Deliberând asupra recursurilor de față constată:
Prin sentința penală nr. 941 din 8 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, au fost condamnați următorii inculpați:
1. T.R.A. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus durata arestării preventive de la 24 august 2001, la zi.
2. C.A. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus durata arestării preventive de la 24 august 2001, la zi.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 1.900.000 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă R.E.E.
Conform art. 191 C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt s-au reținut următoarele:
La data de 24 august 2001, în jurul orei 13,30, inculpații T.R.A. și C.A. și numitul M.S., față de care cercetările au fost disjunse, au pătruns în magazinul de panificație aflat pe b-dul Hristu Botev.
Inculpatul T.R.A. a intrat în magazie, motiv pentru care vânzătoarea R.E.E. s-a dus după el pentru a-l determina să plece, moment în care a intervenit inculpatul C.A. care a îmbrâncit-o, astfel încât, partea vătămată a căzut.
Când a reușit să se ridice și să iasă din magazie partea vătămată l-a văzut pe cel de al treilea făptuitor care luase cutia în care se aflau banii rezultați din vânzări, în care se afla suma de 1.900.000 lei după care cei trei au părăsit locul faptei în fugă, fiind văzuți de un echipaj de poliție care se afla în zonă.
După ce au aflat de la partea vătămată ce s-a întâmplat polițiștii au plecat în urmărirea făptuitorilor reușind să îi prindă și să-i imobilizeze pe inculpații T.R.A. și C.A.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 765 din 28 noiembrie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați, a dedus la zi arestarea preventivă și i-a obligat pe apelanți la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța de apel a reținut că este neîntemeiată critica formulată de inculpați cu privire la individualizarea pedepsei.
Inculpații au declarat recurs solicitând reducerea pedepselor.
Recursurile își găsesc temeiul în dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar nu sunt fondate.
Inculpații au comis o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social determinat de comiterea faptei de 3 persoane împreună, într-un loc public, au avut pe parcursul procesului o atitudine nesinceră, susținând împotriva dovezilor certe de vinovăție că nu au comis fapta, nici unul dintre ei nu are ocupație, iar inculpatul C.A. este recidivist în condițiile art. 37 lit. b) C. pen., față de o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată tot pentru infracțiunea de tâlhărie. Același inculpat a mai fost condamnat pentru infracțiuni de furt comise în perioada minorității.
În consecință se constată că nu există nici un motiv care să justifice reducerea pedepselor, cu atât mai mult, cu cât cuantumul lor se situează spre limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă.
Examinând cauza și din oficiu, Curtea constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare în condițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
În consecință, recursurile vor fi respinse ca nefondate conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce la zi arestarea preventivă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de inculpații C.A. și T.R.A. împotriva deciziei nr. 765 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondate.
Compută din pedepsele aplicate inculpaților durata arestării preventive de la 24 august 2001, la zi.
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2003.