Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1055 din 12 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul S.M. împotriva sentinței penale nr. 598/2000 a Tribunalului București, secția I penală.
Revizuientul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că revizuientul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 598 din 25 aprilie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, la 8 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complimentară prevăzută de art. 64 lit. a) și b), cu referire la art. 65 C. pen.
S-a mai reținut că, motivul invocat de revizuient, în sensul că expertiza psihiatrică a avut loc la 3 ani după săvârșirea faptei, că s-a stabilit o greșită încadrare juridică pe baza unei expertize medico-legale incorecte, că nu au fost audiați toți martorii din lucrări, nu se regăsesc în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., motiv pentru care a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul care a reiterat motivele de la prima instanță.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 817 din 13 decembrie 2002, a respins ca nefondat apelul condamnatului, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul, care a solicitat admiterea recursului, pentru aceleași motive din apel.
Recursul este nefondat.
În urma examinării din oficiu a cauzei potrivit art. 3859 C. proc. pen., se constată că soluția este legală și temeinică, deoarece aspectele invocate de condamnat nu se încadrează în situațiile pentru care se poate cere revizuirea hotărârilor penale, prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul revizuient S.M. să fie respins, dispunându-se în sensul celor ce se vor arăta în dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 817 din 13 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă pe condamnat să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2003.