Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 304 din 29 iulie 2003, Tribunalul Prahova, în baza art. 211 alin. (2) lit. b), c), și alin. (21 lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. A aplicat prevederile art. 71 și 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 6 martie 2003 la zi.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat prin restituire.
Tribunalul a reținut că, în noaptea de 5 martie 2003, în loc public, inculpatul P.M., ajutat fiind de inculpatul minor R.I. care asigura paza, prin violență, a deposedat pe partea vătămată C.M. de o serie de bunuri personale și de suma de 720.000 lei. Partea vătămată a reclamat imediat fapta, iar organele de poliție l-au prins în scurt timp pe inculpat având asupra sa bunurile sustrase, care au fost restituite părții vătămate.
Prin decizia penală nr. 488 din 5 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații P.M. și R.I., menținând hotărârea primei instanțe.
Ambele apeluri au vizat greșita individualizare a pedepsei, solicitându-se reducerea pedepselor aplicate celor doi inculpați.
Curtea de apel, prin decizia menționată, a considerat că pedepsele au fost corect individualizate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen.
Inculpatul P.M. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând reducerea pedepsei, prin aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen.
Recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează:
Dispozițile art. 74 C. pen. conțin împrejurări care pot constitui circumstanțe atenuante și care, evident, pot fi sau nu avute în vedere de instanțe în raport cu alte împrejurări de fapt ori personale referitoare la inculpat.
Înalta Curte constată că ambele instanțe au avut în vedere, la stabilirea pedepsei de 8 ani închisoare, și persoana inculpatului care este infractor primar, pedeapsa fiind orientată spre minimul special al pedepsei (7 ani închisoare). Totodată s-a ținut seama de circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., fapta fiind comisă împreună cu un minor.
Înalta Curte constată că neacordarea circumstanțelor atenuante de către instanțe corespunde gravității deosebite a faptei de tâlhărie săvârșită de inculpat, iar stabilirea unei pedepse orientate spre minimul special al pedepsei reprezintă o corectă individualizare a pedepsei în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 martie 2003 la zi.
Conform art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorarul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 488 din 5 noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 martie 2003 la 19 martie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2004.