Hearings: February | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1555/2004

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 martie 2004.

            Asupra recursului de față:

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr. 195 din 21 octombrie 2003 Tribunalul Teleorman a respins, ca nefondată, cererea de revizuire, formulată de condamnatul B.C.V.  împotriva sentinței penale nr. 26 din 16 martie 1998 pronunțată de Tribunalul Teleorman cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

            Petentul condamnat a cerut revizuirea sentinței prin care a fost condamnat la 18 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav și relații sexuale între persoane de același sex susținând existența unor împrejurări noi, necunoscute de instanțe invocând prevederile art. 394 C. proc. pen.

            Împotriva acestei hotărâri condamnatul a formulat apel cerând reducerea pedepsei pe care o consideră prea mare.

            Prin decizia penală nr. 7/A din 13 ianuarie 2000 Curtea de Apel București, secția a II–a penală a respins, ca nefondat apelul declarat de condamnat.

            Împotriva deciziei pronunțată de instanța de control judiciar, condamnatul, a formulat  recurs, reiterând același motiv și anume reducerea pedepsei.

            Recursul este nefondat.

            Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că, motivul invocat, care vizează reducerea pedepsei nu se regăsește între cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

            În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat conform art. 38515  pct.1 lit. b) C. proc. pen. cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat în temeiul art.192 alin. (2) C. proc. pen.

    

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.C.V. împotriva deciziei penale nr. 7/A din 13 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

            Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

            Definitivă.

            Pronunțată, în ședință publică, azi 19 martie 2004.