Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 373 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Prahova, inculpatul V.M. a fost condamnat la 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., a fost menținută starea de arest și computată durata prevenției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în seara zilei de 19 octombrie 2001, victima, împreună cu alte persoane, a mers la o discotecă din orașul Ploiești, unde li s-a alăturat și un minor, condamnat prin aceiași hotărâre, dar nu a declarat recurs.
La un moment dat, între acesta din urmă și victimă a intervenit o discuție contradictorie, ceea ce l-a determinat pe minor să scoată din buzunar un spray paralizant pe care după ce l-a pulverizat în direcția celui cu care discuta, a fugit acasă.
Aici, l-a găsit pe unchiul său inculpatul V.M., căruia după ce i-a relatat cele întâmplate, la inițiativa recurentului, au mers la discotecă pentru a discuta cu partea vătămată.
Ajungând în acel loc, în momentul când victima a plecat spre casă, cei doi l-au atacat, l-au lovit cu pumnii și picioarele, cu mânerul unui cuțit și cu tubul în care se afla sprayul paralizant, iar după ce aceasta a căzut, inculpatul V.M. a lovit-o din nou cu picioarele.
Conflictul a luat sfârșit ca urmare a intervenirii mai multor persoane, iar victima a fost internată în spital, în acea noapte.
Raportul de expertiză medico legală precizează că a suferit și leziuni interne ce au fost produse prin traumatisme contuzive, respectiv lovirea cu pumnii și picioarele peste corp, cu tubul unui spray paralizant și mânerul unui cuțit, leziuni ce au pus viața victimei în pericol și au necesitat 30 - 35 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Apelul declarat de inculpat a fost admis și prin decizia nr. 526 din 20 noiembrie 2002, ca urmare aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) și art. 76 alin. penultim C. pen., pedeapsa a fost redusă la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
Împotriva acestei soluții, inculpatul a declarat recurs.
Apărătorul a susținut că soluțiile nu sunt legale, deoarece instanțele au făcut o încadrare juridică greșită a faptei, în sensul că aceasta nu constituie tentativă de omor, ci vătămare corporală gravă.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate prin decizia Curții de apel.
Recursul nu este întemeiat.
Analizând hotărârile pronunțate se constată că instanțele au reținut o stare de fapt corespunzătoare probelor care au fost complet administrate și corect interpretate.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală, inculpatul a comis o tentativă de omor, astfel încât, cererea apărătorului de a se schimba încadrarea juridică în infracțiunea de vătămare corporală gravă nu este întemeiată și instanța o respinge ca atare.
Potrivit art. 19 C. pen., „vinovăție există când fapta care prezintă pericol social este săvârșită cu intenție, care poate fi directă sau indirectă”.
Intenția este indirectă când infractorul prevede rezultatul faptei sale și deși nu-l urmărește acceptă posibilitatea producerii lui prin săvârșirea acelei fapte.
În speță, având în vedere că victima a fost lovită cu corpuri contondente (tub de spray și mâner de cuțit) și cu picioarele în diverse zone vitale ale corpului, se desprinde concluzia că inculpatul chiar dacă nu a urmărit omorârea victimei a prevăzut acest rezultat și a acceptat posibilitatea producerii lui.
Ca atare decesul neavând loc, fapta inculpatului constituie tentativă de omor, cum bine au reținut instanțele și temeinic au motivat această soluție.
Afirmația inculpatului în sensul că nu a comis fapta imputată este infirmată de probele administrate, astfel încât, se desprinde concluzia că susținerea respectivă a fost făcută de recurent numai în scopul ușurării situației sale.
În ce privește pedeapsa aplicată se constată că, instanța de apel a făcut o justă individualizare a ei, la stabilirea acesteia ținând seama de criteriile menționate în art. 72 C. pen. și așa cum a fost stabilită, asigură realizarea scopului ei educativ și de prevenirea săvârșirii altor infracțiuni, cum prevede art. 52 C. pen.
Față de cele menționate, recursul urmează să fie respins.
Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata arestării preventive.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei vor fi restituite de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de inculpatul V.M. împotriva deciziei nr. 526 din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 20 octombrie 2001, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2003.