Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 69 din 18 iunie 2002, Tribunalul Călărași a condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., pe inculpatul S.V la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.
Au fost aplicate dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., menținută starea de arest și computată durata prevenției.
Pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C. la 2 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 71 și art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest și computată prevenția.
Tot pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele, art. 74 și art. 76 C. pen., a fost condamnat și inculpatul T.C la un an închisoare.
În baza art. 81 și art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, făcându-se aplicarea și a art. 83 și art. 84 C. pen.
Potrivit art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 și art. 84 C. pen., pentru infracțiunea de furt calificat.
Conform art. 26 raportat la art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. și art. 74 și art. 76 C. pen., a fost condamnată și inculpata M.F. la un an închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat.
S-a făcut aplicarea art. 81 și art. 110 C. pen., art. 83 și art. 84 C. pen.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în ziua de 29 noiembrie 2001, în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații s-au hotărât să sustragă metale neferoase de la o societate comercială din orașul Oltenița pe care să le valorifice la centrele de achiziții.
În vederea realizării scopului propus, în jurul orei 17, ei au pătruns în incinta societății și au încercat să sustragă un agregat de sudură. Piesa fiind prea grea pentru a fi transportată cu brațele, inculpații s-au hotărât să revină după lăsarea întunericului pentru a o duce cu căruța. În jurul orei 21, ei au revenit la locul faptei și în timp ce inculpata M.F. asigura paza, iar S.V. ținea calul de hățuri, ceilalți au urcat piesa în căruță.
Când se pregăteau să plece au fost surprinși de paznic.
Inculpatul S.V. a sărit din căruță și l-a lovit pe paznic cu biciul peste față.
În urma agresiunii, victima a suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 8 - 9 zile îngrijiri medicale.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a fost respins, iar cel al inculpatului S.V., retras de acesta (decizia nr. 706 din 7 noiembrie 2002).
Împotriva acestor soluții, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a declarat recurs, invocând nelegalitatea și netemeinicia lor.
Astfel, s-a susținut că în mod nelegal s-a aplicat inculpatului minor pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 C. pen., iar în ce privește temeinicia, au fost criticate pedepsele aplicate ca fiind greșit individualizate, ele nereflectând corect gradul de pericol social al faptelor și făptuitorilor.
Referitor la pedepse s-a susținut că pedepsele aplicate nu pot asigura scopul lor educativ și de prevenție generală, invocându-se că inculpații M.C. și M.M., deși au mai fost condamnați anterior, perseverează în fapte antisociale.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat, numai în parte.
Susținerea că în mod greșit instanțele au aplicat inculpatului minor S.V. pedeapsa accesorie, nu este întemeiată.
Potrivit art. 53 C. pen., pedepsele sunt: principale, complementare și accesorii; cele complementare se referă la interzicerea unor drepturi (art. 64 C. pen.), iar cele accesorii constau în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (art. 71).
Potrivit art. 109 alin. (3) C. pen., numai pedepsele complementare nu se aplică minorilor, astfel că instanțele au procedat corect când au dat eficiență dispozițiilor art. 64 și art. 71 C. pen., chiar dacă inculpatul, condamnat, era minor.
În ce privește pedepsele aplicate inculpaților M.C. și M.M., se constată însă că acestea au fost greșit individualizate.
Astfel, având în vedere că aceștia au mai executat pedepse privative de libertate, ceea ce denotă perseverența infracțională și că sancțiunile penale anterioare nu și-au atins scopul prevăzut de art. 52 C. pen., aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., pentru ambii, precum și cele ale art. 81 și art. 83 C. pen., în ce privește pe inculpatul M.M. nu este justificată, (acesta din urmă a mai executat pedepse).
Ținând seama de modul cum au conceput comiterea infracțiunii și de caracterul ei calificat, urmează să fie admis recursul, să fie casate hotărârile atacate și să fie aplicate ambilor inculpați pedepse privative de libertate, care să reflecte corect gradul de pericol social al faptei și făptuitorilor.
Întrucât inculpatul M.M. va executa pedeapsa într-un loc de deținere, instanța urmează să facă aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Deoarece, inculpații S.V. și M.C. au fost judecați în stare de arest, instanța urmează să compute durata arestării preventive.
Onorariile apărătorilor din oficiu vor fi plătite din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei nr. 706 din 7 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală și sentinței nr. 69 din 18 iunie 2002 a Tribunalului Călărași privind pe inculpații S.V., M.C., M.M., T.C. și M.F.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților M.C. și M.M., în sensul că pentru ambii înlătură dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen., iar pentru inculpatul M.M. și pe cele prevăzute de art. 81 și art. 83 C. pen.
În baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., condamnă pe fiecare din cei doi inculpați la câte 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat.
Aplică inculpatului M.M. prevederile art. 71 și art. 64 C. pen.
Compută din pedepsele aplicate inculpaților S.V. și M.C. perioada detenției de la 30 noiembrie 2001, pentru primul și de la 14 ianuarie 2002, pentru al doilea și până la 27 martie 2003, pentru ambii.
Onorariul cuvenit apărătorilor din oficiu în sumă de câte 450.000 lei pentru fiecare, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2003.