Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 309 din 9 octombrie 2001, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpatul S.M. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Prin aceeași sentință s-au aplicat prevederile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat detenția preventivă la zi.
În latura civilă, inculpatul a fost obligat la 25.000.000 lei daune morale către părțile civile C.C. și C.I., precum și 18.703.142 lei despăgubiri către Spitalul Județean Ploiești, plus dobânzile legale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate, că între victimă și I.D., exista o stare conflictuală de mai mulți ani, datorată faptului că acesta bănuia că soția sa are relații intime cu victima.
În dimineața zilei, de 29 martie 2001, I.D. a văzut-o pe soția sa, de care era despărțit în fapt, în domiciliul victimei C.G., motiv pentru care a reacționat, adresându-le cuvinte injurioase.
După acest incident, I.D. a plecat la cumnatul său, inculpatul S.M., care locuiește în apropiere, să-i spună ce i s-a întâmplat și ce a văzut, iar victima C.G. a plecat la nepotul său C.C. pe care l-a rugat să anunțe poliția despre incidentul pe care l-a avut cu vecinul său.
La un moment dat, s-au întâlnit pe stradă victima cu inculpatul, aceștia aflându-se la rândul lor în relații de dușmănie mai veche și a izbucnit o ceartă, care a degenerat în acte de violență.
În acest conflict, inițiativa agresiunii a avut-o partea vătămată devenită victimă C.G., care i-a aplicat inculpatului o lovitură cu un băț în zona capului. Atunci, inculpatul a început să arunce cu pietre, lovind victima de mai multe ori și obligând-o să se retragă în domiciliu. Fiind transportată la spital, victima a decedat la data de 8 aprilie 2001.
Din raportul medico-legal de necropsie întocmit de L.M.L. Prahova, a rezultat că moartea victimei C.G. a fost violentă și s-a datorat contuziei și dilacerării cortico-subcorticală, consecutivă unui traumatism cranio-cerebral, soldat cu fractură de boltă și bază craniană și constituirea unui hematom voluminos fronto-tempo-parieto-occipital stâng.
S-a mai reținut că leziunile de violență constatate cu ocazia autopsiei s-au produs prin loviri repetate cu corp dur, neregulat, cu colțuri și muchii, posibil bolovani.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpat.
Parchetul a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică, susținând, în esență, că în mod greșit, s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a scuzei provocării, aceasta nefiind dovedită. S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței, înlăturarea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. și condamnarea inculpatului la o pedeapsă în limitele dispozițiilor art. 175 lit. i) C. pen.
În cazul în care nu se va reține acest motiv de apel, să se constate că în mod greșit inculpatul a fost obligat să plătească integral cheltuielile de spitalizare, deși acestea trebuia reduse la jumătate, dat fiind și culpa victimei, care a avut inițiativa agresiunii și a stării de provocare în care inculpatul a acționat.
În apelul său, inculpatul a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică, deoarece în mod greșit s-a reținut forma calificată, prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., pentru că victima se afla în curtea sa în momentul în care inculpatul a aruncat cu pietre și, deci, fapta nu a fost comisă în loc public.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și schimbarea încadrării juridice din omor calificat în omor simplu, sancționat potrivit art. 174 C. pen.
Instanța de apel a admis apelurile declarate de Parchet și de inculpat, a casat în parte hotărârea atacată numai referitor la latura civilă, a înlăturat obligarea inculpatului la plata daunelor morale către părțile civile și a redus la jumătate despăgubirile civile către Spitalul Județean Ploiești reprezentând cheltuieli de spitalizare ale victimei, urmând ca inculpatul să plătească suma de 9.351.571 lei.
Instanța de control judiciar a constatat, că situația de fapt a fost bine reținută de prima instanță, încadrarea juridică corectă, astfel că sentința apelată nu suportă critici sub aceste aspecte.
Incidentul care a avut loc între inculpat și victimă, soldat cu decesul acesteia din urmă, s-a consumat în stradă, acolo unde au fost aplicate și loviturile de către victimă, cu un băț și de către inculpat cu bolovani care au lovit victima în cap, determinând-o să se refugieze în curte.
În raport de situația de fapt reținută a fost înlăturată susținerea inculpatului, în sensul că, incidentul a avut loc în curtea victimei, deci nu în loc public, ca de altfel și critica parchetului că nu ar fi fost vorba de o provocare.
Sentința pronunțată de prima instanță a fost considerată greșită numai sub aspectul modului de rezolvare a laturii civile.
Astfel, față de acțiunea provocatoare a victimei s-a apreciat că nu se impunea obligarea inculpatului la plata daunelor morale către părțile civile, iar în ce privește despăgubirile civile acordate Spitalului Județean Ploiești, față de reținerea în cauză a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., trebuiau acordate numai în limita a 1/2 din cheltuielile de spitalizare.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de inculpat.
Critica invocată de Parchet vizează greșita reținere a stării de provocare în favoarea inculpatului, considerându-se că în cauză nu s-a făcut dovada în acest sens, cel care a inițiat actele de provocare fiind chiar inculpatul.
S-a argumentat în sensul că nu se poate recunoaște starea de provocare pentru infractorul care, prin anumite acte a determinat o ripostă din partea victimei, căreia i-a răspuns cu o infracțiune, chiar dacă infractorul se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții.
În recursul său inculpatul prin apărător, a criticat hotărârea recurată pentru greșita individualizare a pedepsei, considerând-o exagerată față de circumstanțele reale și personale.
În motivele scrise de recurs, depuse personal de recurent la dosar, acesta a mai criticat hotărârea pronunțată și sub aspectul încadrării juridice a faptei, pe care de asemenea o consideră greșită și a solicitat schimbarea acestei încadrări juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, cu reținerea stării de provocare și reducerea implicită a pedepsei aplicate.
Recursurile nu sunt întemeiate.
Critica formulată de Parchet nu este susținută de probele administrate în cauză.
Starea de dușmănie existentă între părți și conflictul declanșat în ziua comiterii faptei au determinat atitudinile violente ale acestora, materializate inițial în agresiuni verbale, jigniri reciproce, pentru ca mai apoi victima să declanșeze agresiunile corporale care au urmat, lovind pe inculpat cu un par în cap și determinând riposta acestuia.
În aceste împrejurări, inculpatul a lovit victima cu pietre și bolovani pe care i-a găsit pe drum, provocându-i leziuni ce au determinat decesul.
Nici criticile invocate de inculpat prin care vizează schimbarea încadrării juridice a faptei și redozarea pedepsei aplicate nu pot fi primite.
Din conținutul dispozițiilor art. 173 și art. 183 C. pen., care reglementează infracțiunile de omor și respectiv loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, rezultă că esențial pentru delimitarea celor două infracțiuni este a se stabili intenția cu care făptuitorul a executat actele materiale, cunoscut fiind faptul că în cazul infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., el acționează direct ori indirect exclusiv pentru producerea unor suferințe fizice, moartea victimei fiindu-i imputabilă numai cu titlu de culpă.
În speță, inculpatul a aplicat victimei lovituri cu pietre și bolovani în zona capului, provocându-i leziuni grave, multiple plăgi contuze craniene, echimoze și zone excoriate, infiltrat sanguin, epicranian difuz, fracturi de boltă și bază craniană, hematom subdural fronto-temporo-parietal, hemoragie meningee, dilacerare cerebrală lob parietal și de trunchi cerebral, care au avut ca rezultat direct și necondiționat decesul victimei.
Rezultă așadar că loviturile persistente ce au vizat, în special, regiunea capului, considerată ca localizare a unora dintre cele mai importante organe pentru menținerea vieții și cu intensitate mare, încât lezarea gravă a condus la decesul victimei, constituie elemente care au format convingere instanțelor că recurentul a acționat cu intenție de a ucide și nu numai cu intenția de a vătăma integritatea corporală în sensul art. 180 și art. 182 C. pen.
Ca urmare, legal au stabilit instanțele că trebuie să răspundă pentru infracțiunea de omor calificat, cu reținerea stării de provocare, condamnându-l la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen., la individualizarea căreia s-au avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că o redozare a sancțiunii penale nu se justifică.
Pentru considerentele arătate Curtea, consideră nefondate recursurile declarate, urmând să le respingă ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive a inculpatului la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de către inculpatul S.M. împotriva deciziei nr. 85 din 4 martie 2002 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondate.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 30 martie 2001, la zi.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2003.