, prevăzută de art. 25 raportat la art. 282 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. și nu de complicitate la această infracțiune, cum greșit s-a reținut.
Și sub acest aspect recursul inculpatului este întemeiat, astfel că, în temeiul art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice din art. 26 raportat la art. 282 alin. (1) și (2) C. pen., în art. 25 raportat la art. 282 alin. (1), cu aplicarea art. 13 din același cod, text în baza căruia inculpatul C.A. va fi condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
Față de perioada mare de timp scursă de la data comiterii faptei, împrejurarea că inculpatul a fost arestat preventiv un an și a avut o comportare procesuală bună, se apreciază că există elementele necesare pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării acestei pedepse, prin aplicarea art. 81 și art. 83 C. pen.
Referitor la infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale [(art. 288 alin. (1) C. pen.)] și instigare la infracțiunea de uz de fals [(art. 31 raportat la art. 281 teza I C. pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedepse grațiate condiționat în baza Legii nr. 137/1997, se va constata că pentru aceste fapte a intervenit prescripția răspunderii penale, astfel că, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) și art. 10 lit. g) C. proc. pen., se va dispune încetarea procesului penal)].
Se constată totodată, că recursurile inculpatelor T.M. și S.G. ce vizează infracțiunea de favorizare a infractorului [(art. 264 alin. (2) C. pen.)], respectiv instigare la această infracțiune [(art. 25 raportat la art. 264 alin. (2) C. pen.)], sunt întemeiate, în sensul că faptele comise de aceste inculpate nu realizează elementele constitutive a acestor infracțiuni.
Inculpata T.M. nu a dat vreun ajutor inculpatei S.G. pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală care nici nu era începută la vremea respectivă. Inculpata S.G. a fost convinsă că C.E.C. - ul emis de I.A. este valabil și are acoperire în cont, iar inculpata T.M. după ce a operat suplimentarea contului s-a informat imediat la B.R.D., sucursala Slobozia și a luat de îndată măsurile necesare, în sensul că a anunțat conducerea băncii despre emiterea filelor C.E.C. fără acoperire și a retras carnetul de C.E.C. - uri de la inculpata S.G.
În consecință, se vor admite recursurile inculpatelor, se va înlătura dispoziția de încetare a procesului penal pentru aceste infracțiuni ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale și se va dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În rezolvarea laturii civile a procesului penal, instanțele au obligat pe inculpații I.A., C.A., S.G. și T.M., în solidar inculpații I.A. și S.G. în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC H. Slobozia și SC H.T.C. SRL Brașov, la plata prejudiciului în sumă de 452.783.958 lei către partea civilă B.C.I.Ț. București.
Totodată, prin încheierea din 5 martie 1998, Tribunalul București a instituit un sechestru asigurator asupra bunurilor inculpaților I.A. și S.G. și a părților responsabile civilmente SC H. Slobozia și SC A.W. SRL Brașov.
Acest mod de soluționare a laturii civile este greșit.
Este de observat nai întâi că, „partea responsabilă civilmente” SC H.T.C. Brașov nu are nici o legătură cu cauza de față.
Din actele depuse de această societate încă din timpul judecării fondului cauzei, rezultă că inculpata S.G., la data săvârșirii faptelor, august 1992 era asociat unic la SC A.W. SRL Brașov.
La data de 16 iunie 1997, inculpata a cesionat 19 părți sociale din capitalul social al SC A.W. SRL Brașov numitului H.M. și prin contractul de societate, cedenta a declarat că pentru pierderile suferite de societate imputabile unuia dintre asociați, partea responsabilă va suporta prejudiciul respectiv.
Ulterior, la 18 decembrie 1997, S.G. a cesionat și ultima parte socială deținută la A.W. SRL Brașov către H.M., ocazie cu care a schimbat și sediul social al persoanei juridice, cedentul asumându-și responsabilitatea tuturor actelor și faptelor săvârșite până la data cesiunii.
Apoi, după cum s-a arătat, numai inculpatul I.A. a săvârșit infracțiunea de înșelăciune (singura infracțiune de prejudiciu) așa încât, numai acest inculpat este ținut să acopere prejudiciul produs B.C.I.Ț. București, între faptele săvârșite de ceilalți inculpați și prejudiciu neexistând vreun raport de cauzalitate.
Ca atare, și sub acest aspect recursurile inculpaților sunt întemeiate și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârilor pronunțate, a înlăturării sechestrului asigurator dispus cu privire la bunurile inculpatei S.G. și SC A.W. SRL Brașov și a înlăturării obligării inculpaților C.A., S.G. și T.M., precum și a părții responsabile civilmente SC H.T.C. SRL Brașov de la plata prejudiciului.
Totodată, se constată că recursul părții responsabile civilmente SC H.T.C. SRL Brașov care nu a avut apel în cauză, este așadar inadmisibil.
Întrucât, de la data comiterii faptelor și până la judecarea definitivă a cauzei a trecut o lungă perioadă de timp (pentru multe dintre infracțiuni intervenind prescripția răspunderii penale), majorarea pedepsei aplicată inculpatului I.A. nu se impune, acest inculpat aflându-se în prezent arestat în alte cauze.
Partea responsabilă civilmente va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat, iar onorariile pentru avocații din oficiu se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații C.A., S.G. și T.M. împotriva deciziei penale nr. 352/ A din 25 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind și pe inculpatul I.A.
Casează decizia atacată și sentința penală nr. 591 din 19 septembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, cu privire la încadrarea juridică dată unor fapte comise de inculpați, la greșita condamnare a acestora pentru unele infracțiuni, la modul de individualizare a pedepselor și de soluționare a laturii civile, astfel:
- pentru inculpatul I.A.:
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen. și tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 și art. 124 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru acest fapt, constatând că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
Constată că inculpatul a fost arestat preventiv în cauză, în perioada de la 2 iunie 1997, la 18 august 1998.
Constată că inculpatul este arestat în prezent în altă cauză.
- pentru inculpatul C.A.:
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., privind infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 13 C. pen. și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru această infracțiune.
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din complicitate la infracțiunea de falsificare de monedă și alte valori, prevăzută de art. 26 raportat la art. 282 alin (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., în instigare la infracțiunea de falsificare de monedă și alte valori, prevăzută de art. 25 raportat la art. 282 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b) și c) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Face aplicarea prevederilor art. 359 C. proc. pen. și atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
Înlătură dispozițiile art. 1 și art. 10 din Legea nr. 137/1997 privind grațierea pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. și instigare la infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 31 raportat la art. 291 teza I C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 și art. 124 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 31 C. pen., raportat la art. 291 teza I C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., constatând că în cauză a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
Constată că inculpatul a fost arestat preventiv de la 2 iunie 1997, la 16 iulie 1998.
- pentru inculpata S.G.:
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., privind complicitatea la tentativa la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen. și art. 13 C. pen. și de instigare la infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 25 raportat la art. 264 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpată pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 74 - art. 76 C. pen. și art. 25 raportat la art. 264 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
Constată că inculpata a fost arestată preventiv de la 4 aprilie 1996, la 16 octombrie 1998.
- pentru inculpata T.M.:
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu privire la infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d C. proc. pen., achită pe inculpată pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
Dispune ridicarea sechestrului asigurător dispus prin încheierea din 5 martie 1998 a Tribunalului București, asupra bunurilor inculpatei S.G., precum și a părții responsabile civilmente A.W. S.R.L. Brașov.
Înlătură dispoziția de obligare a inculpaților C.A., S.G. și T.M. și a părții responsabile civilmente S.C. H.T.C. S.R.L. Brașov de la plata prejudiciului în sumă de 452.783.958, către partea civilă B.C.I.Ț. București.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Onorariile de avocat, în sumă de câte 300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpaților I.A. și S.G., se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Respinge, ca inadmisibil recursul declarat de partea responsabilă civilmente S.C. H.T.C. S.R.L. Brașov împotriva deciziei sus-menționate.
Obligă recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2003.