Asupra conflictului negativ de competență de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 123 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți împotriva sentinței penale nr. 760 din 9 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în Dosarul nr. 4590/285/2011 în favoarea Tribunalului Suceava.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 760 din 09 decembrie 2011 a Judecătoriei Rădăuți s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți privind luarea măsurii de siguranță a internării medicale a făptuitorului P.G.
Instanța de fond, pentru a hotăra astfel, a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți sub numărul 4590/285/2011 Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a solicitat în temeiul art. 114 alin. (1) C. pen. ca în baza art. 112 lit. b) C. pen. să se dispună luarea măsurii de siguranță a internării medicale față de făptuitorul P.G. față de care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe faptă prev. și ped. de art. 180 alin. (11) C. pen. constând în aceea că în seara zilei de 06 martie 2011 acesta i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioare în zona capului părții vătămate P.Ș. determinând transportarea acestuia la Spitalul Rădăuți pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Instanța de fond a apreciat că măsura internării medicale nu se poate lua față de făptuitorul care nu era iresponsabil la momentul săvârșirii faptei ci doar prezenta tulburări de comportament ce constituie simple elemente de individualizare a pedepsei.
Împotriva sentinței penale nr. 760 din 09 decembrie 2011 a Judecătoriei Rădăuți a declarat recurs Parchetul de pe lângă această instanță criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, însă la termenul de judecată din 8 februarie 2012 s-a pus în discuție și excepția necompetenței a Curții de Apel Suceava de a soluționa prezentul recurs.
În acest sens, s-a reținut că potrivit art. 27 alin. (3) C. proc. pen., Tribunalul, ca instanță de recurs judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Cum în speță era vorba despre o infracțiune care se judecă la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, respectiv lovire prevăzută de art. 180 alin. (11) C. pen., era firesc ca și recursul ce vizează o cerere accesorie legată de o astfel de infracțiune să fie judecat tot de către Tribunal.
Prin decizia penală nr. 61 din 16 martie 2012, Tribunalul Suceava, în baza art. 39 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 27 pct. 3 C. proc. pen. a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava de soluționare a prezentului recurs.
În baza art. 42 alin. (1) C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava.
În baza art. 43 alin. (1), (3) C. proc. pen. a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat instanța ierarhic superioară comună, Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării.
În motivarea deciziei, s-a reținut că prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, a fost modificat art. 27 pct. 3 C. proc. pen. care reglementează competența Tribunalului ca instanță de recurs, și art. 281 pct. 3 C. proc. pen., care reglementează competența Curții de Apel ca instanță de recurs.
Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate a rezultat că, în ceea ce privește competența de soluționare a recursului în materie penală, prin modificările aduse C. proc. pen., Curtea de Apel a dobândit o competență generală, iar Tribunalul, o competență specială, limitată la cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
Împrejurarea că infracțiunea pentru care s-au efectuat cercetări de către organul de urmărire penală, care a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală, face parte din categoria acelora pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, nu are relevanță sub aspectul stabilirii instanței competente să soluționeze recursul declarat în cauză, în condițiile în care hotărârea atacată este o sentință pronunțată în prima instanță de către judecătorie, care nu face parte din categoria celor care, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, pot fi atacate cu recurs la Tribunal.
Analizând actele aflate la dosar, Înalta Curte constata că potrivit disp. art. 27 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr, 202/2010, „Tribunalul, ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (…)”.
Or, în speță fiind vorba despre o infracțiune care se judecă la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, respectiv lovirea sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. (11) C. pen., în această situație este logic ca și recursul ce vizează o cerere accesorie legată de o astfel de infracțiune să fie judecat tot de către Tribunal.
Așa fiind, Înalta Curte urmează a stabili competenta de soluționare a cauzei privind pe petentul P.G., în favoarea Tribunalului Suceava, instanță căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul P.G. în favoarea Tribunalului Suceava, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 iulie 2012.