Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 11 din 18 februarie 2002, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul N.I. la 12 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complimentară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) și i), cu aplicarea art. 74 și a art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din aceeași infracțiune, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) și i), cu aplicarea art. 73 lit. b), a art. 74 și a art. 76 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen.
Totodată, s-a făcut aplicarea și a art. 67 C. pen., referitor la pedeapsa complimentară a degradării militare.
Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată P.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză și inculpatul a fost obligat la plata, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 8.990.652 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București, la această sumă adăugându-se dobânda legală aferentă.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt.
Începând cu anul 1999, când părinții au divorțat, familia inculpatului era măcinată de dese conflicte, generate de comportarea șicanatorie și violentă a lui N.N. care, pentru fapte imaginare, fie le-a intentat procese de evacuare fostei soții, fiicei și soțului acesteia, fie s-a adresat cu plângeri penale, motive de frecvente certuri.
Inițial, inculpatul a ales să locuiască cu mama sa, dar pentru că tatăl răspândise zvonul că el întreținea relații intime cu mama, s-a mutat cu el, adesea fiind supus batjocurii pe ideea că nu este în stare nici să se însoare.
În anii 2000 – 2001, N.N. intrase în relații mai apropiate cu un nepot, acestuia promițându-i că-i va dona casa după ce-și va goni fiul.
În acest context, în ziua de 31 iulie 2001, după ce și-a ajutat un consătean să construiască un perete, timp în care consumase alcool, inculpatul, odată venit acasă, a constatat că tatăl său îi demontase patul și-l scosese în curte. Amintindu-și de amenințarea că va fi izgonit din casă, inculpatul a luat rama din lemn a patului, s-a dus cu ea în stradă unde tatăl său se afla așezat pe bancă și i-a trântit-o în față.
Iritat, și-a lovit tatăl, l-a doborât la sol, a continuat să-l lovească cu picioarele și i-a târât trupul în curtea casei, aici continuând să-l lovească cu o lopată, a cărei coadă, la un moment dat, s-a rupt.
Agresiunea asupra lui N.N. a încetat la sosirea la fața locului, a organelor de poliție.
Decesul victimei a avut loc la 6 august 2001, Raportul de constatare medico-legală reținând că moartea a fost violentă și s-a produs prin insuficiență cardio-respiratorie survenită în evoluția unui traumatism cranio-facial grav cu fractură dijuncție nazo-orbitală bilaterală- pe fondul unor afecțiuni cronice preexistente: ateroscleroză sistemică, cardiomegalie cu miocardoscleroză (difuză și disecantă) și fenomene de insuficiență cardiacă cronică, nefrită cronică interstițială, sclerolipomatoză pancreatică.
S-a mai reținut că leziunile traumatice decelate la autopsie s-au produs prin lovire cu și de corp dur, în cadrul unei agresiuni.
Împotriva sentinței, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpatul N.I.
Apelul declarat de parchet a fost motivat pe considerentul că, în cauză, nefondat, s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 74 și ale art. 76 C. pen., cu consecința netemeiniciei pedepsei.
În apelul său, inculpatul a criticat hotărârea tot pentru netemeinicia pedepsei aplicate.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 396 din 9 iulie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, a desființat sentința, a înlăturat aplicarea art. 74 și a art. 76 C. pen. și în baza art. 174 și art. 175 lit. c) și i) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 15 ani închisoare.
Prin aceeași decizie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Nemulțumit de hotărârea pronunțată de instanța de apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, motivele invocate fiind nelegala stabilire a situației de fapt, în opinia sa impunându-se reținerea circumstanței atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și a art. 74 și art. 76 din același cod, cu consecința reducerii pedepsei.
Recursul declarat de inculpat este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Existența stării de puternică tulburare la care se referă art. 73 lit. b) C. pen., trebuie verificată în raport cu momentul în care inculpatul a săvârșit fapta, iar nu cu împrejurări ulterioare, ce nu au relevanță; gradul de intensitate a tulburării se apreciază ținându-se seama, în concret, de persoana făptuitorului, de circumstanțele în care s-au comis faptele, de relația în care el s-a aflat și a reacționat.
În cauză, inculpatul cunoștea de mai mult timp că tatăl său, fire violentă și cu o comportare șicanatorie față de el și mama sau sora sa, intenționa să-l determine să părăsească domiciliul. Simpla constatare că-i scosese patul în curte, victima, la data săvârșirii faptei, neaducându-i nici o injurie sau neproferând la adresa sa nici o imputare care să-l fi provocat, nu justifică reținerea circumstanței atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Pe de altă parte însă, circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute cu titlu enunțiativ în art. 74 C. pen., sau unele dintre împrejurările detaliate ca atare în textul de lege, în cauză, sunt incidente, respectiv conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea sa în cursul procesului.
Recunoașterea circumstanțelor atenuante fiind de atributul instanței de judecată, deci lăsată la aprecierea acesteia, se reține că a fost motivată de prima instanță prin prisma materialului probator administrat nemijlocit în faza cercetării judecătorești.
Ca atare, pentru acest motiv, recursul declarat de inculpat fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va fi admis, se va casa decizia instanței de apel și se va respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași împotriva sentinței, hotărâre ce se va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 396 din 9 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași împotriva sentinței penale nr. 11 din 18 februarie 2002 a Tribunalul Călărași.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 8 august 2001, la 25 martie 2003.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2003.