Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 989 din 17 octombrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul L.I. la 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. c) C. pen. și art. 80 din același cod.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 784 din 29 iunie 2001 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin neapelare la 10 iulie 2001 și a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în cauză, în final, inculpatul având de executat 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsă, prevenția inculpatului de la 27 mai 2002, la zi, respectiv 17 octombrie 2002 și de la 8 martie 2000 la 13 martie 2000.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., cu referire la art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpat a cantităților de 0,820 gr. și 7,970 gr.heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, depuse la I.G.P., Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța de fond a reținut că în data de 27 mai 2002 inculpatul L.I. a fost depistat deținând cantitatea de 0,92 gr. heroină, în vederea comercializării.
Raportul de constatare tehnico-științifică a reținut că, substanța de culoare bej găsită asupra inculpatului conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, pe care o consideră prea severă.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 838/ A din 16 decembrie 2001, a respins apelul declarat de inculpat, ca nefondat, cu motivarea că analiza materialului probator administrat în cauză, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând o justă încadrare juridică faptei și procedând la o eficientă individualizare a pedepsei, în raport de gravitatea faptei săvârșite, modul și împrejurările în care a fost comisă, urmările ei, dar și datele ce privesc persoana inculpatului,care a demonstrat perseverență infracțională, săvârșind fapta dedusă judecății în stare de recidivă postcondamnatorie, a avut o atitudine sinceră și cooperantă pe tot parcursul procesului penal.
În termenul legal, decizia a fost atacată cu recursul declarat de inculpatul L.I., care o consideră netemeinică, criticând-o pentru același motiv invocat și în apel și anume, pedeapsa aplicată este prea aspră și solicită reducerea ei, dându-se o eficiență mai mare dispozițiilor art. 74 C. pen.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
În acest sens, la stabilirea și menținerea pedepsei de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., instanțele au luat în considerare în mod judicios criteriile generale de individualizare a sancțiunii penale, prevăzute art. 72 C. pen., în cadrul cărora un loc aparte îl ocupă aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, care este deosebit de ridicat, aducând atingere sănătății publice, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a fost cooperant și a avut o atitudine sinceră, comițând insă fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind condamnat anterior pentru același gen de infracțiuni (astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar și evidență operativă).
Așa cum a reținut în mod corect și instanța de control judiciar, având în vedere că pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului de prima instanță, este coborâtă, în mod substanțial, sub minimul special de 10 ani închisoare, prevăzut de lege, a reduce și mai mult această pedeapsă, astfel cum se solicită în recurs, ar însemna să nu se mai realizeze scopul preventiv și educativ, cerut de dispozițiile art. 52 C. pen.
În consecință, secția penală, a Curții Supreme de Justiție, constatând neîndeplinite condițiile referitoare la cazul de recurs invocat și nici a celor privind motivele care se iau în considerare din oficiu, astfel cum menționează dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge recursul, ca nefondat, va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 8 martie 2000, la 13 martie 2000 și de la 27 mai 2002, la 25 martie 2003 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei nr. 838/ A din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 8 martie 2000, la 13 martie 2000 și de la 27 mai 2002, la 25 martie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2003.