Hearings: February | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1501/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2003.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 582 din 20 iunie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpații:

S.A. la:

- două pedepse de câte 5 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa pe care acesta urmează să o execute s-a dedus timpul reținerii și arestării preventive de la 23 ianuarie 2002, la zi.

G.P.C. la:

- două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 5 ani închisoare.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa pe care acesta urmează să o execute a dedus timpul arestării preventive de la 24 ianuarie 2002, la zi.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpați a instrumentelor folosite la săvârșirea infracțiunilor, aflate la Camera de Corpuri Delicte a Secției 9 Poliție.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., inculpații au fost obligați, în solidar, să plătească părții civile R.C. suma de 100 milioane lei cu titlu de daune morale.

S-a luat act că partea vătămată T.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Diferit, inculpații au fost obligați să plătească statului suma de câte 3.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

La data de 23 ianuarie 2002, în jurul orelor 17,00, ofițerul de serviciu din cadrul Secției 9 Poliție a fost sesizat telefonic de locatarii blocului A. 4, despre faptul că, în seara aceleiași zile, au imobilizat un individ care făcea parte dintr-un grup de tineri care încercau să forțeze ușa de acces de la apartamentul 12, din acel bloc.

Urmare a acestei sesizări, un echipaj de poliție s-a deplasat la locul indicat unde au constatat că locatarii imobilului imobilizaseră un individ, identificat ulterior în persoana inculpatului S.A. și despre care persoanele de față și anume, R.S.V., R.C. și C.A. afirmau că făcea parte dintr-un grup de tineri care încercau să forțeze butucul de la yala apartamentului 12 și care abandonase un fes de culoare neagră în interiorul căruia au găsit mai multe obiecte între care o șurubelniță, un briceag, o pilă și o foarfecă.

Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că ușa apartamentului nr. 12, aparținând familiei T.S., prezintă urme de forțare la nivelul broaștei cu butuc, în sensul că două dintre șuruburile sildului lipseau, sildul fiind dislocat de pe ușă în partea de jos, iar pe furnirul ușii s-au constatat mai multe zgârieturi.

De asemenea, în fața ușii apartamentului, pe hol, s-au descoperit instrumente specifice activității de efracționare a ușilor apartamentelor (teu, chei fixe și mobile, briceag, șurubelnițe, precum și mănuși textile de culoare neagră).

În vederea stabilirii activității infracționale a inculpatului S.A. s-a procedat la conducerea lui la sediul Secției 9 de Poliție.

Ulterior, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la săvârșirea faptelor a participat și inculpatul G.P.C.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații S.A. și G.P.C. pe care au criticat-o cu privire la:

- încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de tentativă la infracțiunea de furt, întrucât intenția lor a fost de a fura, fără însă a folosi acte de violență în momentul în care au fost surprinși de către locatarii blocului;

- greșita reținere în sarcina lor a două fapte de tentativă la infracțiunea de tâlhărie, ori furt (dacă nu se va admite prima critică formulată), deoarece ei au săvârșit o singură asemenea faptă;

- greșita obligare la plata de daune morale către partea civilă R.C. care, față de fapta comisă, nu se justifică.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 575 din 12 septembrie 2002, a admis apelurile declarate de inculpații S.A. și G.P.C., a desființat în parte hotărârea primei instanțe și, rejudecând cauza în fond a decis:

- înlăturarea art. 33 șu art. 34 C. pen. și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea celor doi inculpați pentru o tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen.;

- menținerea pedepselor, de câte 5 ani închisoare, aplicată fiecăruia dintre inculpați pentru o singură tentativă la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen.;

- înlăturarea obligării inculpaților, în solidar, la plata daunelor morale către partea civilă R.C.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și s-a dedus, în continuare, pentru fiecare inculpat, timpul reținerii și arestării preventive, la zi.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că „Din întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă că, inculpații au încercat să pătrundă prin efracție în apartamentul părții vătămate T.S., pentru a sustrage bunuri, însă datorită zgomotelor provocate s-au sesizat vecinii din bloc, situație în care aceștia au încercat să părăsească în fugă locul faptei, dar în urmărirea lor au plecat cei doi frați R.”, iar „Între etajele 2 și 3 din bloc, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul G.P.C. l-a îmbrâncit puternic și l-a trântit pe scări pe R.C., iar inculpatul S.A. pe scările de la etajele 1 și 2, pentru a-și asigura scăparea l-a lovit cu capul în piept pe R.S.V., care însă a reușit să-l imobilizeze pe inculpat”, și care „Împreună cu alți vecini l-a predat organelor de poliție, celălalt inculpat reușind să fugă”.

În continuarea motivării, s-a arătat că „În raport de aceste circumstanțe reale în care inculpații au comis faptele, care au încercat să fure bunuri mobile, dintr-un apartament, dar fiind surprinși de locatari au lovit fiecare în mod separat, pe câte unul din frații R., fapta comisă de fiecare inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., împrejurări față de care, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile privind concursul de infracțiuni și se va dispune achitarea fiecărui inculpat pentru cea de-a doua infracțiune de tentativă la tâlhărie, reținută în sarcina lor”, cu menținerea pedepselor aplicate de prima instanță pentru cealaltă tentativă la infracțiunea de tâlhărie.

În ce privește cea de a doua critică, respectiv obligarea inculpaților la plata de daune morale către partea civilă R.C. s-a arătat că este întemeiată, întrucât „nu au fost motivate și susținute de partea civilă și care nu se justifică în raport de faptele comise de inculpați și urmările acestora”, astfel încât, se impune exonerarea lor la plata acestora.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații S.A. și G.P.C. pe care, prin motive comune de casare, au criticat-o referitor la încadrarea juridică a faptei în sensul că în mod greșit au fost condamnați pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, în realitate fapta lor întrunind elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de furt, deoarece intenția lor a fost de a fura bunuri din apartamentul părții vătămate, fără însă a folosi acte de violență.

În subsidiar, dacă nu se va primi prima critică, să se dispună reducerea pedepselor pe care le consideră că sunt prea severe.

Diferit, inculpatul S.A. a mai susținut că fapta sa ar mai putea fi încadrată eventual, în tentativă la infracțiunea de furt și infracțiunea de lovire.

Recursurile declarate de inculpați sunt fondate în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta.

Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că instanțele au reținut, corect vinovăția inculpaților, iar faptele comise de aceștia, cu corectura adusă la instanța de apel, au fost încadrate în textele de lege corespunzătoare, pentru care le-a aplicat pedepse just individualizate.

Întrucât critica formulată de inculpați, privind încadrarea juridică a faptei a format motiv de casare și la instanța de apel, având în vedere că motivarea dată de aceasta a fost expusă pe larg în prezenta decizie și că este conformă situației de fapt reținută în cauză, se apreciază că reluarea și reiterarea acestor argumente nu se mai impune.

În ce privesc pedepsele aplicate inculpaților se constată că nu pot fi considerate severe, la individualizarea acestora ținându-se seama de criteriile arătate în art. 72, iar executarea lor în limitele stabilite sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.

Analizând însă, decizia atacată din oficiu, în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile declarate de inculpați sunt fondate pentru un alt motiv și anume acela al neaplicării dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la tentativa la infracțiunea de tâlhărie comisă în varianta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.

Potrivit art. 13 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale și aplică legea cea mai favorabilă.

Din actele și lucrările de la dosar, rezultă că inculpații au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați la data de 23 ianuarie 2001, dată la care erau aplicabile dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. și pentru care limitele de pedeapsă erau între 5 și 20 ani închisoare.

Ulterior, mai precis, la data de 18 aprilie 2002, a intrat în vigoare Legea nr. 169, prin care au fost modificate unele dispoziții C. pen. între care și art. 211 alin. (2)

Urmare a acestor modificări a fost introdus art. 211 alin. (21), iar agravanta prevăzută în aceeași reglementare la lit. a) a fost trecută la noul aliniat introdus, respectiv 21 purtând aceeași literă, dar pentru care limitele de pedeapsă aplicabile au fost stabilite între 7 și 20 ani închisoare.

Din cele arătate rezultă că în cauză, față de modificările aduse Codului penal, privind tentativa la infracțiunea de tâlhărie, în varianta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., reținută în sarcina celor doi inculpați, care prevedea un minim mai redus al pedepsei în raport cu noua reglementare, în cauză se impunea aplicarea art. 13 C. pen., deoarece legea veche le era mai favorabilă sub aspectul limitei minime aplicabile.

Deși aceste dispoziții legale erau aplicabile la data judecării apelurilor declarate de inculpați, în mod nejustificat, instanța de apel nu a făcut aplicarea lor (art. 13 C. pen.).

În consecință, pentru considerentele ce preced urmează a se constata că recursurile declarate de inculpații S.A. și G.P.C. sunt întemeiate, dar numai în ce privește omisiunea aplicării dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la tentativa la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută la lit. a) a art. 211 alin. (2) C. pen., sens în care se va casa, atât decizia atacată, cât și hotărârea primei instanțe, cu menținerea pedepselor aplicate celor doi inculpați care au fost just individualizate, cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen., pedepse care sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen., urmând a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursurile declarate de inculpații G.P.C. și S.A. împotriva deciziei penale nr. 575 din 12 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 582 din 20 iunie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la tentativa la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.

Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 13 C. pen. și menține pedepsele aplicate celor doi inculpați.

Deduce din pedepsele aplicate, timpul reținerii și arestării preventive de la 23 ianuarie 2002, la 25 martie 2003, pentru inculpatul S.A. și arestarea preventivă de la 24 ianuarie 2002, la 25 martie 2003, pentru inculpatul G.P.C.

Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.A., se va plăti din fondul Ministerul Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2003.