Hearings: February | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1562/2003

Pronunțată, în ședință publică, azi 27 martie 2003.

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 344 din 14 februarie 2001, Judecătoria Arad a condamnat pe inculpatul B.A.T. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. și la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2), 4 C. pen., a contopit pedepsele stabilite și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante, fixând un termen de încercare de 4 ani, făcând și aplicarea art. 83 C. pen.

Prin aceeași hotărâre, în latura civilă, a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.M. SA Cluj Napoca, să plătească părții civile K.M. 429.000 lei daune morale materiale și 2.000.000 lei daune morale, iar părții civile H.E. 10.000.000 lei daune morale și daune materiale.

S-a reținut că, la 1 septembrie 1998, pe drumul național 671, pe care se formase o coloană de mașini, conducătorul auto P.I., cu autoturismul marca Toyota Camry, s-a angajat regulamentar în depășirea auto ARO, aflat în fața sa.

Înainte de borna kilometrică la km 34, pe direcția Arad spre Timișoara, fără a fi sesizat manevra regulamentară de depășire efectuată de P.I., inculpatul B.A.T., cu autoturismul ARO, a intrat în depășirea unui autocamion aflat în fața sa, intrând astfel în coliziune cu autoturismul Toyota, aflat deja în depășire.

Autoturismul Toyota, în ciuda încercărilor martorului P.I., de a evita impactul, a derapat spre dreapta și, trecând prin fața camionului, a ieșit de pe carosabil, unde s-a lovit violent de un copac aflat pe marginea drumului.

În urma impactului, H.E., aflată în acest autoturism, a decedat, iar K.M. a suferit leziuni care au necesitat, pentru vindecare, 70 zile îngrijiri medicale. Ambele autoturisme au fost avariate.

Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel atât inculpatul, cât și partea responsabilă civilmente, invocând ca motive stabilirea eronată a situației de fapt și greșita aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 328/1966.

Tribunalul Arad, secția penală, prin decizia nr. 189 din 26 martie 2001, a admis apelurile declarate împotriva acestei sentințe, pe care a desființat-o în întregime și în rejudecare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B.A.T. pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și în consecință, a respins acțiunile civile exercitate de părțile vătămate K.M. și H.E.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că vinovat de producerea accidentului se face martorul P.I. care, nerespectând dispozițiile art. 32 lit. j) din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 32871966, s-a angajat în depășire, după ce inculpatul semnalizase intenția sa de depășire a autocamionului.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, invocând aprecierea eronată a probelor administrate și aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a declarat recurs.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 747/ R din 13 septembrie 2001, a respins apelul declarat de către procuror, cu motivarea că din probatoriul administrat în cauză, cu referire la procesul-verbal de constatare și declarațiile martorilor luate imediat după producerea accidentului, a rezultat vinovăția martorului P.I. în producerea accidentului și nu a inculpatului.

Împotriva ultimelor două hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen.

S-a susținut că inculpatul se face vinovat de efectuarea depășirii cu nerespectarea dispozițiilor art. 8, art. 26 alin. (2) și art. 32 alin. (3) din Regulamentul de aplicarea a Decretului nr. 328/1966, astfel, că s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și menținerea hotărârii primei instanțe.

Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 328/1966 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de autovehicule trebuie să se comporte în așa fel, încât să nu constituie un pericol sau o stânjenire pentru circulație.

Același act normativ, prin art. 26 alin. (2) stipulează obligația conducătorilor auto care schimbă banda de circulație sau direcția de mers, să efectueze aceste manevre numai după semnalizarea intenției și după ce s-au asigurat că nu periclitează circulația celorlalte vehicule care îl preced sau îl urmează.

Totodată, potrivit art. 32 alin. (3) din regulament, cel ce efectuează depășirea este obligat să semnalizeze intenția de a se angaja în depășire și să efectueze manevra numai după ce s-a convins că aceasta se poate face fără pericol.

Din examinarea acestor dispoziții legale, cu referire la depășire, rezultă că efectuarea acestei manevre este condiționată de existența spațiului de rulare față-spate liber, în limita în care aceasta se poate executa în condiții de siguranță asigurate celorlalți participanți la trafic.

Din suplimentul de expertiză tehnică auto, rezultă că inculpatul B.A. s-a angajat în depășire, ignorând manevra de depășire în care autoturismul condus de martorul P.I. se angajase deja.

Această dinamică a producerii accidentului rezultă și din consemnările din procesul verbal de cercetare la fața locului, cu referire la urmele de frânare create de autoturismul Toyota, precum și din raportul de contraexpertiză auto cu referire la cauza derapajului aceluiași autoturism. Mai sunt de reținut, în același sens, declarațiile martorului T.L., aflat la volanul ultimului autoturism din coloană și a fiului său, ambii neimplicați în accident.

Instanțele de control judiciar au reținut concluzia raportului de expertiză privind triplarea autoturismului inculpatului, deja angajat în depășire, dar această concluzie nu este rezultatul unei coroborări a probelor, ci o simplă afirmație.

În raport de dispozițiile art. 116 C. proc. pen., cu referire la art. 62 din același cod, expertiza constituie un mijloc de probă numai în situația în care răspunde cerința lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, prin cunoștințele, necesare, ale unui expert.

Suplimentul de expertiză tehnică auto, întocmit de același expert care a întocmit primul raport, dar care de această dată a avut în vedere elemente concrete, verificabile (proces-verbal de cercetare și schița locului faptei, declarațiile celor implicați, a martorilor oculari, măsurătorile tehnice) greșit nu a fost valorificat de instanțele de control judiciar cu motivarea că ar contrazice concluziile primului raport, cu atât mai mult, cu cât nu au existat date suplimentare care să justifice noile concluzii.

Din supliment rezultă modul în care s-au derulat faptele, manevrele efectuate de cei doi conducători auto și locul în care s-a produs impactul dintre cele două autoturisme, respectiv bara de protecție față și aripa-stângă a auto ARO cu partea laterală-dreapta a auto Toyota.

Mișcările de evitare a impactului efectuate de conducătorul auto Toyota, P.I. prin frânare și schimbarea ușoară spre stânga a direcției de deplasare, au avut ca finalitate doar degradarea autoturismului.

Aceeași dinamică a producerii accidentului este confirmată și prin raportul de contra-expertiză tehnică auto, dispusă de instanța de fond, raport în care se arată că în momentul impactului auto Toyota avea o viteză mai mare decât ARO, motiv pentru care în momentele imediat următoare impactului cele două autovehicule au rulat „în contact”.

În același raport se prevede că datorită deformării aripii dreapta-față a Toyotei, bara de șoc a auto ARO a agățat muchia anterioară a ușii Toyotei, rupându-se, iar Toyota a primit un impuls de rotire în sensul acelor de ceasornic care a dus la degradare și la rotirea în jurul axului propriu. Experții menționează că, dacă aceasta ar fi fost dinamica, în urma impactului Toyota ar fi ajuns să iasă de pe carosabil pe partea stângă și nicidecum pe partea dreaptă.

Că inculpatul se face vinovat de producerea impactului, întrucât a încercat realizarea unei manevre de depășire în condițiile în care, în depășirea sa, se angajase deja alt autoturism rezultă și din declarațiile martorului ocular T.L. sr., aflat la volanul auto Mercedes, ultimul din coloană.

Acest martor a declarat constant că a observat momentul în care conducătorul auto Toyota, aflat în fața sa, a semnalizat și a început manevra de depășire și, când se afla în depășire, aceeași manevră a efectuat-o și auto ARO condus de inculpat, aspect ce a determinat intrarea celor două autoturisme, aproape simultan, în depășirea autocamionului ce se afla în capul coloanei de mașini.

Martorul, sesizând starea de pericol creată, a tras mașina pe dreapta și a oprit.

Declarația martorului S.B.E. nu este relevantă în cauză, acesta ajungând la locul accidentului după producerea lui, astfel că nu a perceput direct faptele ci indirect, din discuțiile celor prezenți.

De asemenea, martorul B.P., pasager, ocupant al locului din dreapta-față în auto ARO condus de inculpat, nu avea posibilitatea să vadă cum rulează autoturismul din spate, dacă și ce semnalizează, el luând cunoștință despre prezența auto Toyota în stânga auto ARO, doar când se aflau în paralel, angajate în depășirea autocamionului.

Având în vedere că din materialul probator analizat, rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa și constatând că achitarea inculpatului este consecința unei erori grave de fapt, urmează ca potrivit art. 4141 alin. (1) raportat la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se admită recursul în anulare declarat, să se caseze deciziile atacate și să se mențină hotărârea primei instanțe.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr. 189 din 26 martie 2001 a Tribunalului Arad și a deciziei penale nr. 747 din 13 septembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpatul B.A.T.

Casează deciziile pronunțate în apel și recurs și menține sentința penală nr. 344 din 14 februarie 2001 a Judecătoriei Arad.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi 27 martie 2003.